Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
Demisiunea tuturor magistraţilor tribunalului Iaşi preocupă cu drept cuvînt opinia publică ,,Românul” – cu acea rară lipsă de decenţă cu care ameninţa odinioară pe judecătorii însărcinaţi cu cercetarea actelor de canonizare a cuviosului Warszawski – recomandă reprobării publice demisia magistraţilor pe simplul cuvînt că ministrul are dreptul de-a numi judecători pe oricine o pofti.
Evident, da, ministrul, mai ales liberal fiind, poate deşerta şcoalele primare de băieţi pentru a umplea cu ei funcţiile statului, dar de aci rezultă că magistraţi serioşi, vechi, cu titluri academice, precum sînt toţi cei din Iaşi, să fie supuşi reprobării publice pentru că n-ar voi să ia asupră-le responsabilitatea gravă de a conlucra în distribuirea justiţiei alături cu nişte copii, de exemplu?
D. Simionescu, designat de prim-prezident pentru Iaşi, e un magistrat foarte proaspăt care se bucură de îndoielnicul renume de-a judeca cîte cinzeci, ba chiar cîte o sută cinzeci de procese pe zi, din care cauză toate procesele acestea, rezolvate fără observarea procedurii, au căzut în sarcina Curţilor de Iaşi şi Focşani ca să le descurce. Poate fi băiat onest, dar oricine-şi poate închipui ce învălmăşeală cată să fi producînd ilustrul tînăr în arhiva oricărui tribunal şi în interesele împricinaţilor. Uşurarea aparentă a tribunalelor prin judecarea en bloc a proceselor se reflectă asupra Curţilor respective, căci, precum am zis, neobservarea aproape generală a procedurii face ca sentenţele tribunalului să fie date în deşert.
În fine d. Sion, numit prim-procuror, e asemenea un tînăr abia de 6-7 luni în serviciu şi cu toate acestea un întreg parchet, compus din oameni cu esperienţă şi cu drepturi cîştigate, se pune la discreţiunea d-sale.
După cît aflăm însă, cauza numirii acestor doi d-ni la tribunalul de Iaşi, cu călcarea în picioare a normelor ierarhice de înaintare, este, ca toate relele din ţara noastră, politica. E vorba de-a se intenta procese de natură politică unor opozanţi nemulţumiţi cu starea actuală de lucruri şi, fiindcă nici un magistrat mai vechi nu s-ar fi prefăcut
în unealtă a guvernului roşu, s-au luat nişte tineri fără esperienţă şi fără sîngele rece trebuitor unui judecător. Ce le pasă roşiilor dacă aceşti tineri, avînd chiar cele mai bune intenţiuni, vor fi compromişi şi făcuţi imposibili prin procederi nechibzuite? Scopul guvernului, şicanarea opoziţiei, s-ar ajunge. E evident că tribunalul de Iaşi, considerînd ,,trista întrebuinţare” pe care d. Stolojan o face din ministeriul său, nu voieşte a se face complicele unor acte nesocotite, cari zac încă în sînul viitorului.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
17 februarie – 31 decembrie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XI