Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
Dacă inima adversarilor noştri ar fi atât de copilăroasă pe cât le e mintea n-am sta tocmai rău.
În unul din numerele trecute am înregistrat că Adunările se vor afla în faţa cestiunii dunărene rezolvate în contra atitudinii de pân’ acum a României; apoi că România singură n-a primit încă propunerea Barrere, aceea adecă de-a se delega un membru al Comisiei Europene în Comisia Mixtă.
Din această înregistrare, făcută într-un chip cu totul general, „Românul” deduce: opoziţiunea a strigat că guvernul a luat ingagiaminte în cestiunea Dunării; că guvernul a trădat interesele naţionale; că guvernul a vândut Dunărea Austriei spre a se menţine la putere.
Acuma însă „Timpul” mărturiseşte c-atitudinea României a fost contrarie pretensiunilor austriace; că România singură n-a primit propunerile austriace.
De-acolo strigăte de bucurie că adevărul a învins, că recunoaştem înşine dreptăţile guvernului. Ce copilăroşi!
Noi vorbim de România, de atitudinea României, foaia guvernamentală substituie termenului nostru termenul de „guvern”.
Dar Românie şi guvern sunt două lucruri identice? Din România facem parte toţi şi atitudinea ţării a găsit desigur o espresie mai fidelă în foile opoziţiei decât în oscilaţiunile d-lui Brătianu şi a marelui său amic Boerescu.
România nu s-o fi rezumând în d-nul Pherekydis sau Giani; tot a mai rămas ceva afară de aceşti descendenţi direcţi ai lui Traian care merită a fi numit Românie. Pe când România avea o politică, o morală, guvernul a avut în cestiunea Dunării două politici şi două morale: una în Ministerul de Esterne, alta în Comisia Europeană. Altceva făgăduiau d-nii Brătianu – Boerescu la Viena, altceva vorbea delegatul din Comisia de la Galaţi.
Confraţii noştri cată să ştie că vorbele au un înţeles oarecare al lor propriu şi că nu se poate substitui, aşa, după plac, una alteia. Ştim foarte bine că generaţia roşie vorbeşte şi scrie aşa ca şi când vorbele n-ar fi având nici un înţeles. Şi nu-l au în capetele ei. Procesul substanţial al gândirii nu se petrece deloc înlăuntru-le ; nu se învârteşte în ele decât moara de vânt a sunetelor articulate, nu compararea şi coordonarea substanţială a ideilor ce corespund cu acele sunete articulate. De aceea noi zicem „Românie” şi-n capul lor răspunde „Pherekydes”, ca şi când termenii ar fi echivalenţi.
Guvernul se traduce într-o sumă ciudată de termeni. Sunt cele patruzeci şi atâtea de combinaţiuni caleidoscopice în cari intră cabinetul Brătianu – Boerescu, precum şi cabinetul Dumitru Brătianu. Poate „Românul” să ne facă să credem că actualul cabinet e cu totul şi în toate solidar cu cabinetul Brătianu – Boerescu sau cu cabinetul Dumitru Brătianu? Desigur nu. Acest guvern, compus dintr-o lungă serie de cabinete pline de nulităţi ambiţioase, e capabil de orice, deci capabil a fost de-a lua angajamente în cestiunea Dunării, ceea ce se dovedeşte din gingăşia prevenitoare a cabinetului vienez de-a nu publica actele relative la cestiune.
Pe guvern nu-l doare nici cestiunea Dunării nici altele. Durerea lui e de a-şi mănţinea partidul la putere. dacă teama de-a cădea prin ţară[î]l face să încline într-o parte, teama de-a cădea prin străinătate îl face să încline într-altă parte, încât, formulându-se în două cuvinte sistemul acesta de echilibristică, se poate zice că epocele de întărire ale roşiilor sunt acelea în cari pot face pe pofta străinătăţii, amăgind România. A adormi România prin protestaţiuni patriotice şi a face în acelaşi timp, pe cât se poate, treburile străinilor, iată trăsătura comună a tuturor guvernelor roşii.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 ianuarie – 31 decembrie 1881
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XII