Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
Demagogii sunt aceiaşi, totdauna şi pretutindeni.
Republicanii din Franţa au sărbătorit săptămâna trecută ziua de 14 iulie, st.n., cu multă pompă, cu mare zgomot.
Nimeni n-ar avea de zis ceva, nici chiar „Figaro”, în contra unei serbări naţionale ca atare.
Este bine însă a vedea ce fac în Franţa republicanii roşii când sunt în opoziţiune şi cum se poartă când destinele ţării ajung pe mâna lor.
Ceea ce se poate susţine despre revoluţionarii petrolişti de ieri, republicani oportunişti astăzi în Franţa, se potriveşte întocmai şi pentru revoluţionari republicanii noştri de ieri, monarhişti a outrance astăzi.
Menţionata foaie [î]şi aduce aminte cum odinioară republicanii franceji nu lăsau să le scape nici o ocaziune spre a înnegri sărbătorile naţionale. Ei le ironizau, râdeau de steaguri şi decoraţiuni, evaluau preţul lampioanelor şi focurilor de artificii, calculând cât costă toate acestea pe contribuabil. Ei strigau în contra aşa ziselor „orgii cezariane „, a plăcerilor corupătoare, a spectacolelor imorale cari abrutizează poporul. Astăzi însă tot aceşti puritani vin şi imitează acelaşi „orgii”, poate ceva mai cu vârf.
Aceleaşi programe, aceleaşi salve de artilerie, aceeaşi ploaie de decoraţiuni şi reprezentaţiuni gratuite.
Foile rebele ieri, oficioase astăzi, n-ar suferi deloc să vorbească cineva de imoralitatea serbărilor naţionale.
Din contra, ele sunt cari le celebrează cu un elan liric.
„République Franşaise „, organul d-lui Gambetta, declară cu gravitate ca serbările naţionale sunt unul din cele mai puternice mijloace de educaţiune !
Toate acestea nu ne dau oare portretul fidel al roşilor noştri?
Aceşti saltimbanci oportunişti una strigă şi alta fac! Şi apoi în orice creaţiuni pe dos ale lor întrec pe toţi demagogii din lume, atât în forma bizantină pretinsă liberală cât şi în fondul [ei].
În genere, să nu uite niciodată, nu roşii, cari n-au ce uita, dar românii, că: ceea ce poate fi bun pe ţărmii Senei nu urmează deloc că trebuie să fie bun şi pe malurile Dâmboviţei sau în Târnova.
Proverbul e cam vechi şi poate trivial, dar pururea adevărat: Quod licet Jovi, non licet bovi !
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 ianuarie – 31 decembrie 1881
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XII