Din capul locului politica esterioară a guvernului nostru a fost şovăitoare, nehotărâtă, lipsită de energie având numai şi numai de scop de-a mănţine popularitatea oamenilor ce-l compun, nimic mai mult. Ceea ce s-a făcut in mod hotărâtor s-a făcut întotdeauna prea târziu.
Înainte de toate nu mai e nici o îndoială cumcă guvernul a lucrat întotdeauna fără ştirea şi consimţământul prealabil al Parlamentului.
Acest guvern anihilat- precum îi zice d. Cogălniceanu- ştia în iunie anul trecut că ruşii vor cere îndărăt Basarabia, o ştia din gura a chiar principelui Gorciacof, precum a mărturisit-o ministrul nostru de externe, şi cu toate acestea a trecut Dunărea cu armata, fără a semna cu ruşii cel mai mic act internaţional, lucru nemaipomenit de când lumea. Tot acest guvern anihilat a dat Basarabia, a primit Dobrogea şi s-a declarat că se supune dispoziţiilor Tratatului din Berlin, convocând post festa Parlamentul, ca să-i dea un bil de indemnitate.
Camera aceasta, împreună cu guvernul, ştiind bine că nu sînt, nici pot fi espresia voinţei naţionale şi-au intervertit rolurile.
Camera protesta în toate privinţele, guvernul făcea după spatele ei tot ce poftea şi în urmă-şi primea absoluţiunea.
Cel puţin dacă guvernul ar fi fost consecvent de la început pînă în capăt; dacă, puindu-se odată deasupra opiniei publice şi a voturilor esprese ale Camerei, ar fi lucrat cu energie, ar fi considerat votul ţării ca prejudiţiabil intereselor ci adevărate, dacă- intrat odată în apele ruseşti- s-ar fi aranjat cu această putere şi ar fi primit tot ce ea voia să dea de la început; adică o sută de milioane despăgubire de război, ţinutul şi cetatea Vidinului, Dobrogea împreună [cu] Silistra, dacă ar fi primit fără rezervă sfatul unui mare şi energic diplomat, care le-a spus Arrangez-vous avec la Russie! atunci … ei bine atunci ar fi comis greşală, nu o negăm, dar o greşală consecuentă, pentru moment folositoare, c-un cuvînt ar fi riscat ceea ce pierde şi astăzi, dar ar fi cîştigat cu mult mai mult. Dar a căuta şi popularitate şi succese, a se teme de incriminările opoziţiei, pentru că reprezintă alte punte de vedere; a înota în ape ruseşti şi a se strica cu ea, a repeta apoi greşelele şi astăzi cu aceeaşi duplicitate şi lipsă de statornicie este sau incapacitate, sau- ceva mai rău- trădare, sau amîndouă deodată.
Care va fi purtarea guvernului cu luarea Dobrogei? înainte de trei săptămîni încă, sub interimul d-lui Câmpineanu, guvernul a părut dispus de-a se pune pe terenul occidental, de-a primi Dobrogea numai din mînile comisiei europene, ca o zestre europeană.
Ce se va întîmpla în realitate?
Nota din urmă a Rusiei a spus curat că acele comisii însărcinate cu predarea dintr-o parte şi luare în primire de alta a Basarabiei vor putea servi şi pentru luarea în posesiune a Dobrogei. Guvernul n-a răspuns nimic la aceasta. Quis tacet consentire videtur … vom primi deci Dobrogea din mîini ruseşti; schimbul, atît de mult combătut prin vorba de d-l Cogălniceanu, se va consuma în faptă.
Într-adevăr la 12 ale lunei curente, înainte de a fi vorba de o comisiune europeană de delimitare, armata noastră va intra în Dobrogea şi va primi-o din mînile unei comisii ruseşti.
Astfel guvernul nostru înoată în ape ruseşti fără de-a trage din acest raport nici un folos, iar Camera zeloasă dezice ceea ce a zis, dezvotează ceea ce a votat, [î]şi mînjeşte existenţa ei cu cea mai mare lipsă de consecuenţă care e cu putinţă şi toate acestea numai pentru a se ţine la putere împreună cu toată ceata flămînzilor.
A presupune că toate acestea se fac din patriotism ar fi absurd. Se fac din interes. Cine n-are nimic, nici avere, nici nume, nici inteligenţă, nu poate fi patriot; e un om de rînd şi nimic mai mult.
Primirea în acest chip a Dobrogei, anexarea unei ţări şi cesiunea unei provincii prin o moţiune lucru nemaipomenit, nu e decît masca sub care se ascunde carte blanche, mîna liberă de a cheltui cu milioanele, rapacitatea partidului liberal.
Dobrogea- după cît auzim- (o) [va] fi administrată de Ministerul de Esterne, avînd mîna liberă în privirea cheltuielelor şi fiecine ştie cît de liberă e mîna d-lui Cogălniceanu. Prefecţii viitoarei provincii se vor recruta asemenea din tot ce ţara românească are mai flămînd şi mai lacom ; auzim de ex. de d. Holban, care pentru a fi numit prefect şi-a renegat solidaritatea cu fracţia din Iaşi şi a votat pentru moţiune, pe cînd d. Ionescu, privit pîn-acum drept şef al fracţiei, a votat contra ei.
Cu preţul de-a rămîne la putere vor mai face multe d-nii liberali. Astfel după o depeşă din Viena, „Daily Telegraph” ne spune că guvernul rus solicită deja de la cel român subscrierea unei convenţii care să acorde trupelor ruseşti dreptul de-a trece prin teritoriul României pentru doi ani minimum de la espirarea terminului stipulat prin Tratatul de Berlin pentru deşertarea ţării de trupe ruseşti.
Cunoscînd deja cu cine avem a face, prevestim că, <de> la început, vor refuza înjurînd, pentru a lua ţării orice drept de compensaţie, şi în urmă guvernul anihilat va semna totuşi o asemenea convenţie, convocînd în urmă Camerele pentru ca să-i dea un bil de indemnitate. Şi Camerele îl vor da negreşit.
Astfel din rău în mai rău, pînă ce vom ajunge în starea Chinei. Nu ne îndoim că pînă atuncea roşii se vor fi înţolit toţi; şi, cetăţeni ai universului întreg, cosmopoliţi precum sînt, se vor aşeza cu preţul vînzării la Paris, toţi cavaleri ai ordinelor Sf. Anne, Sf. Stanislas etc.
Bătrînul C.A. Rosetti va fi ajuns ţinta vieţii întregi: nimicirea României.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 noiembrie 1877 – 15 februarie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Vol X