Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
Celelalte negustorii mai sunt cum sunt. Dar plăteşti mai mult decât face obiectul cumpărat? Nu face nimic. Te înveţi minte şi altădată deschizi ochii-n patru ca să vezi pe ce-ţi dai banul. Negustoria de vorbe însă şi prăvăliile de principii sunt cele mai rele din toate, căci eşti în pagubă chiar de ţi se oferă gratis fructele talentului Costineştilor şi Caradalelor. Geaba invalidezi de zece ori argumentele aduse de onorabilele capacităţi de la „Românul”, geaba arăţi din fir în păr că ceea ce spun dumnealor sunt basme cari n-au nici măcar farmecul de-a fi interesante ca cele dintr-o mie şi una de nopţi ale frumoasei Şeherezade; ele revin zilnic ca şi când nimenea nu le-ar fi relevat, şi toate acestea pentru ce? Pentru că publicul român, ca orice public din lume, trăieşte în prezent şi puţini, prea puţini se interesează, de trecutul ţării lor, ca să ştie cum au stat lucrurile acum douăzeci treizeci de ani. Astfel oricine în ţara noastră căruia i-a ‘nălbit barba poate spune câte-n lună şi-n soare despre pretinsele sale merite şi prea puţini se vor găsi cari să-i controleze vorbele. „Românul” ca organ, d-nii Brătianu şi Rosetti ca oameni politici au contractat obiceiul de-a aşterne în socoteala trecutului tot ce le doreşte inima şi, făcând meseria aceasta de precupeţi de vorbe mari zeci de ani de-a rândul, au ajuns să crează poate ei înşii ceea ce spun. Noi nu ne-am mira – am mai spus-o şi altădată – dacă roşii ar pretinde într-o bună dimineaţă că ei au creat universul şi că, D-zeu a avut un rol cu totul secundar la treaba aceasta, cam acela pe care l-ar putea avea Carada de pildă la restabilirea echilibrului european. Dar, până a fi creat universul, Caradalele şi Serurii au creat ţara, care nu exista ‘nainte, au creat naţionalitatea românească, care asemenea ‘naintea domniilor sale nu a existat, a creat tot, c-un cuvânt, ce se ţine de neamul românesc.
Ce era lumea ‘naintea domnilor liberali?
„Românul” de sâmbătă 3 ianuarie o spune :
Ţara era împărţită în două: esploatatori şi esploataţi, stăpâni şi robi, boieri şi români.
Singur boierul era om, el se năştea privilegiat, trăia şi murea privilegiat, având numai drepturi fără datorii. Boierul nu plătea bir; boierul nu mergea la oaste.
Noi nu suntem dintre acei cari laudă trecutul în mod necondiţionat. Dar să vedem cum era acel trecut? Sigur e că populaţia se înmulţea pe atunci în mod regulat, astăzi ea decreşte. Ţăranul se hrănea mai bine şi muncea mai puţin. Azi munceşte mai mult şi se hrăneşte rău. Din regimul rău de azi rezultă apoi frigurile palustre, pelagra, anghina difterică şi alte epidemii, cari pe atunci erau aproape necunoscute. Dar care era administraţia acestei ţări de esploataţi dată pe mâna esploatatorilor boieri? Să vedem de ex. cum se administra averea publică la anul 1855 sub Barbu Vodă ştirbei. La 1 ianuarie 1855 se constată:
La casa mitropoliei un escedent de. ………… 3 188 325
La casa mânăstirilor ……………………… 5 805 824 –
La miliţii ………………………………… 940 389 –
Beneficiul soldaţilor………………………………… 1 819 100 –
Aşezăminte de binefacere ……………… 668 483 –
Grădini publice. ……………………… 312 272 –
Poduri şi şosele ………………………… 8 475 902 –
Dorobanţi şi grăniceri. …………………… 1 428 264 –
Spitaluri. …………………………… 1 950 233 –
Instrucţia publică ……………………… 1 586 609 –
Şcoli comunale, de agricultură şi de meserii …… 1 942 723 –
Totalul escedentelor ……………………… 28 121 324 –
Va să zică la bugete minime un escedent anual de 28 milioane de lei vechi numai din administraţiile autonome ale institutelor.
Bugetul statului era în 1856 următorul:
Venituri: 25 394 095
Cheltuieli: 20 398 766
Escedent: 4 995 329.
Va să zică însuşi bugetul neînsemnat al statului prezenta un escedent anual de 5 milioane de lei vechi: a cincea parte a veniturilor trecea la economii. Şi bugetul veniturilor întregii Ţări Româneşti era pe atuncea de 8 1/2 milioane de franci şi nici aceia nu se cheltuiau toţi.
Dacă acel guvern al esploatatorilor cari nu plăteau nici un bir era rău, ne veţi da voie să constatăm că era şi foarte ieften, că nu-l costa aproape nimic pe poporul românesc. Pe lângă cele 120 de milioane de franci pe cari le cheltuiţi d-voastră anual, bugetul boierilor exploatatori de 8 1/2 milioane era o jucărie. Vedeţi dar foarte bine că acei boieri cari se năşteau privilegiaţi, trăiau şi mureau privilegiaţi, având numai drepturi fără datorii, acei boieri [î ]şi aveau şi ei partea lor bună, căci tezaurul public mai nu se resimţea de existenţa lor.
Dar, dacă am face socoteala Caradalelor, Stăteştilor, Costineştilor şi a patrioţilor de toată mâna cari s-au născut cu alt privilegiu, mai odios, cu acela de-a răscumpăra drumuri de fier şi a fabrica bani de hârtie şi cari din nimic au făcut averi (nu s-au născut cu ele, cum ziceţi d-voastră), oare tot la acest rezultat am ajuns?
Azi o singură Carada şi un singur Costinescu ia din spinarea poporului românesc de zece, de douăzeci de ori cât lua un boier mare de pe atunci, şi pentru ce? Pentru că cumpără în numele statului cu 60% hârtii depreciate cari fac 18%, pentru că propun împământenirea străinilor pe categorii, pentru c-au făcut negustorie de vorbe treizeci de ani încoace.
Aşadar 8 1/2 milioane lua guvernul aşa numit al boierilor de la exploatatul popor; în Moldova cam tot pe atâta, deci, luând maximul, ajungem la 17 milioane de franci pentru România întreagă. De impozitele acestea statul putea să facă o întrebuinţare [bună] sau una rea; bună când restituie publicului servicii echivalente cu valoarea pe care acesta o dă; rea, când risipeşte această valoare fără a-i restitui nimic.
Ce servicii i se dădeau populaţiunii în schimb pentru aceste 17 milioane? Nu erau tribunale, nu era o administraţie mai bună decât cea actuală, nu erau şcoli în cari patrioţii actuali învăţau ceea ce ştiu azi, nu era poliţie? Ce nu era din atributele esenţiale ale statului? Se jefuiau oamenii pe uliţă, se spărgeau prăvăliile, se făceau atentate? Nu. Cu acele mijloace minime se întreţineau serviciile publice ieften, cum se cuvine unui popor sărac, compus în maxima lui parte din cultivatori agricoli şi din mici manufacturieri. Cu vremea ar fi venit toate pe o cale mai bună, căci nu trebuie să uităm că Domnia naţională era tânără şi venise imediat după o epocă tot liberă ca cea de astăzi, după epoca fanarioţilor. Şi fanarioţii, ca şi roşii actuali, nu cunoşteau alţi adversari în ţara asta decât pe boieri. An cu an şi domnie după domnie n-aveau altă grijă decât a ştirbi din drepturile politice ale boierilor.
Exploatatori şi exploataţi? Stăpâni şi robi? Boieri şi români? Concedeţi că, dacă ar fi voit chiar să esploateze, după cele de mai sus nu se prea pricepeau la aceasta; dac’ ar fi voit să stăpânească, nu s-ar fi dezbrăcat de buna lor voie de drepturile lor, şi dac’ ar fi voit să nu fie români, n-ar fi putut să fie altceva decât români. Ceea ce e ciudat şi paradoxal în discuţia noastră e că tocmai acei boieri nu puteau fi alt decât români, chiar de-ar fi voit să nu mai fie, pe când roşii vor în ruptul capului să fie români, ca şi ovreii, şi în mare parte nu pot deveni. Cu toată parada de românism a d-lui C.A. Rosetti, totdeuna [î ]i atârnă din buzunar petecul roşu al demagogiei cosmopolite al apologiştilor lui Blanqui şi, dacă scarpini suprafaţa Caradalelor de toată mâna, dai de un caracter pervers şi viclean, de-o minte înclinată spre sofisme şi panglicărie, dai de fanariot cu eticheta română, de ceva cu. totul străin intelectului nostru naţional şi caracterului nostru naţional, de-o fiinţă lipsită de pudoare şi de omenie.
Dar boierii au avut şi ei relele lor? Desigur le-au avut, ca orice oameni din lume. Cea mai mare vină însă faţă cu ţara şi cu naţionalitatea lor, precum şi faţă cu ei înşişi, a fost că v-au crezut pe d-voastră. Din momentul în care de buna lor voie s-au dezbrăcat de drepturile politice pe cari cu durere de ţară le întrebuinţau, de atunci a început era datoriilor publice, a d-nilor Stroussberg, a esploatării neomenoase a ţării şi a locuitorilor ei. Şi această mare şi incalificabilă vină, de-a vă fi crezut pe d-voastră, de-a fi crezut că din oameni fără tradiţii hotărâte, fără patrie hotărâtă şi fără naţionalitate hotărâtă poate ieşi ceva acătării, această vină au espiat-o pe deplin: de aceea boieri nu mai există.
Dar d-voastră, cari luaţi pentru stat de zece ori pe atâta pe cât luau boierii, restituiţi sub altă formă lefile ce vi se dau? Ţăranul care avea zece oi are azi o sută? Cel care avea o pereche de boi are azi zece? Cel ce esploatează zece pogoane esploatează azi o sută? Nu. Din contra, numărul obiectelor trebuitoare populaţiunii rurale, averea populaţiunii rurale scade pe zi ce merge tot mai mult. Dar se ‘mbogăţeşte în adevăr clasa Caradalelor, Stăteştilor şi Costineştilor, o clasă cu totul improductivă, care n-a’nvăţat nimic, n-a muncit nimic, şi n-a avut nimic şi care-a ajuns stăpână pe cei ce au învăţat, pe cei ce au, pe cei ce muncesc. Exploatatori boierii? Dar întreg partidul roşu nu e decât o companie de exploatare. Şi cu ce mijloace, şi cu ce preţ? Cu preţul sărăciei claselor pozitive şi-a demoralizării generaţiei tinere.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 ianuarie – 31 decembrie 1881
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XI