Chiar în cele mai solemne momente, atunci cînd revizuirea art.7 se făcea pe baza unei înţelegeri comune între toate partidele, roşii nu puteau să încheie falimentul lor politic decît c-o faptă odioasă şi de rînd.
Astfel în ziua de 6 octomvrie, în loc ca d. Griani, raportorul comitetului delegaţilor, să constate prin darea sa de seamă atît acordul stabilit cît şi deosebirile esenţiale ce există între proiectul primitiv şi acel supus votului Camerei, a început prin neadevărul că dumnealor au crezut de cuviinţă a procede la oarecari modificaţiuni în sensul diferitelor idei cari s-au emis şi că au constatat tot dumnealor că nu în fond, ci mai mult în formă au existat oarecari diverginţe între opiniuni şi că au procedat la modificaţiuni, cari nu alteră întru nimic esenţa sau spiritul proiectului prezintat.
Acest grosolan neadevăr, această escrocherie parlamentară, acest act de rea-credinţă nu putea să treacă nerelevat şi nepedepsit.
E nedemn ca în viaţa statului minciuna să joace rolul cel mai însemnat, e nedemn ca ciracii Alianţei izraelite ceea ce au fost roşii în tot cursul dezbaterilor să-şi asume asupra lor meritul, pe care nu-l au, de-a fi pus ţara la adăpostul invaziei economice.
D. Maiorescu a trebuit să releveze înainte de toate adevărul. dacă organul nostru a avut contra vreunui rău o ură învierşunată a avut-o contra neadevărului, încît lupta noastră adesea penibilă şi crudă e mai cu seamă o luptă pentru adevăr. În cazuri estreme şi sub imperiul necesităţii omul poate tăcea, a minţi nu-i e permis nicicînd şi mai puţin se poate admite minciuna erijată sistematic în principiu de guvernare. dacă dar d. Giani se mărginea a propune cu două cuvinte, aşa zicînd prin o semnificativă tăcere, proiectul cel nou, nimeni nu avea de întîmpinat o vorbă şi proiectul trecea cu aproape unanimitatea voturilor, precum a şi trecut, fără observaţii din partea opoziţiei.
În zadar mai caută dar „Românul” a drapa escrocheria parlamentară prin consideraţiuni de înaltă politică esterioară şi a-şi da aerul că din pur patriotism d. Giani a căutat să asume asupra roşiilor victoria politică. Noi, cari într-adevăr ştim mai multe decît spunem, sîntem convinşi că însuşi dispoziţiile puterilor s-au schimbat în privinţă-ne şi că noul proiect, votat de Adunare, are perspectiva de a fi admis în străinătate. Nu mai vie d-ni guvernamentali cu acel fitil uzat al intervenţiunii străine, al dezaprobării străinătăţii, căci nu-i mai crede nimeni în ţară, nimeni în străinătate chiar. Timpul ameninţărilor a trecut ş-ar trebui să fi trecut şi timpul acelora cari s-au servit de ele contra propriei lor patrii, pentru a o intimida şi a o face să se arunce în prăpastie.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 noiembrie 1877 – 15 februarie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Vol X