Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
Fraţii Nădejde au fost condamnaţi de-un juriu compus din profesori de universitate, unul la destituire, celalt la suspendare din funcţie pentru propagarea de idei socialiste în tinerimea de la Iaşi. Ei publică o broşură de apărare prin care se-ncearcă a justifica ideile socialiste în genere şi a dovedi că vina ce li se impută nu cade sub dispoziţiile penale ale nici unei legi în vigoare.
Socialismul, având de temă mizeria claselor de jos şi esploatarea lor din partea capitalului, se ‘nţelege că trebuie să cerce a dărâma baza societăţii actuale, proprietatea moştenită.
Broşura pleacă din puntul de vedere că, producţiunea însutindu-se prin invenţiile pe terenul mecanicei ale secolului nostru, starea materială a lucrătorului ar trebui să fie însutit mai bună, pe când din contra e cu mult mai rea decât în secolii trecuţi, că e mai rea în secolul libertăţii şi egalităţii decât în timp de reacţiune. De aci se deduce că neapărat lucrătorul este esploatat de cineva şi că esploatarea cată, a se atribui organizării actuale, bazate pe capital şi pe proprietate.
Se ‘nţelege că această justificare se întemeiază pe o sofismă uşor de descoperit. Existenţa capitalului şi a proprietăţii n-a micşorat nicicând numărul firelor de grâu produse, a obiectelor a căror menire este consumaţiunea, încât disproporţia ce exista între exigenţe şi obiectele de consumaţiune e mult mai de grabă disproporţia descoperită de Malthus decât o altă, iscodită de socialişti. Capitalul din parte ‘şi e din natura lui menit de-a fi împărţit în lefi pentru muncă şi, dacă munca e ieftenă şi capitalul scump, ar fi o dovadă numai că braţele ce se oferă sunt prea multe în raport cu capitalul existent, cu posibilitatea de-a le retribui.
Nouă ni se pare că adevărata cauză a mizeriei e cu totul altundeva; că ea e în caracterul întregei dezvoltări liberale începute în secolul trecut, că-şi are temeiul în organizarea raţionalistă în locul vechei organizări mai naturale. La noi îndeosebi răul e prea patent pentru a nu se vedea de oricine. Sunt aci mii şi mii de oameni cari nu compensează prin nimic munca societăţii ce-i susţine, cari în schimbul a patru clase primare sau a Codului Boerescu învăţat pe dinafară iau de la naţie, în puterea organizării lor în societate de esploatare, zeci de mii de franci ca retribuţiuni anuale. Trebuinţele aristocratice ale plebei ignorante, ale plebei liberale, intelectual sterpe şi moraliceşte decăzute, iată ceea ce apasă asupra poporului. Această presiune nu ar exercita-o nici capitalul moştenit, nici cel câştigat prin muncă proprie. Acesta e, din contra, totdauna la dispoziţia muncitorului, căci, dacă n-ar fi, ar rămânea improductiv.
Daca socialiştii români ar face bine să cerceteze sub cîte sute de forme bugetare, fie ale comunei, ale judeţului, ale statului, se escamotează şi cel din urmă ban câştigat de omul din popor prin muncă, pentru a hrăni cu el clasa de postulanţi şi de ambiţioşi de rând cari trăiesc din fondul mizeriei comune, fără nici o compensaţie pentru aproapele lor, atunci s-ar convinge că răul la noi este cu totul de altă natură.
În mod natural nici n-ar putea exista socialism la noi. Populaţia e chiar mică pentru teritoriul nostru fertil şi cestiunea socială începe prin a fi o cestiune agrară, o cestiune de disproporţie între numărul chilometrilor patraţi ai ţării şi numărul locuitorilor. Prisosul acestor din urmă fiind avizat la munca industrială, aceasta avizată la schimb pe productele agricole ale altor ţări, se ‘nţelege că munca industrială va fi supusă legilor unei concurenţe universale, că, nefiind destul de ieftenă sau neaflând vînzare, acel prisos de populaţie va căuta să sufere sau să emigreze.
La noi mizeria e produsă în mod artificial, prin introducerea unei organizaţii şi a unor legi străine, nepotrivite cu stadiul de dezvoltare economică a ţării, organizaţie care costă prea scump şi nu produce nimic. Socialismul nu se justifică dar la noi prin nimic şi ca evoluţiune de idei nu-i decât aceeaşi jucărie cu abstracţii străine pe cari şi-au permis-o predecesorii d-nilor Nădejde: C.A. Rosetti, Serurie, Pătărlăgeanu ş.a.
Fraţii Nădejde nu l-au înţeles pe confratele lor, d. Conta. Au luat-o la serios cu socialismul şi au păţit-o. Trebuiau să-l propage modest şi mai mult de catedră, pentru a fi aleşi deputaţi; apoi ar fi ajuns miniştri, apoi membri la Curtea de Casaţie şi… cestiunea socială înceta de-a exista şi pentru d-lor şi pentru ţară. Ieie-şi de model pe părintele liberalismului român, pe d. C.A. Rosetti. Pe la 1850 scotea gazetă, intitulată „Republica Rumenă „, o publicaţiune nu… rumenă, ci roşcovană rău. Azi e reversibil omul, e monarhist şi regalist, un adevărat tip de convertire. Un altul proclamă republica la Ploieşti şi azi e adiutant al regelui. Altul amerinţa în aceeaşi republică că va tăia capete de zahăr nemţesc cu sabia şi azi e mai mare peste cei ce taie nu zahăr, ci sare, e cămăraş la saline.
Nu aşa se face treabă. Iată, le recomandăm părinteşte ce să facă: La Iaşi e în formaţiune partidul Herşcu Goldner gheorghian. Înscrie-se între corifeii liberalismului, publice articole în „Liberalul” (izraelit), adreseze în fiece săptămână depeşi către d. C.A. Rosetti, pună-şi candidatura de deputat şi… parte vor avea din cumpărătura liniei Cernavoda chiustenge. Acesta e lucru de căpetenie.
E drept că în apărarea lor fraţii Nădejde dovedesc că fostul ministru Conta a ţinut prelecţiuni socialiste şi ateiste la facultate, că din profesorii cari i-au condamnat chiar sunt unii cari au propovăduit ei înşii principiile pentru cari condamnă pe alţii. Ei şi?
Cred d-lor că în plebea de postulanţi şi ambiţioşi cari furnică în România e unul măcar pentru care ideile să fie mai mult decât un pretext, pentru care ţinta adevărată să nu fie banul câştigat fără muncă? dacă cred sunt în eroare, şi e mai mult eroarea aceasta pe care-o spăşesc prin condamnarea lor decât erorile în contra fundamentelor existenţei societăţii ce formează religia lor politică.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 ianuarie – 31 decembrie 1881
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XII