Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
Criza politică intervenită prin retragerea parlamentar inesplicită a d-lui Ion Brătianu a intrat după cât ni se asigură într-o nouă fază.
D. Ion Brătianu s-a retras pentru că, având în vedere opera unei reorganizări interioare a ţării, a crezut ca nu poate afla între roşii nici inteligenţa, nici onorabilitatea necesară unei asemenea opere. Esceptând masa votatorilor, aproape toţi roşii, cari, de bine de rău, se pricep puţin la scris ori la vorbit au perindat banca ministerială. Sunt prea puţini aciia cari n-au fost deja miniştri, căci în cele 38 de cabinete formate şi reformate de cancelarul de la Măgura au avut loc toţi, pentru a-şi dovedi pe rând insuficienţa intelectuală şi politică. În adevăr, afară de d-nii Fleva, Costinescu şi Dimancea, toate somităţile partidului roşu au fost consiliari ai tronului, fără ca acesta să se fi resimţit în mod esenţial de mărimea sau fertilitatea consiliilor date de membrii marelui partid. Uzaţi repede, neinspirând nici o încredere deosebită în aptitudinile lor politice, fiind cumplit de egali din punctul de vedere al apetiturilor şi al talentului, pietrele caleidoscopului ministerial al d-lui Brătianu au dat pân’ acum toate combinaţiile posibile, fără ca vrouna să fi fost mai fericită decât celelalte. Unelte netrebnice ale unei politici personale, ele sunt nule şi neputincioase fără maistrul care le dădea o însemnătate ce n-o merită şi-i îmbrăca în roluri ce nu se potrivesc cu ei.
Dar dacă, printr-o politică personală, aceste individualităţi erau cât se poate de flexibile, de dependente şi neînsemnate, pentr-o politică de stat ele nu sunt bune la nimic, şi d. Brătianu a crezut un moment a putea recruta elemente din alte partide pentru a pune în lucrare reorganizarea sa. Toate încercările acestea au rămas, precum se ştie, fără rezultat; nimeni n-a voit să-i dea ajutorul solicitat şi d. I. Brătianu se vedea redus a urma acelaşi joc, a înlocui pe Giani cu Fleva ori pe Stolojan cu Dimancea, joc nefolositor, de care ţara e dezgustată, fiind păpuşile prea cunoscute şi piesa reprezentată cu ele prea monotonă.
În urma infructuozităţii încercărilor sale d. Ioan Brătianu se retrage, păstrîndu-şi prestigiul intact, lovind însă cu atît mai greu în acela al amicilor săi politici.
Întors însă zilele din urmă de la Măgura, d-sa reintră în conventiculele partidului ţinute la Herdan şi are aerul de a lua din nou parte la politica activă a coreligionarilor săi politici. Aceştia au iscălit chiar o hîrtie prin care se obligă a i se supune şi a-i da ascultare. Dacă ar fi aşa, dacă d. Brătianu simte necesitatea de a lua din nou conducerea partidului roşu, cată să mărturisim că aceasta i-ar slăbi prestigiul, că ar pierde tot ce a cîştigat prin o retragere la timp. dacă s-ar dovedi că şi această retragere n-a fost decît comedie opinia publică s-ar întreba ce înseamnează această comedie şi n-ar găsi nici un răspuns.
Existau în adevăr o sumă de indicii că retragerea are un fond serios.
Era în adevăr de mirare ca ministrul care luase iniţiativa proclamării regatului să abdice de la cîrmă tocmai pentru timpul festivităţilor încoronării, deşi medalia comemorativă a acestor serbări, bătută de mai nainte, cuprinde numele său ca ministru-prezident. dacă motivul retragerii ar fi fost osteneala sau saţiul de afaceri desigur că regele i- ar fi acordat un congediu nelimitat, fără ca să fie nevoie de demisia sa şi a cabinetului întreg. Alte cauze secundare, mici neînţelegeri cu diferitele categorii de patrioţi de meserie, n-au avut pîn-acum, după cît ştim, puterea de-al face să se retragă. Toată lumea era în drept de-a presupune, în favorul d-lui Brătianu, cauze mult mai adînci de nemulţumire, era în drept a crede că, alături cu apetiturile şi nimicnicia oamenilor de cari se-ncunjurase, paralel cu vînătorii de posturi la drumul de fier, la Bancă, la Curtea de Casaţie, d-sa va fi urmărind un scop mai mare şi mai generos, pe care nu-l poate realiza c-un partid care n-are sentimentul binelui public şi pentru care politica e o industrie, iar ţara o vacă bună de muls. Din momentul însă ce l-am vedea reintrînd în cercul vicios pe care l-a părăsit, din momentul ce-ar reintra în complicitate cu oamenii pensiilor reversibile, ale cumulului, nepotismului şi altor virtuţi, oricine ar pierde şi această din urmă iluzie pe care a lunecat a o avea pentru d. Ion Brătianu. Atunci am crede că nu s-a retras decît pentru a se dezbăra de o serie de procopsiţi şi pentru a se întoarce c-o altă serie, pe care s-o procopsească de acum înainte. Faza de reapropiare a d-lui I. Brătianu de partidul său e o dovadă de slăbiciune totală. Pentru opoziţie această reapropiare e favorabilă, căci partidul roşu, fiind în ajunul discompunerii lui, ar atrage în cădere-i şi pe şeful lui, care se retrăsese tocmai la timp pentru a nu-i împărtăşi soarta. dacă voieşte s-o împărtăşească desigur paguba nu va fi a opoziţiei.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 ianuarie – 31 decembrie 1881
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XII