Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
Ieri d. Brătianu a dat citire în Cameră proiectului de lege pentru conversiunea împrumutului domenial, acoperirea cheltuielilor de construcţiune ale liniei Ploieşti predeal şi pentru consolidarea datoriei flotante, prin emisiune de 152 milioane în rentă 5%.
- Brătianu a cerut ca Adunarea să treacă în secţiuni unite pentru a începe studiarea proiectului, ceea ce s-a şi făcut.
Împrumuturile cari, după d-sa, oferă un interes special şi pot fi obiectul unei conversiuni sunt următoarele:
1) Stern de 10331 446 lei, c-o anuitate de 2070274, şi expirând în fevruarie 1888.
2) Oppenheim de 19024360 lei, c-o anuitate de 3063360, expirând în noiemvrie 1889.
3) Imp. domenial de 56022000, c-o anuitate de 8000000, expirând în iulie 1891.
4) Iaşi – Ungheni de 1998 749,00
5) Ploieşti – Predeal de 34350351,10 – c-o anuitate de 4579965,30 în bonuri de tezaur 7% fără amortizare
6) Deficitul constatat la finele lui 1876 de 31077726,16
Dintre condeiele acestea însă proiectul de conversiune al d-lui Brătianu lasă la o parte împrumuturile Stern, Oppenheim şi Iaşi – Ungheni, pentru că ele expiră repede, şi anume în opt ani şi jumătate.
Dăm aci proiectul de lege în întregul lui. Din el şi din observaţiunile ce urmează mai la vale se va vedea natura operaţiei financiare, propuse de guvern.
Art. 1. Pentru conversiunea obligaţiunilor domeniale existente, însumă de lei 56022000; pentru acoperirea cheltuielilor de construcţiune ale căii ferate Ploieşti – Predeal ,în sumă de 34350351 lei şi 10 bani; pentru stingerea deficitelor constatate la închiderea exerciţiului 1876, în sumă de 31 077726 lei 16 bani; în total 121450077 lei 26 bani guvernul este autorizat a face o emisiune de 152000000 lei nominali în rentă 5% emisă pe cursul de 80 efectiv şi amortizabilă în cel mult 100 semestre consecutive prin anuităţi semestriale de cel puţin 4 055 000 lei fiecare. Plata cuponului şi amortizării se va face în ţară la, Casele statului, la Paris în franci, şi la Berlin în mărci. Primul cupon şi amortizarea primului semestru se va plăti la 19 septembre (1 octomvrie) 1881.
Art. 2. Emisiunea se va acoperi prin subscriere publică. Epoca şi durata subscrierii se vor fixa prin publicaţiuni făcute o dată cu promulgarea acestei legi.
Art. 3. Se vor primi la subscriere :
- Obligaţiuni domeniale pe valoarea lor nominală.
- Bonuri de tezaur.
- Numerar aur sau argint.
Art. 4. Subscriitorii cu obligaţiuni domeniale vor beneficia îndată la subscriere de 4%, valoarea cuponului de iulie al obligaţiunilor lor, osebit de-o prima de 2% în numerar asupra valoarei nominale a titlurilor ce prezintă.
Art. 5. Subscriitorii cu bonuri de tezaur vor beneficia de-o primă de la 2% până la 3% asupra capitalului înscris în fiecare bon, însă:
- Prima va fi de 2% pentru cei ce prezintă bonuri în valoare mai mică de 1/2 milion.
- De 2 1/2% pentru sumele cuprinse între o jumătate de milion şi cinci milioane.
- De 3% pentru sumele ce vor trece de cinci milioane.
Pentru bonurile prezintate la subscriere înainte de scadenţa lor se va reţine o dobândă de 6 pe an, calculată de la ziua subscrierii până la ziua scadenţei.
Pentru bonurile prezintate la subscriere după scadenţă nu se va bonifica nici o dobândă de la data scadenţei până la aceea a prezintării la subscriere.
Art. 6. Subscriitorii în numerar vor vărsa imediat 20% din capitalul ce voiesc să subscrie. Îndată după închiderea subscrierii se va procede la repartiţia sumelor subscrise în numerar şi subscriitorii vor fi înştiinţaţi prin publicaţiuni de rezultatul repartiţiei şi de epocele ce se fixează pentru vărsarea sumelor complimentare. Aceste epoce vor fi determinate astfel ca ultimul vărsământ să fie efectuat până la 19 septembre (1 octombre ) 1881.
Art. 7. Titlurile subscriitorilor de numerar cari nu vor urma cu vărsămintele conform termenilor fixate se vor vinde direct de către stat, în riscul şi pericolul lor.
Art. 8. Detentorii de obligaţiuni domeniale cari nu-şi vor fi prezintat titlurile la conversiune în timpul cât subscrierea este deschisă vor găsi depus la Casa de Depuneri, la dispoziţiunea lor, cu începere de la 1 iulie viitor, numerariul reprezentând valoarea nominală a obligaţiunilor lor; cuponul de iulie li se va achita tot atunci; nu vor avea însă drept de primă.
Art. 9. Cupoanele noilor titluri amortizabile 5% scăzute şi neprezintate la plată se prescriu peste 5 ani de la scădenţa lor.
Art. 10. Îndată ce legea de faţă [î ] şi va fi primit aplicarea, legea din 1871 pentru contractarea împrumutului domenial, legea împrumutului pentru acoperirea cheltuielilor de construcţiune ale liniei Ploieşti – Predeal, precum şi legea din 12 iuniu 1880 pentru emiterea bonurilor de tezaur sunt şi rămân desfiinţate.
Art. 11. Comitetul şi Casa domenială se desfiinţează o dată cu terminarea operaţiunii de conversiune aci prescrisă;
resursele acestei Case se vor trece în veniturile ordinare ale statului.
Art. 12. Un reglement de aplicaţie se va decreta deodată cu promulgarea acestei legi.
În secţii unite, după ce s-a dat citire proiectului de lege, au luat cuvântul d-nii A. Lahovary şi Carp, cari, deşi aprobând în principiu unificarea datoriei publice pe baza rentei 5%, au făcut totuşi, faţă cu proiectul prezentat, următoarele observaţiuni.
Au contestat exactitatea ţifrei de 34350351 lei ce se pretinde a se fi afectat pentru linia Ploieşti – Predeal; apoi au contestat cele 31077726 lei despre cari şi astăzi guvernul şi organele lui mai cutează a susţinea că ar fi rezultat ca deficit la sfârşitul anului 1876.
Pentru a cincea sau a şasa oară s-au dovedit că din suma construcţiunii liniei Ploieşti – Predeal trebuiesc scăzute 3 milioane, cari au fost plătite de la început chiar.
În privinţa deficitului de 31 milioane care se pretinde că ar fi rezultat la finele anului 1876 cată a se releva următoarele:
8 milioane din acest pretins deficit n-au existat niciodată ca deficit. Această arătare au devenit un adevăr irefragabil în urma sentenţei Curţii cu Compturi şi este astăzi o adevărată plastografare de scripte publice când se pretinde că acest deficit există. Dacă însă ar fi existând în realitate, el nu s-a putut naşte decât din cheltuielele făcute peste bugete, de partidul astăzi la putere.
Deci, scăzându-se 8 milioane din cele 31 milioane deficitul din 1876 se reduce la 23 milioane.
Dar nici acest din urmă deficit n-ar trebui să existe pentru că – prin legea votată în anul 1876 prin care s-a autorizat împrumutul a 16 milioane – s-a hotărît ca aceste 16 milioane să se plătească din rămăşiţele anilor trecuţi. După situaţiunile date însă de d. Sturza însuşi, creatorul legendei deficitului din 1876, aceste rămăşiţe încasate au trecut peste cifra de 16 milioane. Aşadar aproape tot deficitul, dacă există, incumbă administraţiei roşie.
După aceste observaţii preliminare numiţii d-ni oratori au discutat legea în sine, deşi într-un mod sumar, căci repeziciunea cu care-a fost distribuită n-a permis nimănui decât o repede citire. Principalele obiecţiuni arătate de d- nul Lahovari şi de d-nu[l] Carp sunt :
1) Domenialele, după legea prin care s-a contractat împrumutul, nu puteau fi stinse decât într-un termen de douăzeci de ani prin trageri la sorţi anuale. Oare conversiunea lor silită este o operaţie legală şi nu constituie un fel de faliment parţial?
2) Oare plata în argint a cuponului nu are marele inconvenient de-a zdruncina din capul locului creditul acestor noi titluri, mai ales când ele sunt destinate a se răspândi şi în afară de ţară?
3) Modul propus de amortizare, prin tragere la sorţi, nu este un inconvenient pentru un titlu cu o dobândă atât de scăzută cum este 5%, căci statul va fi obligat să plătească sută ‘n sută pe-un titlu pe care-l emite cu 80 cel mult? D-nii Lahovary şi Carp au recomandat modul de amortizare stipulat în legea împrumutului cu rentă votat sub ministeriul conservator, după care statul, cumpărând la bursă titlurile pe cursul zilei, nu este obligat a plăti valoarea lor efectivă. Acesta este un mod mai uşurător pentru stat, şi chiar mai; moral putem zice, căci altmintrelea împrumutul devine un fel de joc la noroc în care cineva are şansa să câştige imediat 20 la sută peste capitalul ce l-a depus.
La toate obiecţiunile acestea d. ministru de finanţe a răspuns cu obicinuita d-sale încredere în sine şi în combinaţiunile d-sale, mănţinând proiectul chiar în părţile lui cele mai greşite. Nu ştim dacă docilitatea majorităţii va merge pîn’ a nu ţinea seamă de nişte obiecţiuni atât de serioase. Este de sperat că chiar membri din majoritate, discutând mai de aproape proiectul în secţiuni, vor introduce modificările reclamate de interesul acestei mari combinaţiuni financiare, care poate să aibă asupra viitorului finanţelor noastre cea mai mare înrâurire în bine sau în rău.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 ianuarie – 31 decembrie 1881
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XII