Bugetul pe anul curent se dezbate cu greu din legăturile ce le are cu legile organice a serv[ic ]iilor publice.
Pare a se fi răspândit în genere ideea că sunt prea mulţi amploiaţi în toate ramurile şi că se pot face ştergeri cu ghiotura fără a se atinge mecanismul administraţiei materiale şi juridice a ţării. Noi din parte-ne avem opinia că la prima vedere şi pe dibuite e greu, de nu imposibil de a deosebi sinecurele de posturile acelea cari îndeplinesc un serviciu real. Iluzia că cutari posturi ar fi de prisos se naşte din împrejurarea că oamenii însărcinaţi cu ele nu pricep nimic din ceea ce au să facă.
Oare dacă su[b]prefecţii ar şti a administra ar fi ei de prisos? Căci administraţia cere cunoştinţe speciale de economie naţională, finanţe şi statistică, pe lângă cunoştinţa legilor ţării. Dar un subprefect care nu ştie importanţa unei date statistice nu ştie să distingă o dare comunală ruinătoare de una productivă, nici o şosea de utilitate secundară de una de absolută trebuinţă: un subprefect care iroseşte în lucruri de prisos puterile vii ale poporului e de-a dreptul stricăcios. Sub regimul vechi subprefecţii drept că nu erau lucru mare, dar, pentru plata minimă ce-o căpătau, ei îndeplineau o funcţie administrativă bine hotărâtă. În epoca de atârnare economică, în care uşor se putea ca ţăranul supraocupat cu munca boierescului să lese să ‘nţelenească ogorul propriu, subprefecţii îngrijeau deci ca fiecare ţăran să-şi aibă ogorul său propriu pe deplin cultivat. Deşi starea de lucruri nu era nimic mai puţin decât invidiabilă, deşi ţara era guvernată de-o clasă de privilegiaţi care în mare parte nu meritaseră prin nimic privilegiile lor, totuşi oamenii domniei, răi buni cum erau, cercau a aduce în armonie interesele esclusive ale clasei dominante cu cele ale clasei muncitorilor. Acest simţământ al statului, al armoniei intereselor s-a pierdut cu desăvârşire astăzi, când statul e astfel constituit încât poate fi condus în mod unilateral de reprezentanţii unei singure clase sociale, esclusive prin natura ei. Ne abţinem de la o dezvoltare mai pe larg, care sub pana noastră ar deveni un studiu întreg asupra însemnătăţii administraţiei în ţări în care bunul trai al claselor muncitoare şi emanciparea lor de sub presiunea capitalului bănesc şi fonciar e ţinta de căpetenie a statului
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 174