Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
În numărul de ieri am relevat apreciaţiile unilaterale, precum şi inexactităţile de fapt pe cari mesajul le cuprinde committendo. Dacă pentru cele dentîi s-ar afla o esplicare, nejustificată însă, prin legătura în care ele stau cu vederile politicei germane, căci atît întîrzierea recunoaşterii sub pretextul chestiunii izraelite cît şi răscumpărarea impusă sînt de origine berlineză, pentru neexactitatea de fapt că se numeşte echilibrat un buget ce cuprinde în mod făţiş 16-17 milioane deficit nu aflăm nici esplicare măcar, necum justificare. Prezidentul unei republice, identificîndu-se cu partidul pe care-l reprezintă, poate înainta inexactităţi de fapt, şi d. C.A. Rosetti, redactorul „Republicei Române” şi părintele intelectual al celei de la Ploieşti, ar putea să spună orice-ar pofti într-un mesaj adresat prietenului Dimancea sau prietenului Pătărlăgeanu. Lucrurile se petrec în familie, se stilizează între păhare sub dictatul cuviosului Simion de ex., cu conivente clipiri din coada ochiului şi steriotipul „ne-nţelegem”. Dar miniştrii actuali prea confundă rolul unui Domn ereditar cu acela al unui prezident de republică. Cel dentîi nu poate fi în contrazicere cu sine însuşi, căci prezidenţii se schimbă, Domnii nu.
Din punctul de vedere al partidului liberal ţara e fericită îndată ce d. C.A. Rosetti e reversibil. Nimeni nu e mai înclinat de a confunda ţara cu sine însuşi decît un partid. Nu este tot acesta rolul Coroanei, care stă deasupra partidelor şi pentru care suferinţele amare ale populaţiilor nu pot fi indiferente, oricît de trandafirii ar fi obrajii marelui partid
,,naţionale-liberale”.
De aceea ne întristează lipsurile ce le constatăm în mesaj, neajunsurile ce le are omittendo.
Cînd şefii statelor fac război sau comandanţii armatei dau o bătălie este un obicei ca, biruinţa cîştigată, ei să se ducă la faţa locului spre a da mîngîiere răniţilor şi celor cari mor. Negreşit că miile de răniţi cari zac, în urma bătăliei, pe cîmpul de luptă nu se-ndreptează la vederea monarhului sau a şefului lor comandant, totuşi însă e o mîngîiere pentru ei cînd privirile lor împăinjenite mai scînteie încă o dată spre a vedea că cel care e în capul lor se preocupă de ei. Împăratul Traian – spune Pliniu cel Tînăr – îşi rupea hainele de pe el pentru a lega ranele soldaţilor căzuţi în bătălie. Neputincios ajutor în sine, căci ce sînt hainele unui împărat pentru a lega mii de rane deschise, dar desigur că privirea împăinjenită a romanului murind se-mplea de lacrimi de gratitudine în acel moment.
Stabilind teoria că un mesaj trebuie să reproducă, ca o icoană fidelă, toate bunătăţile dar şi toate suferinţele pe cari şeful statului le-a petrecut împreună cu supuşii săi într-o curgere de timp, găsim în mesajul domnesc o crudă şi neiertată uitare, că nu se face nici menţiune măcar de lipsurile ce-au suferit populaţiunile noastre agricole prin reaua recoltă din anul trecut, agravată prin pierderea vitelor în urma războiului, lipsuri cu atît mai îngrijitoare cu cît ştirile ce ne vin din toată ţara despre starea recoltelor sînt mai rele. Lipsa de zăpadă în multe părţi în timpul iernei, seceta deplină din primăvara aceasta a degerat şi a istovit puterea de germinaţiune a semănăturilor, încît ne ameninţă varga lui Dumnezeu, foametea.
Cînd toată suflarea românească, care direct sau indirect trăieşte din agricultură, căci ea alimentează totul, de la lista civilă începînd, bugetele mari ale Ministerului de Război, dobînzile colosale a anuităţilor drumurilor de fier, toate cheltuielele de fantazie ce-şi permit guvernanţii noştri, pînă şi reversibilităţile patriotice, cînd, zicem, toată suflarea românească, vede că starea plugăriei nu inspiră un singur cuvînt de mîngîiere şi de speranţă mesajului domnesc, fie din iniţiativa a însuşi şefului statului, fie din aceea a miniştrilor, atunci ea constată, şi cu ea împreună constatăm şi noi, o nepăsare de-a dreptul crudă, un indiferentism neiertat. Credem că d-nii miniştri ar fi făcut cu mult mai bine ca, în loc de-a pune în gura Domnitorului fraze amăgitoare, ce nu mai amăgesc pe nimenea, despre echilibrarea bugetului, i-ar fi descoperit icoana adevărată a mizeriei şi actuale şi în perspectivă, icoană care să-i fi smuls mărturisirea, mîngîitoare pentru omul mic, că-l dor suferinţele prin cari poporul român a trecut în anul din urmă şi că inima sa e îngrijată pentru viitor.
Un sentiment de superioritate faţă cu opiniile mulţimei, dar o milă adîncă pentru soarta ei, iată semnul nu numai al înţeleptului, dar şi a adevăratului monarh, cu atît mai mult aceasta cu cît cei cari se pretind a fi din popor şi pretind a-l reprezenta sînt tocmai naturele cele mai egoiste, exploatatorii cei mai cruzi ai mulţimii. Rar, estrem de rar dorinţa de-a parveni, comună tuturor demagogilor, se poate concilia cu mila pentru soarta mulţimii, şi numai în sufletul acelora a căror moştenire pe pămînt e asigurată se toceşte pînă la un grad oarecare egoismul, adoarme instinctul esclusivităţii individuale, pe cînd parveniţii şi demagogii nu trăiesc şi nu înaintează decît tocmai prin deşteptăciunea în care ţin acest odios instinct.
Rău ne pare dar că, pe lîngă inexactităţile de fapt, mesajul domnesc arată o deplină nepăsare pentru soarta poporului ce locuieşte în această ţară.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
17 februarie – 31 decembrie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XI