Cestiunea art. 7 a înlăturat pe cîtva timp interesul pentru alte cestiuni dinlăuntru şi din afară. Deşi toate ziarele par a se fi înţeles între ele de a călca ca pe ouă, adică de a o trata cu toată răceala posibilă, nimeni nu-şi tăgăduieşte extrema ei importanţă. În Parlament vorbele au fost cu mult mai aprinse decît în presă, mai cu seamă fracţia de dincoace şi de dincolo de Milcov au scăpat în buruiana vorbelor multe, deşi a făcut tuturor impresia c-ar fi căutînd ceea ce nu voieşte să găsească, adecă o soluţiune.
Guvernul vede, aude şi tace, tace mai mult decum s-ar cuveni. Lungul discurs ţinut în Cameră de d. I. Brătianu nu conţine nici o lămurire, ci numai asigurări despre onorabilitatea d-sale personală, despre patriotismul şi bunavoinţă de care este inspirat, dar nici cel mai slab indiciu asupra perspectivelor, bune sau rele, cari ni se impun din afară în privirea soluţiunii.
Căpetenia partidului liberal, d. C.A. Rosetti, ca Odiseu cel mult meşteşugareţ, rătăceşte departe de Itaca cea înconjurată de valuri, de patria sa iubită, multe cetăţi de oameni şi multe datini deprinde, chibzuind să-şi mîntuie sufletul şi pe tovarăşi, cum ar zice bătrînul Homer. Dar toate silinţele sale sînt zădarnice, căci pe cînd meşteşugareţul grec din anticitate lua lumea înainte cu poveşti, Odiseu cel modern întîlneşte în cale-i o lume care-i cunoaşte patria sa mai bine decît el însuşi.
La Viena a fost primit rece şi, pe cînd petrecea încă pe malurile albastrei Dunări, îi veni ştirea politicoasă ca pe la Berlin nici să mai încerce a trece. Diplomaţia germană, mai puţin şovăitoare, îi făcu noului Odiseus destăinuirea că geaba ar veni, geaba s-ar duce şi, fiindcă totuşi e mai demn pentru prezidentul unei Camere şi şeful unui partid de-a nu bate pe la uşi ce nu i se vor deschide şi de-a nu cere ceea ce nu i se va da, să-şi caute mai bine de drum şi să-şi încerce norocul într-altă parte.
Mărunţişarul nostru liberal a trecut dar cu lacrimele-n ochi pe lîngă stînca aceasta mai departe la Paris. Aci a fost primit în audienţă de prezidentul viitor al republicei franceze, de d. Leon Gambetta, care i-ar fi declarat că nu poate spera nici un sprijin pentru partidul şi pentru ţara sa de vreme ce-a trădat marea republică universală ajutînd pe Rusia, ţară despotică, în războiul contra turcilor. Precum un maistru mustră pe-o calfă rău nărăvită, astfel d. Gambetta a mustrat pe viitorul prezident al republicei de lîngă Dîmboviţa, spuindu-i verde că ţinta omenirii nu este a juca căzăceşte cu cazacii. E drept că o sumă de pene cari tratau cestiunea Afganistanului şi a harapilor zulu cu un entuziasm vrednic de toată lauda au fost mişcate de cătră d. C. A. Rosetti să- şi mute acest entuziasm asupra unui alt sujet: asupra nenorociţilor români. Şi penele au făcut-o, încît o zi întreagă, ba poate două chiar, presa franceză g-a ocupat de România şi de nedreptatea ce i se face. După aceea toate au reintrat în cursul lor liniştit, harapii zulu şi Afganistanul a ieşit din nou la maidan- căzuse o pietricică în lacul liniştit şi-i speriase pentru-un moment suprafaţa într-un cerc de valuri. Apoi se făcu iar linişte, ca şi cînd pietricica nu fusese de cînd lumea.
Dar d. C. A. Rosetti nu se sperie cu una cu două. Toate căile duc la Roma- zice proverbul- cum putea dar d-lui să nu se ducă acolo unde duc toate căile? Acolo d-sa s-a recomandat ca strănepot al unui negustor genovez, anume Giorgio, care la anul una mie o sută unu a deschis prăvălie de mărunţişuri lîngă. Dunăre şi că de atunci acel loc se cheamă Giurgiu. După ce în fiecare italian a găsit o rudă mai de aproape sau depărtată, şi-a propus cererea. Niente, i s-a răspuns din toate părţile. E drept că marele organ, „Il Picolo”, ne-a dat spornic ajutor în război, dar acele succese strălucite totuşi nu aduc în minte-ne decît întrebarea: cît timp pot guverna liberalii la noi fără a aduce ţara la marginea prăpastiei? Noi credem că nici o zi.
În rîndul întîi al guvernării lor au lăsat cestiunea Strusberg, bandele bulgare- adecă cestiunea Orientului şi cestiunea evreilor în floare.
Cu greu guvernul conservator a regulat cestiunea Strusberg, bandele bulgare le-au regulat turcii, de nu le-au rămas nici sfîntă de urmă, iar evreii s-au regulat ei în de ei, făr-a mai face pretenţii.
Astăzi iar, dacă ar cădea liberalii, ne lasă c-o minunată moştenire, ţara c-o poziţie nedefinită în cestiunea Orientului, nici dependentă, nici independentă, cu cestiunea evreilor mai arzătoare decît oricînd, cu un război făcut în zadar, cu Basarabia pierdută, c-un cuvînt c-o mulţime de bunătăţi pe cari numai noi românii cei tîrzii la minte nu le ştim preţui cum se cuvine, dar cari fac multe parale.
Să mai ţie guvernul liberal încă vrun an-doi şi apoi n-avem s-avem încotro de multele bunătăţi revărsate asupră-ne, încît nu ne va rămîne altceva decît să ne luăm în spate ceea ce ne va fi rămas şi să schimbăm America de lîngă Dunăre pentru America de peste Ocean. Atunci Plevna internă- adecă naţionalitatea română a acestei ţări- va fi luată.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 noiembrie 1877 – 15 februarie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Vol X