A ieşit de sub tipar ediţiunea a doua (?) a”Noului metod de geografie elementară” de A. Gorjan. Această ediţie – care însă ni se pare că nu e a doua ci cel puţin a treia – cuprinde însemnate schimbări în bine, căci autorul ni se prezintă astăzi ca un hotărît părtinitor al metodului intuitiv.
Spre a arăta punctul de plecare pedagogic al cărţii, reproducem din prefaţă următoarele:
Sunt două metoade însemnate după care se predă studiul geografici: metodul vechi sau metodul analitic, care începe cu întregul şi ajunge la parte, adică, începe cu descrierea globului, a continentelor şi cu încetul ajunge la locul naşterei, şi metodul sintetic care începe cu partea şi ajunge la întreg; adică începe cu locul naşterei, de esemplu cu şcoala sau cu casa părintească, apoi continuă cu comuna, plasa, districtul, ţara întreagă, ţările vecine şi aşa mai departe. Se înţelege că descrierile vor fi totdeauna măsurate cu gradul de dezvoltare al puterilor de înţelegere ale copilului.
Autorul se hotărăşte pentru metodul sintetic 1 şi bine face. Deşi aprobăm în teorie ceea ce ni spune prefaţa, deşi recunoaştem că cel întâi pas este făcut pe această cale şi că faute de mieux cartea trebuie introdusă, totuşi vom observa şi neajunsurile ei, asupra cărora autorul ar trebui să revie. Cele mai însemnate ni se par greşelele de definiţie şi cele gramaticale; căci, dacă o cunoştinţă materială falsă se poate rectifica prin esperienţa proprie sau strămă (scrisă), nu e tot astfel cu cele de limbă şi de logică cari se contractează prin deprindere şi cu greu se pot dezvăţa.
Aşa d. ex.: ”Oraş numim o adunare mare de mai multe case, bine zidite şi frumoase, cu strade regulate, aşternute cu piatră”.
Adunare mare de mai multe… Dacă-i adunare, se ‘nţelege că-i de mai multe, nu de una sau două. Apoi case bine zidite şi frumoase, strade regulate aşternute cu piatră etc. sunt tot note care nu caracterizează oraşul. Există oraşe mari cu case urâte şi rău zidite şi cu uliţi nimic mai puţin decât regulate şi a căror aşternut de piatră e mai mult o ironie şi un atentat la bătături decât un pavagiu, d. ex. Bucureştii, cărora totuşi nu li vom refuza numele de oraş. De-aceea definiţia economiei politice ar fi fost şi mai esactă şi mai vie. Prin definiţii rele copiii învaţă a lua sama la lucruri neesenţiale şi a trece cu vederea pe cele esenţiale.
O greşală gramaticală de care foieşte cartea este substituirea persoanei a treia plurale prin a treia singulară. Ex.:”Din ce se compune locuinţele noastre? De ce se face valuri pe mare? (pg. 27). De ce ţară ne desparte munţii Carpaţi?” (pag. 66) ş.a.
Îndealtfel recomandăm cartea atenţiei tuturor învăţătorilor, cari vor vedea în ea cea întâi încercare (în româneşte) de-a introduce metodul intuitiv în studiul geografiei.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 90