Credem necesar a reveni asupra revistei „ Românului” de care am vorbit în numărul de ieri, căci e plină de învăţăminte pentru oricine ştie să descifreze frazele apocaliptice ale acestui ziar.
Confratele nostru, ocupându-se de reformele şi îmbunătăţirile pe care partidul său trebuia să le introducă, dar pe cari nu le-a introdus, aruncă această acuzaţie cel puţin neaşteptată:
Vinovaţi pentru mănţinerea acestei ucideri morale a naţiunei, pentru ceşti şase ani din urmă, sunt senatorii, deputaţii şi guvernul partidei noastre.
Da, puneţi-vă cenuşă pe cap, bateţi-vă pieptul, strigaţi: Mea culpa, căci culpabili sunteţi, le zicem şi noi care-i vedem la lucru de atâta vreme. Da, sunteţi culpabili, şi e bine că o recunoaşteţi înşivă în cele din urmă, căci niciodată prestigiul justiţiei n-a fost mai compromis, niciodată administraţiunea n-a fost mai slabă şi mai coruptă, instrucţiunea publică mai părăsită, prevaricaţiunile mai dese, jafurile, tâlhăriile şi omorurile mai numeroase, ţăranul mai sărăcit şi mai mizerabil, nivelul moralităţei publice, în fine, mai scăzut.
Caine, ce ai făcut pe Abel? suntem în drept a vă întreba. În timp de şase ani de când ţineţi puterea în mână ce aţi făcut cu acest popor pe care l-aţi momit întotdauna cu fraze sforăitoare şi care nu v-a întrebat niciodată de unde aţi venit şi unde vă duceţi? Să v-o spunem noi, căci epoca răfuielei a sosit, o anunţaţi voi înşivă cu spaimă, ca păsările sălbatice ce ţipă speriate de apropierea furtunii.
Apostoli ai unui liberalism înşelător, aţi falsificat simţul naţiunei prin promisiuni irealizabile, considerând negreşit că a promite e nobil, a-şi ţine cuvântul e burghez. Patrioţi făţarnici, v-aţi prefăcut că vărsaţi lacrime pe nenorocirile poporului şi, îndată ce aţi ajuns la guvern, cea dântâi grije a voastră a fost de a arunca sorţii pe cămaşa lui şi de a vă împarţi funcţiunile şi grasele sinecure, căci niciodată nu v-aţi gândit decât la satisfacerea poftelor voastre nesăţioase. Aţi întreit dările săteanului, l-aţi executat cu dorobanţul şi i-aţi vândut cenuşa din vatră, l-aţi bătut şi torturat prin subprefecţii şi agenţii voştri şi astăzi pozaţi în apărătorul lui; căci interesul vostru este să întreţineţi necontenit zizania între proprietar şi sătean. Aroganţi în cuvinte, când a fost vorba de fapte aţi îngenuncheat înaintea străinului şi i-aţi oferit faţa fără să vă gândiţi că palma aplicată pe dânsa o resimţea ţara pe obrazul ei. Cu gura plină de principie mari, n-aţi neglijat niciodată micele voastre interese şi, de şase ani, prezentaţi ţărei spectacolul scandalos ce-l vedem în istoria popoarelor numai în timpuri de decadenţă; îmbuibaţi însă nesatisfăcuţi, vă certaţi unii pe alţii, vă acuzaţi între voi de imoralitate, vă aruncaţi în faţă epitetele de cumularzi şi concesionari – toate acestea în ochii naţiunei uimită de atâtea turpitudini!
Aţi comis păcatul neiertat de care istoria vă va cere un compt sever: acela de a fi zdruncinat cu desăvârşire sentimentul onestităţii între cetăţeni. Ah! răspunderea vă este teribilă, căci o naţiune coruptă este o naţiune pierdută. Lumea v-a văzut cu mirare transformându-vă de azi până mâine în milionari, fără să poată a-şi explica misterul acestei extraordinare schimbări.
Cetăţeanul onest şi-a zis atunci cu descurajare că secretul avuţiei nu e în muncă, ci aiurea: îndoiala s-a introdus în sufletul lui, dezgustat, el a repeţit cuvântul lui Catone: Virtutea e o ficţiune. Exemplul pornind de la cap, contagiunea s-a lăţit, cangrena a coprins parte din corpul social, şi astăzi ameninţă să prăvălească naţiunea în prăpastie.
Vă trebuie satirici ca Juvenal şi ca Barbier spre a vă descrie, cu vii culori, opera voastră, de care singuri vă spăimântaţi. Aţi batjocorit întotdauna libertăţile publice, cari sunt patrimoniul poporului, iar nu al vostru, căci aţi introdus tirania mediocrităţilor patente, aţi înfiinţat o sumă de satrapi în miniatură, cari au căzut ca lăcustele pe spinarea judeţelor, spre a le exploata şi jefui. Aceia din voi cari au rămas oneşti au devenit complicii lor, căci n-au avut niciodată destul curaj patriotic spre a-i denunţa naţiunei indignate.
Acum vă uitaţi fără voie în urma drumului parcurs şi, ca femeia lui Loth, rămâneţi împietriţi de groază. Vă întrebaţi singuri fără să vă gândiţi că întrebarea ce vă faceţi este condemnaţiunea voastră: „Dreptatea este ea oare bine aşezată pe puternice temelii”
În loc de a-i aşterne „puternicele temelii” de cari vorbiţi aţi voit să-i clădiţi un edificiu pe nisip, spre a o lăsa în voia vânturilor.
„Instrucţiunea publică în sate stă în faţă şi cea din oraşe bolnavă este” ziceţi acum. A cui e vina? Unde vă sunt socotelile, unde vă este solicitudinea pentru ţăran, „temelia casei” solicitudine de care faceţi atâta paradă în cuvinte făr’ a o traduce niciodată în fapte? Număraţi printre voi proprietari mari, capitaliştii de frunte, oameni înavuţiţi din sudoarea poporului: unde le sunt localele de şcoale construite, bisericile reparate, binefacerile răspândite pe seama populaţiunilor rurale? Acestea le lăsaţi pe sarcina „conservatorilor” a „sincerilor reacţionari” Ciocoi! ciocoi! mai străini în patria voastră decât lepădăturile Fanarului!
„Îngrijit-au, vă mai întrebaţi, proprietarii cei liberali, prefecţii, subprefecţii, deputaţii şi senatorii, conform art. 8 al legei rurale, despre pământurile celor morţi fără copii şi cari sunt furate de către primari, notari şi notabili răpitori ai dreptăţei sătenilor”
„Îngrijit-au de dreptul săteanului la pădure, de hotărnicie şi de împietruirea islazurilor „ Întrebaţi-vă, căci noi v-am făcut de mult aceste cestiuni. În loc să înţelegeţi însă nevoile săteanului, în loc să-l instruiţi şi să-l luminaţi asupra adevăratelor lui interese, în loc să-l ocrotiţi şi să-l ajutaţi, l-aţi asmuţit, prin circulări perfide, în contra proprietarului, făcându-l să creadă, în naivitatea lui, că nu mai are trebuinţa să muncească pământul, căci d. Ruset îngrijeşte de fericirea lui. Şi, lucrul neauzit: în numele nu ştim căror principie, aţi ameninţat pe funcţionarii publici cu destituire dacă vor continua să aplice legea votată de Corpurile legiuitoare şi sancţionată de capul statului!
Lăsaţi ţăranul în pace, căci progresul nu se improvizează prin comoţiuni violente. El este opera înceată şi înţeleaptă a timpului.
Ţara v-a făcut experienţa în decurs de şase ani şi a văzut că n-aţi învăţat decât a vă rotunji averile pe spinarea ei. În această privinţă dibăcia voastră va fi o tristă lecţiune pentru generaţiunile viitoare. Dacă vă va face bilanţul, el va fi scurt şi dureros: mizerie înăuntru, umilinţă în afară. Duceţi-vă de unde aţi venit!
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1882-1883, 1888-1889
„TIMPUL”, „ROMÂNIA LIBERĂ”, „FÂNTÂNA BLANDUZIEI”
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
