Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
„Bukarester Tagblatt”, vorbind de joncţiunea liniilor române cu calea ferată orientală, a cărei construcţie s-a proiectat de cătră societatea austriacă Staatsbahn, relevează înduplecarea societăţii la cererea guvernului român în privirea construirii căii ferate, de la Slatina începînd, pe malul drept al Oltului pînă-n Dunăre, nu pe malul stîng şi începînd de la Craiova, precum se proiectase de la-nceput.
Apoi foaia urmează:
Înduplecarea aceasta a societăţii austriace Staatsbahn ne pare a avea o importanţă mai mare pentru viitor care-şi află esplicaţiunea mai ales atunci cînd fie punem întrebarea: cine să ia asupră-şi esploatarea drumulu de fier princiar român, dînd, după un timp oarecare, s- ar dovedi că administraţia română nu e-n stare de a o duce mai departe?
Într-adevăr, frumoasă perspectivă ni se pune pe viitor, deşi găsim că cestiunea e foarte naturală.
Dorinţa d-lui Brătianu de a-şi procopsi amicii politici pe socoteala statului, a esploatării drumului de fier şi a intereselor publice în genere şi lipsa de demnitate cu care vestiţii noştri directori de drum de fier nu se sfiesc de-a lua asupra lor un lucru pe care nu-l înţeleg, agravată încă prin mărimea lefilor ce şi le-au creat, acestea toate par a prevesti că va sosi o zi cînd trenurile nu vor mai merge şi cînd tot mecanismul va sta locului. A face din advocaţi directori de drum de fier, guvernori de bancă, miniştri de lucrări publice etc. e egal cu a pune pe un cizmar să facă ceasornice şi a-l plăti pentru treaba ce se presupune că va face-o cu 40 000 franci pe an.
Cînd gîndim la lefurile ce şi le-a creat d-nii Calenderu, Fălcoianu şi Stătescu la căile ferate, apoi la cele ale d-lui Cantacuzin de la regie şi de la bancă, a d-lor Câmpineanu, Bilcescu, Costinescu şi alţii ejusdem farinae, nu putem a nu ne face următoarea socotinţă.
O leafă de 24 – 40 000 franci pe an nu-i nimic alt decît plata unei munci intelectuale. Oare compensează unul singur dintre aceşti domni, prin munca dumnealor cinstită, colosala sumă ce le-o plăteşte poporul românesc? Răspunsul va fi neapărat negativ. Puneţi-i pe toţi pe uscat şi veţi vedea ce e-n stare să cîştige fiecare din ei prin munca sa proprie. Să nu fie d. Brătianu la guvern ce-ar fi azi d. Costinescu? Corector la „Românul”, pentru că a fost găsit destul de demagog pentru aceasta, dar, după adevăratul merit al celor patru clase primare, nici măcar atîta. Ce-ar fi d. Stătescu? Un advocat de mîna a doua, cîştigînd cîteva sute de franci pe lună. D. Cantacuzin ar fi poate un bun şef de biurou la Ministerul de Finanţe, iar d. Câmpineanu n-ar fi bun de nimic. Iată oameni cari prefac, unii abecedarul, alţii Codul Boerescu, într-un capital ce aduce 24 – 40 000 franci venit anual. Dar această prefacere nu se operează prin merit personal, nu prin aceea că aceşti domni ar fi descoperit mine de aur sau de argint spre a se îmbogăţi, ci prin complicitatea hotărîtă a întregei societăţi roşie de esploataţie, prin complicitatea depozitarilor puterii publice, ajunsă pe asemenea mîni, prin complicitatea întregului simulacru de sistem parlamentar, începînd de la semnătura cea mai naltă, care s-aşează, fără umbră de control şi fără cel mai mic semn de întrebare, sub orice hîrtie, încît într-adevăr ni se pare uneori că o maşină de iscălit ar putea înlocui în România, în zilele unui guvern roşu mai cu seamă, neresponsabilitatea chip constituţională.
Să nu se zică cumva că guvernul n-ar fi avut pe cine numi directori la drumurile de fier sau că n-avem oameni cu cunoştinţe tecnice. Din contra, îi avem, dacă nu într-un număr foarte mare, dar totuşi. Avem o sumă de tineri cari au studiat c- un succes strălucit la institutele politehnice ale străinătăţii, cari au luat parte la construirea de căi ferate în străinătate şi cari desigur, cu apuntamente mult, cu mult mai modeste decît acele ce le ia fără pudoare un cîrciocar veninos ca d. Stătescu pentru o treabă ce n-o ştie, ar fi servit cu conştiinţă şi ştiinţă statul în esploatarea şi dirigerea căilor ferate.
Astfel se spoliază bugetul cu sume enorme pentru a îmbogăţi pe nişte incapabili. Nu mai vorbim de exemplul ce li se dă, prin asemenea procederi, generaţiunilor actuale. Nu prin muncă, nu prin studiu, nu prin merit şi inteligenţă se urca cineva pe treptele societăţii române; nu, ferit-a sfîntul! Prin corecturi făcute la „Românul”, prin dresură în aportarea de paragrafi de cod, prin calomnie şi linguşire, prin invidie şi ignoranţă, prin slugarnic şi înjosit bizantinism!
Şi aceasta se numeşte domnia liberalismului în România! Domnia libertăţii de-a spolia bugetul de către membrii societăţii de esploatare, iată ce este, nu însă domnia unui liberalism onest! …
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
17 februarie – 31 decembrie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XI