[„«CORESPONDENŢA POLITICĂ» CUPRINDE…”] – de Mihai Eminescu [9 octombrie 1877]

„Corespondenţa politică” cuprinde o lămurită dare de samă despre starea lucrurilor dincolo de Dunăre. O schimbare hotărîtoare – zice ea – mai că nu se poate aştepta înainte de a sosi iarna. Aceasta o zic chiar oamenii competenţi. O asemenea schimbare în bine ar fi pentru ruşi luarea Plevnei încă înainte de 20 a curentei, pentru turci forsarea liniei Iantrei înainte de capătul lui octomvrie. Nici una din aceste două eventualităţi nu are probabilitate mai mare, încît trebuie să ne aşteptăm la prelungirea campaniei în vreme de iarnă. Dar un război care prin sosirea iernei se împarte în două campanii deosebite cîstigă un caracter cu totul altul. În locul războirii pripite, neastîmpărate şi îndrăzneţe, care era întrucîtva întemeiată prin intenţia de-a mîntui războiul într-o singură campanie, vine astăzi o războire mai liniştită, mai luătoare de samă, mai răzgîndită, care nu voieşte să siluiască evenimentele într-o bucată de vreme mărginită prin împrejurări climatice, ci le dă timpul trebuitor pentru dezvoltarea lor firească.

E aproape sigur că ruşii nu vor mai trece în anul acesta peste Balcani, pentrucă nu mai pot s-o facă; dar e tot atît de sigur că nu se vor întoarce preste Dunăre înapoi, pentru că nu vor s-o facă şi pentru că turcii nu-i pot sili la aceasta. Toate se reduc deci la întrebarea ce se mai poate cîştiga ostăşeşte în Bulgaria de nord în curgerea capătului toamnei şi a iernii. Dacă pînă la începutul iernei situaţia nu se va schimba nici printr-un atac al ruşilor asupra Plevnei, nici prin agresiunea turcilor asupra liniei Iantrei, atunci comanda rusească rămane să realizeze două operaţii care se pot face tocmai iarna în împrejurări foarte priitoare. Aceste două operaţii sînt: împresurarea Plevnei şi a Rusciucului. În împrejurările de faţă e hotărît că întreaga armată rusească va rămanea în Bulgaria şi va continua din răsputeri operaţiile împrotiva Plevnei şi a Rusciucului cît va ţinea toamna şi iarna.

Părerea că Serbia nu va intra în acţiune mai că nu are temei. Tocmai iarna e pentru Serbia momentul cel mai priincios de a interveni: pentru că iarna ofensiva turcească dinspre Novi Bazar sau Seraievo mai că nu-i cu putinţă sau e prea uşor de impiedecat, pe cînd, din contra, împresurarea Vidinului de cătră sîrbi, uniţi cu detaşamente române, este una din operaţiile cele mai uşoare.

Schimbarea în comanda supremă turcească au fost urmată de trimiterea părţii cei mai mari din garnizoana Varnei şi Şumlei la armata de operaţie, încît aceasta s-au sporit cu cel puţin 20.000 de oameni.

La Plevna situaţia e neschimbată. Ruşii imitează pe români şi caută a se apropia prin şanţuri de întăririle turceşti. Apoi, de la sosirea generalului Totleben, s-au început la sud-ost de Plevna lucrări de pămînt în stil mare. S-aşteaptă numai ca românii să ieie reduta cea mare a Griviţei (Osman) pentru a păşi la lucrările generale de împresurare. În aceeaşi vreme s-au sporit cordonul de impresurare dindărătul Plevnei. Vodă Carol voia chiar să ocupe în Telis, cu 15.000 de oameni, o poziţie şănţuită şi să puie o stavilă intre Plevna şi ajutoarele ce vin din Orhanie. Dar părerea sa n-au fost primită, ci ruşii s-au mărginit a spori corpul generalilor Krilof şi Loscauf* cu cîteva batalioane de tiraliori şi cîteva baterii călări.

 

Despre poziţia armatei turceşti de ost nu se ştie absolut nimic. Ea pare a-şi schimba poziţiile, căci ruşii au pierdut în mai multe puncte atingerea cu ea. Nu vom fi însă mult în nesiguranţă asupra mişcărilor lui Suleiman Paşa.

„Gazeta de Frankfurt „ asigură că generalul Totleben nici n-are de gând a goni pe Ghazi-osman Paşa din Plevna. Scopul său e de a-l pune pe Osman în neputinţă de-a se mai lupta, de-a se mai ivi şi a doua oară dinaintea ruşilor în Balcani şi de a le cauza pierderi. Dacă Totleben va izbuti până la capătul lui mai anul viitor să facă pe Osman să capituleze, atunci pierderea de vreme nu e de loc nefolositoare. Despre un atac cu asalt, cum îl prezic ziarele române, nu poate fi vorba, dintr-o cauză foarte simplă. Prin ploile din urmă pământul lutos s-au inmuiet, încăt înaintarea trupelor de atac ar fi aşa de înceată că pierderile ei în drum ar răpi toată probabilitatea succesului. Deocamdată lucrările fortificatorii ale armatei dimprejurul Plevnei au de scop a asigura propriile poziţii în contra unei agresiuni turceşti dinlăuntrul Plevnei.

Altfel se vede că Osman judecă pe deplin mărimea pericolului ce se naşte pentru întăririle sale prin lucrările de apropiare ale românilor, esecutate cu hârleţul Linnemann. Reduta Osman (partea din întărirea Griviţei care se află încă în mânile turcilor) fiind periclitată, Osman au retras din ea tunurile, încât în lagărul turcesc se crede că ar fi subminată. În momentul ce românii s-ar pune în posesiunea redutei e prea cu putinţă ca ea să sară în aer.

La 2 şi 3 (14 şi 15 oct. st. n.) au avut loc bătălia hotărâtoare de la Kars între ruşi şi turci. Decursul general al operaţiilor au fost următorul: Colona de încungiur al generalului Lazarev au ocupat la 2 octomvrie înălţimile de la Orlok, au gonit trupele turceşti de acolo şi le-au împins spre Kars şi Wisinköi.

Fiindcă prin această mişcare o parte a armatei turceşti era incunjurată deja, de aceea ruşii au hotărît ca a doua zi, la 3 oct., să pornească un atac general în contra poziţiei lui Mouktar Paşa. Cheia sa înaintea frontului îl forma dealul intărit Avliar. Dimineaţa la 6 ore ruşii au început atacul general, după ce l-au pregătit mai întâi printr-un precis foc de artilerie. Pe la amiazăzi generalul Heimann atăcă dealul Avliar cu regimentele Erivan, Gruzia, Piatigorsk şi cu un batalion de tiraliori. După o luptă strălucită, Heimann a luat dealul. Prin ocuparea acestei poziţii armata lui Mouktar Paşa era ruptă în două. O parte a armatei turceşti care apucă spre Kars au fost atacată în flanc de trupele generalului Lazaref şi urmărită de trupele generalului Heimann, încât pe la 5 ore această parte era bătută şi risipită cu totul, pierzând o mulţime de morţi, mai multe mii de prizonieri şi patru tunuri.

În aceeaşi vreme trei divizii turceşti rămase la flancul drept au fost respinse din poziţiile lor de la Aladja, care erau inconjurate cu totul, şi, după pierderi enorme, au fost silite să se predea la 8 ore sara. Mulţi prizonieri, 7 paşi şi 32 de tunuri cu o mulţime de material de războiu au căzut în mânile ruşilor. Mouktar Paşa au fugit în Kars. Pierderile ruşilor sunt relativ mici.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 278

Mihai-Eminescu.Ro

image_pdfimage_print

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.