Din cauza unei selecţiuni mărginite la un număr mic de indivizi, împreunată cu sleirea progresivă a productivităţii pământului pe care trăiesc, se nasc, mai cu seamă în locuri izolate de munte, guşaţii cretinizaţi – neaude – neavede-neagreul pământului, mai mult buşteni decât oameni. Atât organele simţurilor cât şi iritabilitatea musculară sunt degenerate la aceşti oameni: nici impresii din afară, nici motive dinlăuntru nu sunt în stare a-i mişca în mod normal.
Se vede că d. Ion Brătianu a comandat Chiriţopolilor săi ca cu asemenea indivizi să-i populeze simulacrul de Adunare din Dealul Mitropoliei; căci te trec fiorii când vezi menajeria ce se crede chemată a modifica legea fundamentală a ţării şi care în realitate n-a fost înjghebată decât pentru a se opera o lovire de stat.
Mulţi roşii sunt de-o decrepitudine fizică vădită; mulţi n-au două dramuri de creieri veritabili în cap; dar pentru cei mai mulţi cretinismul moral e semnul distinctiv al existenţei lor.
Nu avem deloc de gând de-a ne supăra pentru asta. Nimeni nu se mai supără pe bolnavii incurabili. Simptomele patente ne împing însă a scrie şiruri ca o încercare de studiu psihopatic nicidecum ca o apostrofă politică.
Cum să numim în adevăr pe aceste bipede cari n-au nici ruşine, nici onoare, nici remuşcare, cari, incapabile de bine şi adevăr, nu pot fi puse în mişcare de nici un motiv abstract şi uman, ci numai de nesaţiul pântecelui şi de viciile cari – i mănâncă pe la toate încheieturile?
Cine cunoaşte de ex. pe acest Dimancea, foarte mărginit şi foarte impertinent, care nu pricepe nimic şi s’ amestecă în toate, care nu-şi datoreşte cariera sa decât împrejurării că e nepot al d-lui Brătianu, cine cunoaşte pe Vilacrose, înţelepţit, precum am zis, în sacerdoţiul templelor Venerei vulgivage, pe ultrarevizionistul şi ultraliberalul d. Ştefan Belio, cunoscut pentru fel de fel de ultrarevizuiri de altă natură, cine cunoaşte pe luceferii negri Epurescu – fundescu, născuţi amândoi sub zodia ciorilor, şi vede această introlucare prezidată de cel mai fără de scrupul, cel mai cinic şi mai sofist dintre ei, de veneticul care plăteşte cu ură binefacerile patriei sale adoptive – n-ar mai fi adoptat-o! – acela îşi poate face o idee de situaţia în care se află omul cuvântător rătăcit din fatalitate în acea menajerie.
Închipuiască-şi cineva la ce rol ar fi fost redusă opoziţia rămânând în acea mişină.
Închipuiască-şi cineva că oameni oneşti şi serioşi erau trimişi acolo ca să vorbească – cu cine? Să convingă – pe cine?
Pe-un Dimancea, pe-un Epurescu, pe Vilacrose, pe dolichodactilul Costinescu, pe mucenicul Simeon?
E cu putinţă a vorbi cu asemenea oameni, necum a-i convinge? Sunt ei oameni? Sunt în stare să aprecieze un adevăr, să înţeleagă o idee, să simtă greutatea unui lucru, când ei n-au Dumnezeu, n-au scupule, n-au conştiinţă? Când nici o izbire morală nu mai e ‘n stare a-i face să roşească?
E ca şi când Laplace ar fi trimis să explice mecanica cerească şi ordinea divină a lucrurilor din lume înaintea unei adunări de idioţi !
Lucrul cel mai bun pe care opoziţia putea să-l facă era să nu recunoască această întrolucare, s-o părăsească înainte de-a se constitui. Ceea ce s-a făcut. Astfel oamenii mai întregi şi mai luminaţi din ţară au scăpat de sarcina penibilă de-a sta de vorbă şi de ceartă cu toată strânsura comună, ignorantă şi malonestă din care se compune majoritatea roşie. Mai au gust să înjure şi să întrerupă? Înjure-se încai ei în ei, înjure reciproc pe cei ce-au fost în stare a produce asemenea caricaturi morale cum sunt ei. Cu oameni în puterea cuvântului nu sunt vrednici să vorbească şi nu vor mai vorbi.
Şi d. Ioan Brătianu gândeşte să prefacă strânsura aceasta în Adunare ordinară? Va să zică vrea d-sa să mai domnească patru cinci ani cu o majoritate compusă din… scursăturile corupţiei sale administrative?
Nul şi neavenit e tot ce fac, tot ce zic aceşti oameni.
Puşcăria şi carantina propuse de fostul lor prezident de Consiliu şi fost prezident de Cameră, de fratele drept al actualului prim ministru, iată ce merită aceşti oameni, iar nu să dicteze legile unei ţări.
Zilnic hidoasa pocitură, precum numeşte nemuritorul Alecsandri pe reptilul care a muşcat ţara aceasta de călcâiul ei achilic, ne vine cu reţete revizioniste în „Pseudo – românul „, adecă ar vrea să discute. Ca şi când oameni ca pocitura, al căror creier, prin preformaţiune ereditară, e predestinat a produce neadevăr şi vicleşug, pot să discute cu noi onest şi fără sofisme vre-o cestiune din lume.
Bună-rea fie Constituţia, n-o discutăm cu oameni cari n-au dreptul de-a o discuta cu noi. Pact între ţară şi dinastie, Constituţia e un instrument de pace internă, întărit prin jurământul regelui, e proprietatea ţării. Numai reprezentanţii ţării, nu reprezentanţii lui Pelin şi Ţepeluş, au dreptul de-a o schimba. Nu avem a discuta cu furi şi gazde de furi preţul şi calitatea unor lucruri cari nu sunt ale lor.
Nu cei ameninţaţi cu puşcăria şi carantina de propriul lor şef pot modifica o iotă măcar din ceea ce constituie legământul între ţară şi Coroană. Nu apetiturile gaştei, pe care d. Ioan Brătianu însuşi a declarat în Senat a nu le mai putea sătura, pot să determine direcţiunea de mişcare a unei ţări cari a trăit şi s-a mişcat de la 1200 şi până azi, în timpi pe când cele mai multe din mutrele confiscate ale acestei introlucări se aflau încă peste Dunăre, încinse cu tei şi vânzând bragă.
Nu poate ţara aceasta, pururea liberă şi pururea vârtoasă prin caracterul poporului ei, să îngăduie a fi cretinizată cu de-a sila prin legi inspirate bilateral de demagogia cosmopolită şi de tendenţele absolutismului personal. Nu discutăm libertatea noastră şi a poporului nostru cu cârdul de ciori pe cari le-am emancipat. Între liber şi libert nu există punere la cale în privinţa dreptului public, căci condiţiile sunt absolut inegale. Cel dentăi n-are decât de pierdut, cel de-al doilea numai de câştigat.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1882-1883, 1888-1889
„TIMPUL”, „ROMÂNIA LIBERĂ”, „FÂNTÂNA BLANDUZIEI”
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
