De cînd a început să se discute cestiunea izraelită în presa şi în Camerile de revizuire ni se prezintă un fenomen nou, care desigur că nu poate decît să sporească bucuria tuturor umanitarilor şi negustorilor de mofturi, fenomenul adecă al unei prese fondate esclusiv pentru interese evreieşti.
Cele mai puţin periculoase între aceste producţiuni ale muzei Sionului sînt desigur acelea cari în mod franc şi leal se declară de mai nainte de organe esclusive ale evreilor. De această categorie se ţine însă numai unul din organele apărute, anume
„Fraternitatea”. Ţinta acestui organ este de-a lăţi cultura, iar această cultură consistă în articole, studii, schiţe biografice şi istorice privitoare la judaism. Astfel profesia de credinţă. După aceasta urmează un apel către naţiunea română, care, ca toate plîngerile de pîn-acuma, e în mare parte inexact, căci se susţine de ex. că evreii nu s-au bucurat în România pîn-acuma de nici un drept, pe cînd noi ştim din contra că s-au bucurat de toate, afară de unul. Partea literară a primului număr e o monografie a botanistului M. I. Schleiden, tradusă în româneşte. În această monografie ni se spune că evreii sînt şi rămîn cel mai remarcabil popor, cu drept cuvînt „poporul ales al lui Dumnezeu” şi alte … cestiuni de apreciaţie!
Acest studiu cuprinde următoarea mărturisire:
Evreii sucombară unei puteri materiale înspăimîntătoare. Naţionalitatea lor fu nimicită, poporul evreu fu împrăştiat în lumea întreagă, de la China şi Indii pînă la extremul Occident al lumii pe atunci cunoscute, trecînd prin Africa şi Europa. Dar acest popor rămase unul, împreunînd pe toţi membrii săi prin legături indisolubile, şi în dezvoltarea vieţii lor morale şi intelectuale se îndreptă totdauna către un centru comun unde se întîlneau toţi izraeliţii. Orunde venea evreul găsea fraţi ce împărtăşea credinţa şi sentimentele sale; era sigur că va fi primit şi ajutat cu simpatie.
Tocmai aceasta am susţinut şi noi pururea. Evreii au rămas un popor deosebit de toate popoarele, deci ei nu pot deveni decît prin o escepţie români, germani sau altceva. Ei rămîn evrei.
Acelaş mare adevăr spus de d. Schleiden şi „Fraternitatea” ni-l spune ştiinţific, clar şi precis Robert de Mohl în cartea sa:
Staatsrecht, Völkerrecht und Politik, tom III, prin următoarele cuvinte:
Sîntem nevoiţi să arătăm zice Mohl că presupunerea despre o omogenitate completă între evrei şi între maioritatea populaţiunii a fost cu totul falsă, fiindcă s-a trecut cu vederea duplicitatea naţionalităţii lor. Masa populaţiunii spre a vorbi aci numai de statele germane, cu toate că şi în Franţa, Anglia, Italia nu este altfel masa populaţiunii are o singură, naţionalitate, cea germană. Absolut şi în singura fiinţă a acestei naţionalităţi concepem şi înţelegem noi relaţiunile noastre către stat, cătră toate afacerile şi interesele publice; vrînd-nevrînd, prin instict, pe nesimţite, Insă cu atît mai unitar şi mai concentrat. În această privinţă la noi nu se află sentimente împărţite, nici un interes alăturea sau peste cel german. Însă la evrei aceasta este cu totul alt fel. Evreul nu este numai german, ci totodată şi evreu; ba este evreu înainte de toate, înainte de a fi german sau de-a se simţi ca atare. Chiar uzul limbei esprimă aceasta cu un tact fin de distingere. Căci nu se zice german-izraelit (german de religie izraelită), francez-izraelit (francez de religie izraelită) ci se zice: evreu nemţesc, evreu englezesc (evreu din Germania, Anglia). Pe cuvîntul evreu se pune accentul, căci noi ştim că aceasta le este adevărata naţionalitate, particularitatea lor pronunţată, iar cealaltă nu este decît o uşure modificare a celei dîntîi.
Aşadar noi românii admitem teoria d-lui Schleiden, că într-adevăr evreii sînt un popor, adoptăm chiar că ei sînt cel mai remarcabil popor din multe puncte de vedere asemenea că sînt poporul ales al lui Dumnezeu; dar odată admise aceste teorii ad majorem Dei gloriam ni se va concede ca în asemenea condiţii să nu-i privim drept români şi să le refuzăm net drepturi cari în această ţară nu li se cuvin decît numai românilor şi cari li s-au îngăduit, cu multă imprudenţă, şi străinilor creştini.
Aşadar cu producţiuni intelectuale leal evreieşti discuţia e uşoară. N-avem decît a admite tot ce zic în acele producţiuni pentru ca concluzia de a nu li se da drepturi să reiasă de sine.
În fine, nu negăm că tocmai ziarul acesta, puritan în felul lui, e moderat în espresiuni şi cuviincios. Nu criticăm apariţiunea lui din mai multe puncte de vedere, dar cel de căpetenie este desigur considerantul că prin fondarea unei foi esclusiv izraelite lupta de idei devine legală, pe cînd pîn-acuma ea se mărginea din partea adversarilor la denunţări oculte prin ziare străine, la reclamaţiuni oculte către consuli, adecă la acte cari prin minciună şi calomnie căutau a face rău ţării în care izraeliţii trăiesc.
Deşi presa la noi e absolut liberă, deşi se pot debita în ea cele mai mari neadevăruri, totuşi chiar o presă curat izraelită n-ar putea avea curajul de-a repeta în coloanele sale acele comune calomnii, acele poveşti inventate, acele ilustraţiuni de fantazie din ziare străine cari prefăceau ţara noastră într-un fel de ţară tătărască. Presa izraelită va fi de acum înainte dovada cea mai bună că nu există persecuţiuni religioase.
*
Mai puţin sinceră şi mai greu de mistuit este categoria aceea de ziare evreieşti cari, sub masca apărării unor interese generale, deci sub masca românităţii, nu sînt în fond decît reprezentante ale intereselor evreieşti. Această categorie consistă pîn- acuma din două organe:
„Ştafeta”, foaie ce apare zilnic în laşi; „Suceava”, apărînd o dată pe săptămînă la Folticeni.
Nu se poate o deosebire mai mare decît între „Fraternitatea” şi „Ştafeta”. „Fraternitatea” afirmă existenţa unei naţionalităţi izraelite, „Ştafeta” o neagă, c-un cuvînt acest din urmă ziar e campionul acelui neadevăr debitat de Alianţă că există români de confesie mozaică, deci e organul adevărat al Alianţei. Scris bine poate de un român chiar dar reprezentînd pur şi simplu punctul de vedere al Alianţei izraelite, afectînd în coloanele sale patriotismul şi sentimentul de naţionalitate, „Ştafeta” a fost un ziar cînd cogălnicenist, cînd fracţionst, şi n-a aruncat masca decît în timpul alegerilor. Abia atunci s-a văzut că e curat evreiesc.
Noi nu vom discuta cu acest ziar din simpla cauză că n-avem a face cu un reprezentant sincer al ideilor izraeliţilor, precum e „Fraternitatea” bunăoară. Oricît de clar am dovedi că nu există români de rit mozaic, că o deosebire trebuie mănţinută între străini asimilabili şi cei neasimilabili, oricît de limpede am arăta că teoria „om şi om” nu e admisă decît în state ce sînt la adăpostul a orice pericol esterior şi interior, iar nu in state unde teoria pusă în practică ar produce revoluţiuni economice şi sociale înlăuntru şi nimicirea din afară, „Ştafeta”, ca reprezentantă a ideilor Alianţei, nu se va abate nicicînd din calea ei şi va continua a afirma aceleaşi principii pe care însăşi nu le crede şi pe cari le debitează numai pentru ca în ochii românilor sa aibă o raţiune de a fi.
Stat proraţione voluntas.
„Suceava” în fine e încă foarte modestă; acest organ se mărgineşte deocamdată numai la reproducerea unor notiţe
favorabile evreilor, iar propria lui atitudine încunjură cu grijă polemica arzătoare ridicată în cestiune.
Pentru iubitorii umorului neconştiut reproducem scurta profesie de credinţă a organului din Folticeni:
Necesitatea simţită în acest oraş de un jurnal a decis pe mai mulţi membri al partidei liberale fondarea unui ziar săptămînal.
Căci în adevăr în timpul de faţă, cînd ţara este într-o agitaţiune politică, cînd Camerile de revizuire sînt convocate spre a regula o cestiune importantă impusă nouă prin Tractatul de Berlin, vechea capitală a Moldovei să nu-şi aibă şi ea un jurnal? Ar fi să arătăm ţărei că folticenenii nu se mai interesează de cele ce se petrec în interiorul ţărei.
Nu ne vom ocupa de polemicele ce se ţi nea tn altele jurnale care au mai fost în acest oraş, vom publica numai fapte pozitive, vom combate totdeuna răul de orişiunde ar proveni, vom căuta ca justiţia să fie la înălţimea ei.
Bazaţi pe aceste principii, sperăm că onor. public ne va da tot concurs ul.
„Necesitatea simţită de un jurnal, care a decis pe mai mulţi membri al partidei fondarea unui ziar”, apoi Folticenii declarat veche capitală a Moldovei sînt desigur lucruri cari dovedesc ca redactorii foii, înainte de a căuta ca justiţia să fie la înălţimea ei, ar trebui să caute a citi şi reciti abecedarul lui Ion Creangă, gramatica lui Manliu şi istoria lui Xenopol. După ce redacţiunea va fi trecut prin acel curs superior de ştiinţe politice şi de stat vom putea sta la vorbă cu ea, deşi cu oarecare rezervă. Pîn-atunci însă-i dorim numai sănătate şi voioşie!
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 noiembrie 1877 – 15 februarie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Vol X