Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
D. Dimitrie Sturza, raportorul comisiei Senatului pentru redigerea răspunsului la discursul tronului, a citit în şedinţa de la 1 decemvrie nu numai proiectul de răspuns, ci totodată un fel de espunere istorică a fazelor prin cari au trecut Moldova şi Ţara Româneasca, cele două corăbii pe-o mare pururea turburată, pînă s-ajungă la domnia ereditară.
Raportul d-lui Dim. Sturza prea e frumos pentru ca să nu figureze ca o pagină de istoriografie, de filozofie a istoriei chiar, în analele literelor române. Calamitatea politică a domniei elective e descrisă cu culori atît de vii, stabilitatea şi dezvoltarea continuitivă de sub domniile ereditare e atît de ademenitoare pentru orice spirit care tinde a vedea păstrîndu-se bunurile naţionale pe cari le-am cîştigat în curgerea veacurilor încît nu ne îndoim că cititorii vor urmări c-un mare şi meritat interes mersul ideilor din discursul distinsului academician. D. Sturza e fără îndoială un academician adevărat, un om ce ştie multă carte, cu mult temei.
Dar ceea ce va mira pe cititorul care-şi aduce aminte de ani abia trecuţi este marea schimbare care s-a operat în maniera de-a vedea a acestui bărbat. Oare d. baron Erdmann de Hahn este acela din care respiră astăzi un atît de înfocat şi pur dinasticism? Odinioară, acum cîţiva ani nu mai departe, aceeaşi pană oţelită care vede idealul românimii în îmbinarea dinastiei cu destinele ţării revărsase pe răbdătoarea hîrtie apreciaţii asupra persoanei şi tendenţelor Domnului pe cari ne sfiim de-a le reproduce. D. Erdmann de Hahn reprezenta alegerea de la 1866 ca o nenorocire pentru ţară, susţinea că toate partidele o recunosc aceasta, unele pe faţă, altele între patru ochi, dovedea că adevărata cauză a dezastrelor politice şi economice pe cari ţara le sufere de la 1866 încoace se datoresc aproape esclusiv unui singur om…pe care desigur d. Sturza îl cunoaşte.
Noi n-am fost niciodată de această părere; ba mănţinem teoria generală că niciodată un singur om nu poate fi de vină la nenorocirile unei naţii, că vina caută a se atribui mai totdeuna unui sistem greşit sau nepotrivit cu dezvoltarea unui popor. Dar d. Erdmann de Hahn era consecuent de-o altă opinie. Ba, din arhiva bogată a istoriei universale se scoseseră pînă şi raţiuni suficiente pentru a se justifica acte de estremă violenţă în contra pretinşilor tirani.
De unde dar această radicală convertire la principii atît de conservatoare precum le manifestă astăzi onor. d. Sturza?
Mărturisim că nu înţelegem. Ştim prea bine că patronul „Presei”, care compara pe roşii cu Hödel şi Nobiling, a ajuns azi coleg al partidului politic pe care foaia sa-l combătuse atîta; ştim asemene că prezidentul unei republici oarecare e azi o persoană de încredere şi a partidului şi a Coroanei; ştim asemenea că abisurile dintre naţie şi tron se astupă adeseori c-un portofoliu ministerial; dar d. baron îndeosebi formează totuşi un caz caracteristic de convertire politică şi, dacă ne felicităm că principiile solide izbutesc a face atît de iluştri prozeliţi, ne e totuşi permis a ne mira de-o transformare substanţială a cărei raţiune suficientă nu ne e îngăduit de-a o şti încă.
Noi nu bănuim această schimbare de opinii. Din contra, ne felicităm că încet încet spiritele mai mult ori mai puţin rebele încep a recunoaşte că statele, departe de a fi un contract sinalagmatic, bazat pe stipulaţiuni convenţionale şi capriţii momentane, sînt din contra producte ale naturii, susceptibile de un tratament normal şi de unul anormal, că, producte organice ale naturii fiind, ele au legile lor înnăscute înaintea oricăror legi scrise şi că cine le urmează pe cele dîntîi mai nu are nevoie de cele din urmă. Ne bucurăm că, alături cu teoriile importate din cîteşipatru unghiurile lumii, pătrunde convingerea că monarhia ereditară asigură mult mai bine progresul unei naţii decît alte forme de guvernămînt.
Ceea ce dorim însă (credem că d. Sturza va găsi dorinţa noastră foarte justificată prin o seamă de precedente) e ca această convertire să fie deplină şi pe de-a pururea.
Căci – ceea ce-i ciudat în ţara noastră – există oameni politici cari au cu totul alte principii în opoziţie fiind şi altele fiind la guvern, precum medaliile au aversul şi reversul lor.
Aversul de astădată e frumos. Să nu ne pomenim mai tîrziu c-un revers pe cît se poate în contrazicere cu frumoasele dezvoltări istorice de azi ale învăţatului membru al Academiei.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
17 februarie – 31 decembrie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XI