Mihai Eminescu

Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info

Ce vor maghiarii cu aliaţii lor evrei de la „Pesther-Lloyd” şi de la alte ziare oficioase cu tonul plin de necuviinţă şi de venin pe care-l ţin faţă cu românii în genere, cu statul român îndeosebi? Ploaia de invective căzute ca din senin din nenumăratele foi ungureşti au ele vro raţiune suficientă, subiectivă măcar, sau sunt produsul căldurilor caniculare ale acestei veri? In asemenea caz se ‘nţelege că gheaţa la cap şi dusă de apă rece sunt mijloace de înduplecare şi liniştire de mai sigur efect decât raţionamentele; şi manifestaţiunile nepoliticoase şi nepolitice ale presei maghiare au nevoie mai mult de un tratament solid hidro – terapeutic decât de argumente în contrariu logice sau… materiale.

Ciudată privelişte ne prezintă ţările de dincoace de Laita. O rasă puţin numeroasă, de 4 şi jumătate milioane, ca cea maghiară, incultă, fără o dezvoltare intensivă a muncii naţionale, servă de pretext la o mulţime de cavaleri de industrie, maghiarizaţi de curând, evrei, slovaci, nemţi ş.a. pentru a supune unui tratament barbar şi nelegiuit popoarele Coroanei Ungariei, popoare în genere mai vechi pe acele teritorii decât rasa maghiară însăşi. Şi, când aceste popoare, fie români, fie sârbi, fie alţii, nu vor să se lase a li jupi pielea şi a li se stâlci organele graiului cu nodurile dulcei limbi ungureşti, atunci ţipete şi vaiete că se prăpădeşte patria lui Arpad, că e înaintea unui abiz.

Dar fie înaintea unui abiz. Ce mai pagubă! O formaţiune politică de poltroni şi de gură – cască mai puţin, iată totul. Cu înlăturarea d-lor Ugron şi Bartha nu se desfiinţează nici popoarele Ungariei, nici brazda ei.

Zi cu zi li se substituie maghiarilor alte elemente, mai trainice şi mai muncitoare. Nu le-a rămas în realitate decât privilegiul ce şi l-a creat de-a ocupa funcţiile publice; încolo negoţul e ‘n mâna evreilor şi a germanilor; institutele de credit, întreprinderile industriale, navigaţia sunt pe mâinele străinilor; oraşele sunt populate de străini. Un vânt în schimbătoarea lume politică şi maghiarii părăsesc scena mai săraci, mai ignoranţi, mai neputincioşi decum au intrat pe ea la 1866.

Această conştiinţă a neputinţei şi nimicniciei proprii [î]i arde şi [î]i mănâncă. Un temperament iute şi ordinar [Î]I face şi mai incapabili de-a suporta cu înţelepciune căderea şi ruina vădită, deci caută a-şi răzbuna pe oameni nevinovaţi neputinţa lor proprie şi şi inventează când emisari români în Ardeal, când Daco – românia, când alte năzbutii toate.

Un popor care nu e nici destul de cult, nici destul de numeros pentru a fi atât de suficient şi care formează abia a treia parte din populaţia ţării ce-o stăpâneşte, fără umbră de drept şi prin subrepţiune, ar trebui să fie mai modest. Aducându-şi aminte de cîte a suferit el însuşi, ar trebui din contra să sprijine şi să încurajeze tendenţele de emancipare politică, intelectuală, economică a conlocuitorilor de altă limbă, ca astfel toate naţionalităţile, unite într- un mănunchi, să reziste cu mai mult succes inamicului comun, care e totdeuna o civilizaţie superioară. Se urmează însă din contra. Dintr-o ţară cu populaţie rară cum e Ungaria emigrează mii de oameni pe an în… America; populaţiile pământene scad la număr şi sărăcesc; încât evreii de la „Pesther-Lloyd” propun colonizarea şesurilor cu nemţi. Şi, cu toată starea aceasta de lucruri, maghiarii vor să silească pe oameni de-a deveni maghiari? Este aceasta cu putinţă?

S-a văzut vrodată ca o minoritate incultă şi săracă să-şi impună naţionalitatea sa altor popoare dacă nu superioare, cel puţin egale cu ea? Nu s-a văzut nicăiri, nu se va vedea nici aci.

Norocul maghiarilor consistă, la dreptul vorbind, în împrejurarea că bătrânul Deak a cunoscut prea bine că maghiarii singuri ar fi incapabili de a forma un stat independent. De aceea i-a lipit de partea de dincolo de Laita, ca pe fraţii siameji. Românii, precum şi celelalte popoară, au legături vechi cu Casa de Austria, mai vechi decât autonomia ungurească. şi decât statul unguresc de proaspătă memorie. Dacă ungurii s-ar dezlipi de Austria, dacă ar înceta principiul ce-i face posibili, nu multe săptămâni ar trece şi s-ar alege praful de regatul d-lui Tisza şi consorţi.

Tot respectul pentru monarhia habsburgică pre cât prezintă principiul unei pacinice convieţuiri de popoare deosebite şi străine unele de altele. Dar de la această fericită idee de stat, care e tot ce se poate mai ingenios ca echilibru de puteri, până la monomania şi esclusivismul maghiarilor e o deosebire cât cerul de pământ. Desigur că nu vom include în stima noastră pe betyarii foilor ungureşti şi pe ovreiaşii de la „Pesther-Lloyd”.

Ş-apoi ce aere îşi dau?

Ce-ar face Anglia în ocazia cutare? Anglia? Dar înainte de toate în Anglia funcţionarii nu fură; exemplare de oameni de stat ca d. Lonyay nu există; membrii Camerei Comunelor nu au diurnele vândute la cămătari pe ani înainte, ca membrii ilustrului Parlament din Pesta; veniturile a zece lorzi sunt egale cu veniturile Ungariei întregi. Anglia n-are nevoie de colonişti străini, ea care colonizează lumea; în fine oameni de rasă engleză se numără cu sutele de milioane, nu sunt patru milioane şi jumătate. Cine are puterea Angliei, averea şi producţiunea ei şi mai cu seamă mintea ei poate să-şi dea şi aerul ei. A compara însă o biată stirpe tătară, fie cât de energică, cu rasa anglo- saxonă şi a aştepta de la ea minunile celei din urmă e curată copilărie.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 ianuarie – 31 decembrie 1881
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XII

Mihai-Eminescu.Ro