[„CU AROGANŢA CUNOSCUTĂ…”] – de Mihai Eminescu [13 decembrie 1881]

Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info

Cu aroganţa cunoscută a foilor ungureşti, care stă cu totul în disproporţie cu însemnătatea statului şi rasei maghiare, şi cu un amestec de espresii de rând caracteristice pentru elementul semitic care face politică în Ungaria, oficiosul „Pesther Lloyd” revine din nou asupra conflictului austro – român, vorbind în chipul următor:

Dac’ ar fi vorba numai de mojicia regală română n-am mai pierde nici un cuvânt asupra afacerii şi am putea aştepta cu linişte ca Ministerul de Esterne să-şi procure satisfacţiunea ce i se cuvine în toate împrejurările. Însă insulta în faţa căreia monarhia noastră stă într-o poziţie comică, de neputinţă este espresia caracteristică a unui întreg sistem de inconveniente nepilduite, a unui sistem care, prin concursul nostru din nenorocire, sapă poziţia noastră din Orient, ba face precarii până şi relaţiunile noastre cu cabinetele europene. Când, după ani de muncă, prin acte de abnegaţie şi sacrificii, ajungem a stabili cu puterile mari ale Europei relaţiuni clare şi hotărît determinate, e destul ca unul din micile state din Balcani să ne stea ‘mpotrivă c-o arogantă îndrăzneală, pentru ca să se desfăşoare numaidecât nu numai întregul problem al politicei noastre orientale, ci chiar acela al relaţiunilor noastre europene. Cine stă dindărătul vasalilor eliberaţi, cine-i mânâ ‘nainte? Această întrebare ni se impune de sine şi e de natură a arunca o umbră întunecoasă asupra celor mai clare din relaţiunile noastre. De azi pe mâni se turbură orizontul nostru asupra situaţiei europene şi abia mai putem distinge cu siguranţă cine e amic, cine adversar.

Voim să primim o asemenea poziţie? Iată lucrul asupra căruia cată să ne desluşim cât de curând. Voim în adevăr să ne aranjăm astfel încât întreaga noastră politică europeană să atârne de bunul plac al României, Serbiei, Bulgariei sau al Muntenegrului? Protectoratul de care se bucura unul sau altul din sateliţii balcanici să atingă când atitudinea noastră faţă cu Germania, când relaţiile noastre cu Rusia şi cu Marea Britanie, ori de cîte ori i-ar veni în gând României sau Serbiei de-a se purta arogant cu noi? Voim oare să dăm acestor naţionalităţi interesante puterea de-a influenţa direct ori indirect soarta Austro-Ungariei? C-un cuvânt voim ca tocmai în punctul acesta să intrăm în moştenirea Turciei? Cu consideraţiunile acestea avem să ne ocupăm, şi rezultatul lor trebuie să fie determinant şi în cearta cu România. Credem că, în cestiunea aceasta, răspunsul nu poate fi decât unul. Aceasta e ca, fără grijă pentru firele ce se ţes încoace şi încolo între statele balcanice şi vreunul din cabinetele europene, să nu dăm ascultare nici unei alte consideraţii în fiece caz singular decât cerinţelor demnităţii noastre de mare putere. Precum nu trebuie să îngăduim în nici o împrejurare europeizarea vreunui litigiu dintre noi şi micele state învecinate, tot astfel nu trebuie să judecăm asemenea incidente din punctul de vedere al conexităţii cu situaţia europeană. Afacerea noastră cată s-o reprezentăm noi singuri şi e treaba noastră de-a pedepsi aroganţa împotriva noastră a micilor state vecine. dacă în respingerea unor asemenea escese vom lucra numai o singură dată sub influenţa dispoziţiunilor europene am pierdut jocul pentru totdauna şi cată să ne pregătim ca din an în an să fim supăraţi de acele organisme, cari n-au ce pierde, nici măcar şira spinării.

Iată ce avem de ascultat din partea organului oficios unguresc. Bange machen gilt nicht zice un proverb nemţesc. Numai dacă n-am şti în ce disproporţie stă lăudăroşia maghiarilor cu puterea lor insanităţile statistice ale organelor lor ar avea poate oarecare efect asupră-ne.

Din nefericire pentru oficiosul de la Pesta nu vom fi niciodată în situaţia de-a avea de regulat singuri cestiunile dintre noi, deşi chiar în cazul acesta nu prea suntem în stare a suscepe teamă de vitejia maghiară.

Vitejia la… distanţa cuvenită e un lucru comod şi admirabil. De aproape nu prea e de seamă. Cânele care latră mult nu muşcă, zice un proverb, şi prea fac gură foile ungureşti pentru ca dinţii să nu le fie parte scoşi demult, parte ştirbi.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 ianuarie – 31 decembrie 1881
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XII

Mihai-Eminescu.Ro

image_pdfimage_print

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.