În numărul de vineri al ziarului „Războiul” un domn care iscăleşte numai cu iniţiala T. şi se numeşte vechi conservator găseşte de cuviinţă a imputa „Timpului” tonul ce l-am avut faţă cu Rusia şi că venim azi a învenina relaţiile dintre noi şi ruşi.
Ni se va permite a nu răspunde direct la această imputare. Am spus adeseori că, relaţiile dintre stat şi stat fiind întemeiate numai pe interese, pot fi foarte cordiale, fără ca prin aceasta sentimentele intime ale naţiunii să ia parte la acea cordialitate.
Dovezi despre bunele relaţiuni dintre România şi Rusia ne dau mulţimea decoraţiunilor pe care guvernul puternicei împărăţii vecine găseşte de cuviinţă a le împărţi la noi spre a împodobi piepturile patrioţilor şi dovezi şi mai temeinice credem că ni se dau pe cale diplomatică. Prin urmare în predmetul acesta sîntem la limpeziş şi nu mai imputăm nimărui nimic, pentru că credem de prisos a o mai face cînd cunoaştem înaltele virtuţi civice ale luminatelor noastre sfere dirigente.
Contestăm asemenea că noi am fi înveninat vro relaţie bună existentă, căci, chiar dacă am fi voit s-o facem, antidoturile puternice cari se administrează naţiei ar face veninul nostru foarte neputincios, precum nici nu poate fi altfel, precum ar fi nenatural dacă ar fi altfel.
Asemenea avem şi noi principiul cazuistic, nu absolut, că trebuie să stăm foarte bine cu toţi vecinii noştri, şi avem acest principiu tocmai din cauza înaltelor calităţi de tărie, statornicie, prevedere şi patriotism care caracterizează partidul astăzi la putere, şi numai cînd n-am avea cunoştinţă despre acele calităţi am fi de opinia contrarie a lui Machiavel.
Prin urmare e o necontestată identitate de principii în politica practică intre noi şi d. T.; sîntem adecă ţară mică şi săracă şi trebuie să cunoaştem puţina noastră însemnătate, să nu ne amestecăm în certurile celor mari şi să mărturisim, mai ales, anemia noastră. Ceea ce contestăm însă e ca oricine să se recunoască atins de anemia generală, mai vîrtos cînd ştim că relaţii atît de trainice şi de bine întemeiate pe reciprocitatea intereselor ca cele însemnate mai sus nu se pot învenina prin o furtună de hîrtie. într-adevăr, ce politică ar fi aceea şi ce adîncime de vederi ar trebui să aibă ca să se modifice aşa, numaidecît şi în mod esenţial, prin atitudinea unui ziar? Am spus-o noi înşine de mai multe ori că e un guvern rău acela care-şi poate schimba politica sa după polemici jurnalistice, şi e rea, absolut rea politica ce se poate modifica după articolul de fond al cutărui jurnal. Privilegiul, dacă voiţi, pe care ni-l păstrăm în situaţiunea de faţă e ca să mărturisim că nu sîntem vrednici de a recunoaşte adîncimea şi siguranţa de vederi a politicei guvemului, că nu ne intră în cap, poate că sîntem prea tîrzii la minte, şi acest privilegiu nu-l cerem pentru ca să cîştigăm o popularitate de care n-am fost vrednici niciodată de a o căpăta nici prin linguşiri, nici prin îngîmfata încredere în puterile noastre, ci pentru că aşa este făcută mintea noastră, că nu înţelegem adecă prăpăstiile, nici să credem orbeşte vorbe ale căror cuprins real nu se pipăie şi nu se vede.
Aşadar nu se teamă d. T. că ne deosebim tocmai mult în privirea politicei esterioare, factorii reali ai acestei politice fiindu-ne prea bine cunoscuţi pentru ca să sperăm că prin atitudinea noastră vom schimba ceva din mersul ei fatal, inaugurat de la începutul războiului.
Ceea ce ne credem însă datori a rectifica sînt unele chestiuni de fapt în întîmpinarea d-lui T., precum cea privitoare la art. 2 din convenţie despre care d. T. zice că n-ar fi garantînd integritatea; actuală a României şi despre partea Rusiei; apoi depeşa marelui duce Nicolae, pe care d. T. o declară de falsă.
Să ne ierte d. T., dar adevărul înainte de toate. Amicus Plato, magis amica veritas. Articolul 2 garantează integritatea teritoriului român şi despre Rusia, aceasta-i opinia lumii întregi; opinia contrară e pur şi simplu o sofismă foarte străvezie.
Iară faptul că o telegrama a marelui duce a fost trimisă M. S. Domnitorului, cerînd ajutorul armatei române, este un fapt autentic. Însuşi guvernul a declarat-o în şedinţele secrete ale Adunărilor şi, pînă cînd nu se va dezminţi în mod limpede, menţinem afirmaţiunea noastră.
În faţa afirmaţiunei d-lui T. Trebuie să observăm însă că aceasta nu opreşte ca şi cealaltă depeşă, publicată de ziarul „Le Nord”, poate să fie asemenea autentică.
Un singur pasaj ne mai rămîne în întîmpinarea d-lui T. la care avem ceva de zis. El e atît de caracteristic şi de neaşteptat încît nu-i vom refuza spaţiul cuvenit. Iată-l.
Fost-a cineva la 1856 care să spuie acestor fraţi din Basarabia în ce stare ei- cari erau cu averi, respectaţi în interesele, onoarea şi familia lor sub ruşi- vor ajunge sub guvernul român?
Pînă în cele din urmă zile ale despărţirei lor de noi, ei fură jăfuiţi, torturaţi de bunii lor fraţi ale căror guverne succesive i-a adus la sapă de lemn. Să fim drepţi!… Nu numai roşii s-au purtat astfel cu Basarabia, dar şi albii!
Iată acum şi răspunsul nostru.
Dacă domnul T. este român, ceea ce cam ne vine a nu o crede, îi vom aduce aminte că cele trei judeţe basarabiene ce ni s-au răpit astăzi sînt numai o parte dintr-un mare trup numit Basarabia şi că acest trup se află acum de 66 de ani sub administraţiunea împărătescului nostru vecin. Aşa fiind, binevoiască d. T. a ne spune la ce stare de prosperitate materială, finanţiară, economică şi intelectuală a ajuns Basarabia în acest interval de 66 de ani de cînd a avut fericirea de a fi dezlipit[ă] de muma-patrie. Dacă d-sa poate să ne răspundă în cunoştinţă de cauză că mama poate rîvni pe fiica pentru bunăstarea ei în toate privinţele enumerate, atunci nu avem decît a ne închina înaintea celor zise de d-sa în pasajul citat mai sus.
Daca însă, precum ştim, nu ne poate face această mărturisire, atunci declarăm că d. T. poate să fie român prin întîmplarea naşterei, dar desigur nu este nici prin cugetul său, nici prin inima sa.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 noiembrie 1877 – 15 februarie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Vol X