Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
Cu toate dezminţirile categorice pe cari le dă organul de căpetenie al guvernului, ştirea despre o dezbinare în sînul cabinetului no. 36 se mănţine. Nu am avea nevoie de-a repeta că, după atîtea schimbări caleidescopice pe cari le-a suferit ministerul liberal de patru ani şi jumătate încoace, o configuraţie mai mult ori mai puţin ne lasă atît de indiferenţi precum ne- ar lăsa succesiunea pe tronul Tunisului sau pe scaunul de mare şerif de la Mecca. Ceea ce am dori este schimbarea sistemului, nu a oamenilor.
A ţinea însă seamă de asemenea ştiri e datoria unui organ de publicitate, oricît de puţin interes ar mai inspira ele publicului. Ştirile acestea se răspîndesc la noi nu prin vocea autorizată a organului oficios de căpetenie, ci prin cea mai puţin autorizată, dar poate mai vrednică de crezare, a acelor zeci de pierde-vară, toţi liberali unul şi unul, cari stau în raporturi sigure, deşi oculte, cu bugetul. Avem o sumă de existenţe catilinare cari se-nvîrtesc pururea în pridvoarele ministeriilor, cari au zilnic conversaţii cu iluştri oameni de stat ai României şi cari, de buna lor voie sau anume instigaţi, colportează noutăţile cele mai proaspete asupra neînţelegerilor ce ar fi existînd în sînul cabinetului.
Foile oficioase tac în adevăr sau dezmint aceste ştiri, dar atitudinea lor e explicabilă. Raporturile dintre diferiţii membri ai unui cabinet cu firma Brătianu sînt în genere atît de gingaşe, încrederea reciprocă atît de transparentă şi subţire, dragostea care leagă pe diferitele Escelenţe una de alta e atît de platonică încît cea mai uşoară împunsătură ce şi-ar da-o reciproc prin deosebitele d-lor gazete s-ar preface de-a doua zi în titanomachie. Aceasta e cauza pentru care „Presa” sau
„Steaua României” de ex. se ocupă cu predilecţie de ţări cît se poate de departate ca lăţime şi lungime geografică şi cît se poate de neplăcute ca climă de reconvalescenţă, iar, faţă cu acest act de abdicaţiune intelectuală, organul de căpetenie al ortalei roşie îşi impune asemenea cuviinţa tăcerii. E prea adevărat că vreo laudă la adresa d-lui Boerescu nu vom găsi nicicînd în „Românul”; ba canalul de abatere al marelui organ îşi permite din cînd în cînd să-şi manifeste chiar neîncrederea în d-l baron prin mici împunsături simţitoare. Dar nici critică asupra actelor ministrului de externe nu apare în „Românul”, încît s-ar putea susţine că, de cînd d. Boerescu e conducătorul mizeriilor din afară, organul guvernului a renunţat de-a avea păreri asupra lor. Nu mai apar de atunci acele ingenioase combinaţii politice în cari numele celor şase puteri mari, amestecate cu numele altor neamuri de mai puţină seamă, să se urmeze într-o frazeologie indigestă, doveditoare că autorii combinaţiilor nu ştiu nici geografie nici istorie.
Aşadar în capitală: un zgomot, amorţit prin surdine, despre o dezbinare latentă în sînul cabinetului, zgomot din cînd în cînd caracterizat prin cîte-un pizzicato de nemulţumire în foile roşii minorum gentium, iată tot.
În provincie însă, unde partizanii guvernului sînt într-o numerabilă evidenţă şi unde funcţiile puţine stau în faţa multor aspiranţi, o unire între elementele aliate în guvernul central nu există deloc. Astfel se asigură în mod pozitiv că o seamă de voinici din ceata liberalilor moderaţi, reprezentată în cabinet prin doi miniştri, a început să iasă cu arme de-o formă preistorică la drumul mare, să-i înşface pe oameni de piept şi să le ceară să-şi dea demisiile, ca să le ocupe ei funcţiile. Geaba cel oprit în drum [î]şi face cruce, geaba murmură cuvinte din molitvele marelui Vasile pentru îndrăciţi, liberalul moderat vociferează:
„Situaţia sau viaţa”. Cată să însemnăm că dicţionarul liberalismului s-a mai înmulţit c-o locuţiune. A cere slujbă se zice a cere
„o situaţie”. În Iaşi puţinii roşii cîţi sînt trăiesc cu aliaţii lor, cu liberalii moderaţi, ca guelfii cu ghibelinii, încît nu ne-am mira dacă într-o bună dimineaţa am afla că şeful partidului roşu din Iaşi, d. Herşcu Goldner, a căzut jertfă virtuţilor sale civice în luptă c-un liberal moderat şi că a lăsat diată scrisă cu cerneală roşie prin care îl însărcinează pe d. Gheorghian să-l urmeze în conducerea partidului roşu din Moldova, dacă va voi să-mbrăţişeze legea izraelită.
E puţin întemeiată acuzarea pe care „Românul” o face opoziţiei în genere, c-ar fi scornind ştiri false despre neînţelegeri în ministeriu, de vreme ce asemenea neînţelegeri nu pot exista pentru că nu sînt chestii mari la mijloc. Într-adevăr nu mai e pe tapet darea în judecată a oamenilor cinstiţi şi canonizarea scabroaselor afaceri, nici răzbelul fără zapis şi chezăşie sau rechiziţiile Warszawski-Chiriţopol-Mihălescu, nici rectificarea Basarabiei în minus, nici anexarea Dobrogei, cu Arab- Tabia cu tot, nici categoriile propuse de redacţia „Românului” pentru împămîntănire, sau răscumpărarea, cea mai „populară” cestiune din România, dictată de la Berlin etc. etc. Dar ce are a face? Dacă poate fi cîştig la mijloc se iveşte uşor în sînul marelui partid cestiuni mari. Vrun mic război ceva, vro mică concesie de poduri peste Dunăre şi de drumuri de fier prin Dobrogea se vor găsi lesne pentru a face fericirea patriei în genere şi a patrioţilor îndeosebi. Însă precum funcţiile în provincie tot astfel concesiile şi marile daraveri în capitală formează mărul de ceartă care turbură marile unităţi tactice ale guvernului. În provincie bătălie pentr-un post de procuror sau prefect, în ministeriu şi partid bătălie cînd umbra unui nou Strussberg s- arată, în trandafirie auroră, pe orizonul codrilor parlamentari.
La deschiderea Adunărilor vom vedea cine are dreptate, gazetele grăitoare ale roşilor cari susţin că există zizanie, sau cele tipărite, cari susţin că nu există.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
17 februarie – 31 decembrie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XI