Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
„Cugetaţi, ne zice ziarul « Românul», şi veţi afla adevărata cauză a retragerii d-lui I. Brătianu”.
Şi, în numărul de vineri, urmând acest consiliu şi conducându-ne de destăinuirile acestui ziar, am găsit că una din cauzele pentru cari d. Brătianu s-a retras este imoralitatea partidului liberal; căuta în zadar în acest partid oameni politici şi nu găsea decât oameni de afaceri.
Şi această concluziune la care am ajuns noi este confirmată de d. Brătianu însuşi!
Chiar ieri „Binele public” reproducea cel din urmă discurs ce ar fi pronunţat d. Brătianu în sala Herdan. După rezumatul dat de acest ziar, d. Brătianu ar fi zis:
„Am transijat cu conştiinţa mea pentru că aveam în vedere un scop mare, independinţa ţării!”
Rău a făcut d. Brătianu de a transijat cu conştiinţa sa; rău a crezut că numai cu oamenii corupţi se poate face Independinţa. dacă ar fi avut mai multă încredere în ţara sa, dacă n-ar fi fost orbit de spiritul de partid ar fi văzut lesne că Independenţa se poate face mai temeinică cu oameni oneşti şi cu adevăraţi oameni politici. Şi, dacă d-sa nu putea să o facă decât cu ajutorul imoralităţii, trebuia să aibă patriotismul de-a lăsa altora această glorie!
Dar, oricum ar fi, rămâne dovedit că, astăzi cel puţin, nu mai există nici un pretext pentru ca ţara să mai sufere dominaţiunea acestui partid care, prin imoralitatea sa, a gonit din minister chiar pe capul său, pe îndelung răbdătorul
D. Brătianu! Iacă ce mărturiseşte d. Brătianu în cuvîntarea sa cea din urmă şi oarecum în testamentul ministerului din 1876!
Dar din această cuvântare mai răsare încă o idee:
Lupta contra privilegiilor s-a terminat, zice d. I. Brătianu; trebuie acum să organizăm ţara şi, pentru aceasta, trebuie să facem apel la oamenii cei mai oneşti şi mai capabili din toate partidele.
Şi aci vom răspunde d-lui Brătianu că a recunoscut prea târziu un adevăr care este demult ştiut de toţi.
Lupta contra privilegiurilor în adevăr s-a terminat de mult în această ţară: ea s-a terminat din ziua în care Divanurile ad-hoc al Moldovii şi al Ţării Româneşti, compuse în mare majoritate de privilegiaţi, au proclamat egalitatea politică; din ziua în care privilegiaţii din Moldova mai întâi, Catargiu, Cuza, Mavrogheni, Manolachi costachi s-au lepădat de privilegii pentru binele ţării!
Şi, dacă de atunci se mai vorbeşte de privilegii, aceasta n-a fost şi nu este decât o armă de partid, puţin leală; un mijloc de a înşela buna credinţă a mulţimii, mijloc care cu cât e mai absurd cu atât are mai multă trecere.
De atunci însă singurul privilegiu care a rămas în picioare este acela al capacităţii şi integrităţii. Şi contra acestui privilegiu, să fie bine ştiut îndreptează partidul liberal toate atacurile sale.
Este o adevărată mângâiere pentru noi, cari, cu multe sacrificii, susţinem această luptă contra calomniei şi invidiei unora, contra orbirii altora, contra indiferenţei celor mai mulţi, să vedem că, în sfârşit, d. Brătianu însuşi deschide ochii şi vede că lupta în capul celor mişei şi incapabili, în contra celor oneşti, cari singuri sunt capabili să dea o o organizare serioasă ţării.
Iacă fără îndoială cea de-a doua cauză şi, desigur, cea mai însemnată a retragerii d-lui Brătianu.
Onorat cu încrederea ţării, onorat de încrederea M.S. Regelui, atotputernic, este cu neputinţă ca acest om să nu se fi întrebat într-o zi la ce capăt va ajunge pe drumul pe care a apucat, este cu neputinţă să nu fi aruncat cu dezgust imnurile ce-i cântau oamenii de afaceri din Strada Doamnei, şi să nu se fi întrebat ce face el pentru consolidarea societăţii româneşti, o biată insulă roasă de valurile străinismului.
Şi atunci, dacă în adevăr este în sufletul lui o scânteie de iubire pentru această ţară, a trebuit de o parte să vază cum elementul românesc sărăceşte şi dispare!
Şi de altă parte a trebuit să zărească abisul de imoralitate în care partidul liberal precipita societatea noastră; cum caracterele se corup pe zi ce merge, cum vorba sforăitoare şi fraza goală ia locul ideilor salvatoare de care este însetată ţara, cum oamenii politici se recrutează din ce în ce mai mult din cafenele, iar nu din cabinete de studie, şi să se convingă în sfârşit că aceste nenorociri sunt consecinţe fatale ale ideilor cosmopolite şi ale partidului liberal.
Şi atunci, cătând o îndreptare la atâtea rele şi uitându-se împrejurul său, a văzut alături pe oamenii corupţi contra cărora ar fi trebuit să lupte, şi în faţă pe bărbaţii oneşti cu cari ar putea lupta!
De bună seamă, fiind învestit atâta timp cu o putere fără control, a trebuit să simţă o răspundere fără margini şi, cunoscând din ce în ce mai bine şi oamenii şi lucrurile, să se convingă că în adevăr liberalismul partidului său nu este decât demagogia cosmopolită a Franţei, care omoară societatea pe care o infectează.
Pentru că din punctul de vedere politic aceste idei au de efect de-a face să triumfe în general cel incapabil contra celui capabil, cel corupt contra celui onest, cel ce caută a-şi face trebile contra celui ce vrea binele ţării, precum deunăzi d. Epurescu contra d-lui Lahovari.
Ei, din punctul de vedere economic, aceste idei, de cele mai multe ori, ridică pe cel înşelător deasupra celui onest, pe cel fără suflet şi fără ruşine deasupra celui blând şi cu frica lui Dumnezeu; şi întotdeauna pe străin contra românului.
D. Ion Brătianu a pronunţat mai deunăzi în Cameră un lung şi frumos discurs în care arăta ce-a făcut el pentru ţară şi, în punctul culminant al acestui discurs, zicea cu mândrie: „Am găsit un popor de sclavi ai boierilor privilegiaţi şi am făcut dintr-însul un popor de oameni liberi şi de eroi!”
Adevărul este că a scos pe ţărani de supt ocrotirea, de supt autoritatea părintească a proprietarilor de moşii şi i- a predat fără apărare în prada celor mai abili dintre dânşii, în Ţara Românească, şi în prada evreilor, în Moldova.
Şi a scos pe meseriaşi şi pe comercianţi de supt protecţiunea celor avuţi şi i-a predat fără apărare concurenţii fără frâu şi fără cruţare ce li se face de străini!
Pentru că nu a lăsat unora şi altora timpul de-a deveni oameni liberi prin învăţătură şi prin muncă!
Iacă răspunsul ce a trebuit să-şi dea d. Brătianu când s-a întrebat ce-a făcut pentru această ţară, nu în mediul corupt şi zgomotos al majorităţii sale, ci în tăcerea senină a conştiinţei sale şi faţă în faţă cu Dumnezeu!
Şi atunci a simţit că organizarea care s-a dat ţării este greşită.
Şi, în lungile convorbiri pe care a trebuit să le aibă cu d. Carp, pe care de trei ori l-a chemat la minister, după cum a declarat-o de curând în Cameră, s-a convins că, dacă mai este o scăpare pentru această ţară şi pentru viitorul neamului românesc, această scăpare este în organizarea ţării după ideile partidului conservator.
Şi numai aşa a putut să strige: lupta contra privilegiaţilor s-a terminat! Ţara are nevoie de organizare! Trebuie să chemăm oameni din toate partidele pentru că în partidul liberal sunt oameni corupţi!
Este cu neputinţă să spuie cineva mai lămurit că ideile partidului său sunt pierzătoare şi că numai partidul conservator are idei sănătoase şi oameni capabili de-a da ţării organizarea de care are trebuinţă!
Acestea fiind cauzele retragerii d-lui I. Brătianu, înţelegem bine încurcătura ziarului „Românul”, care simte trebuinţa să învăluie cu laude neauzite majoritatea izbită de moarte de d. Brătianu, cum să acopere cu flori un cadavru.
Înţelegem bine ameţeala în care se găsesc susţiitorii corupţiunii şi ai imoralităţii cari declarau în ajunul Paştelor că pricep retragerea d-lui Brătianu, dar n-o aprobă şi a doua, zi de Paşte celebrează această retragere ca un act mare şi patriotic.
Dar, în faţa declaraţiunilor d-lui I. Brătianu, nimeni nu mai înţelege, nici [î ]şi poate esplica ce caută în capul guvernului d. D. Brătianu.
Cum? D.I. Brătianu declară că partidul său este corupt, că cu ideile lui nu mai poate merge înainte, că ţara are nevoie de o organizare conservatoare şi întăreşte aceste declaraţiuni cu retragerea din minister, şi acestei majorităţi, astfel înfierate de două ori ca incapabilă şi imorală, acestei majorităţi i se dă dreptul de a impune guvernul şi de a merge mai departe!
Şi se găseşte un om destul de lipsit de demnitate ca să primească puterea din mâni aşa de întinate ! Ce?
Va fi permis ca o majoritate de exploatatori să numească guvernul şi ca guvernul să aducă o majoritate de exploatatori?
Va fi permis unei majorităţi să domine ţara prin corupţiune şi prin corupţiune să se perpetueze la putere? Şi nu este nimeni în drept să puie capăt unui cerc viţios care sugrumă o ţară întreagă?
Este timpul, cel puţin acuma în urma retragerii astfel motivate a d-lui I. Brătianu, ca M.S. Regele să-şi aducă aminte de prerogativele sale constituţionale şi să uzeze de dânsele în interesul moralităţii publice, în interesul conservării statului şi al tronului M. Sale!
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 ianuarie – 31 decembrie 1881
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XII