D. Dimitrie Sturza nu încetează a fi obiectul unor apreţiări măgulitoare din partea presei germane. „Berliner Tagblatt” şi-a comandat la „unul dintre corespondenţii ei” până un fel de schiţă biografică a d-lui ministru de esterne, pe care nu ne putem opri de-a o comunica:
Schimbarea în Ministerul Afacerilor Străine din România pe care o aduse cu sine formaţiunea noului cabinet – zice foaia berlineză – nu e fără însemnătate pentru o pacinică aplanare a diferinţelor austro – române în cestiunea dunăreană şi pentru atitudinea României în complicaţiunile eventuale ale Orientului. Antecedentele, precum şi opiniile politice ale noului ministru, bine caracterizate şi cunoscute, ne indică limpede direcţiunea ce are de gând a o observa cabinetul Ion Brătianu – sturza, o direcţiune care nu va întârzia a produce satisfacţiune în Germania, dar şi mai mult încă în învecinata Austro – ungarie, între amicii păcii şi partizanii sinceri ai alipirii României la alianţa austro-germană, de vreme ce, după cât ştim, nu există un singur om de stat român care – ar putea să justifice mai mult această supoziţie decât d. Dimitrie Sturza. E cel mai germanofil şi tot ce e german poate fi sigur de protecţia sa.
Să nu se zică că, în cabinetul român, nu se prea ţine seamă de ceea ce zice ministrul de resort, că primul ministru Brătianu e atotputernic. Cu d. Sturza nu stă tot astfel. dacă el se va şi conforma uneori cu opinia ce va predomina în cabinet, în cestiuni principale Sturza nu numai cu nu-şi va sacrifica opinia sa politică, dar va face-o să străbată. Pentru asta ne garantează întreaga sa individualitate, tăria şi neatârnarea vederilor sale politice, căci dacă acestea ar fi mai puţin tari şi mai puţin neatârnate desigur că multilateralul şi genialul Sturza ar fi mai plăcut şi mai dorit de către partizanii săi proprii. Această neatârnare a fost cauza pentru care ministrul – prezident a ezitat mai multe săptămâni până a alege pe Sturza. Dar, după ce primul ministru totuşi s-a hotărât în fine pentru el, nu se poate admite altceva decât că d. Brătianu însuşi s-a hotărât pentru o politică care cel puţin nu e opusă direcţiunii ce-o urmează d. Sturza.
Din contra, credem a putea deduce din mai multe semne ce le-am observat de două luni încoace că d. Brătianu cugetă foarte serios la aplanarea diferenţelor cu puternica monarhie vecină, presupunere ce se poate numai confirma prin intrarea d-lui Sturza în cabinet la Ministeriul de Esterne. Credem că în curând se va pune la cale o înţelegere directă între România şi Austro-Ungaria în privirea cestiunei dunărene şi cine ştie dacă o asemenea înţelegere n-ar fi mai profitabilă pentru amândouă părţile interesate decât intervenţiunea Europei? Oare nu zic românii înşişi că propunerea franceză a d-lui Barrčre e mai pernicioasă pentru România decât anteproiectul austriac?… Deci numai înţelesul acesta ‘l poate avea numirea, şi în Berlin, unde d. Sturza e persona grata pentru cunoscuta sa germanofilie, ea desigur va fi primită, cu satisfacţiune. La Curtea din Viena lucrul va fi tot astfel, de vreme ce un Sturza ca ministru de esterne nu poate fi decât plăcut pentru Austro-Ungaria.
Pentru cabinetul Brătianu, Sturza e fără îndoială o achiziţiune eminentă, care va satisface şi ţara, în care meritele sale sunt cunoscute şi apreciate, Fiind în alt rând ministru de finanţe, el s-a dovedit foarte folositor, mai cu seamă pe terenul economic, şi n-a încetat nicicând a-şi pune talentele în serviciul binelui ţării sale. El a fost acel care-a luat iniţiativa răscumpărării căilor ferate şi a executat-o dimpreună cu comisarul român din Berlin, d. Calinderu. Prin răscumpărarea acestor căi el a pus ţara sa în posesiunea celei mai importante reţele de căi ferate române.
Următoarea întâmplare ne va servi ca mic exemplu spre a dovedi ce germanofil e Sturza. Acum trei luni luă direcţiunea unui institut de credit, a Creditului Funciar. Predecesorul său comandase nişte rechizite la Paris, a căror modeluri se aflau faţă. Numaidecât Sturza revocă comanda, pentru că nu-i conveneau modelurile, şi insistă ca obiectele să se comande la Berlin! Ceea ce se şi întâmplă, deşi nu fără greutăţi, pentru că „obiectele” erau un soi de fabricat francez cari nu se aflau la Berlin, încât au trebuit anume fabricate de-un mare industrial de aci. Dar noul director al Creditului Funciar îşi făcu gustul – avu „marfa sa germană”.
Studiile sale şi le-a făcut la Berlin şi oricine s-ar preumbla cu el poate fi sigur că Sturza [î]i va arăta o casă în colţul format de Jagerstrasse şi Friedrichstrasse cu cuvintele: „Aici am locuit când eram student!”
Precum vedem, foile germane nu sunt parcimonioase în relaţiuni asupra germanofiliei noului ministru de esterne şi admirăm numai naivitatea cu care ele nu se tem a discredita în ochii poporului său propriu pe omul pe care-l laudă.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1882-1883, 1888-1889
„TIMPUL”, „ROMÂNIA LIBERĂ”, „FÂNTÂNA BLANDUZIEI”
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
