Feldmareşalul, contele Moltcke, după cum spun foile străine, primind o scrisoare ce i se adresase rugîndu-l să-şi pună influenţa pe lîngă împăratul spre a-l face să reducă armata germană, a răspuns în modul următor:
Cine nu ar împărtăşi dorinţa sinceră să vază micşorîndu-se sarcinile militare enorme pe cari, prin situaţia sa în mijlocul unor puternici vecini, Germania este silită sa le ducă?
Nici prinţii, nici guvernele nu ar respinge această dorinţă, însă o situaţie mai fericită nu se poate produce decît cînd toate popoarele vor fi recunoscut că orice război, chiar cu biruinţă, este o nenorocire naţională.
Puterea împăratului chiar nu ar putea aduce acea stă convingere, care nu poate naşte decît numai dintr-o educaţie mai religioasă şi mai morală a popoarelor ; această convingere nu poate fi decît rodul unei dezvoltări istorice de secoli, pe care nouă nu ne e dat s-o vedem.
Cuvintele ilustrului mareşal ger man sînt foarte frumoase; însă cu tot respectul cuvenit ne permitem a spune că nu ne-ar părea tocmai adevărate. Convingerea la care ar ajunge popoarele mulţumită unei educaţii mai religioase şi mai morale, adică convingerea că orice război, chiar cu biruin ţă, este o nenorocire naţională, nu va împiedeca ivirea necesară, în răstimpuri, a acestei nenorociri, aşa precum convingerea unui om că boala e o nenorocire nu-l apără de a se bolnăvi atunci cînd economia organismului lui, din cauze exterioare sau interioare, este stricată.
Aceea ce va putea face convingerea pe care ilustrul mareşal o speră de la o dezvoltare istorică de secoli nouă ne pare a fi poate aceea ce cu privire la al doilea termen al comparaţiei de mai sus s-ar numi igienă şi mijloace prezervativ e. Precum însă, întru cît priveşte organismele individuale, mijloacele de prezervare în contra stricării economiei lor vor fi totdeuna foarte neînsemnate în raport cu cauzele ce pot produce o asemenea stricare, tot aşa şi întru cît priveşte organismele col ective, adică societăţile şi naţiunile.
Speranţele optimiste în această privire nu credem că ar putea merge mai departe decît la a întrevedea o epocă în care aşa-numitul echilibru al puterilor să se zdruncine cît mai rar. Dar a zice că el ar avea vreodată sorţi să se stabilească pe vecie ar fi să credem că lumea este un product raţional, iar nu precum este, un ce firesc şi real.
Luate dintr-un alt punct de vedere cuvintele contelui Moltke sînt foarte semnificative; ele sînt un fel de confirmare oarecum oficială a zgomotelor ce cutreieră Europa cu privire la un război mare şi foarte apropiat. Pretutindeni, şi mai cu osebire în împărăţia germană, se fac armări şi pregătiri de luptă. Contele de Moltke, deşi speră într-un viitor în care dînsele vor fi inutile, pentru prezent le crede neapărat necesare. Speranţele frumosului viitor nu-l fac să uite grijile şi necesitatea zilei de faţă, soartă comună tutulor muritorilor, oricare ar fi sfera lor de activitate: a spera mereu într-un mîine, trăind într-un vecinic astăzi.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 noiembrie 1877 – 15 februarie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Vol X