Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
În privinţa cestiunii Dunării reproducem din „Le Nord” următorul articol, care arată obiectul disentimentului ivit în Comisia dunăreană. Mai puţin optimişti decît ziarul cancelariei ruseşti, sîntem departe de-a atribui acestui punct negru de pe orizonul politic neînsemnătatea pe care i-l atribuie el.
Iată dar ce scrie:
Ziarele imaginează acum o pretinsă cestiune a Dunării, care ar fi menită a despărţi Europa în două tabere gata de a se sfîşia întreolaltă. O revistă germană, „Grenzbote”, a dat vînt afacerii acesteia prin publicarea unui articol ce se pretinde inspirat de principele de Bismarck, fără cuvînt, se-nţelege, pentru că acest articol dovedeşte o aşa ignoranţă asupra dispoziţiilor Tractatului de la Berlin pe cît ating navigaţia pe Dunăre încît am face injurie prezidentului Congresului de la 1878 atribuindu-i paternitatea.
„Grenzbote” vorbeşte de o intrigă care ar fi fost urzită şi de Rusia, şi de Anglia în contra Austriei. Iată în ce-ar fi consistînd acea intrigă;
„Un amic ne scrie din Galaţi că reprezentantul Marei Britanii în Comisia Europeană a Dunării a primit instrucţia de-a prezinta o propunere formală tinzînd a esclude pe Austro-Ungaria de la orice participare la supravegherea navigaţiunii pe Dunăre între Galaţi şi Porţile de Fier şi de-a încredinţa această supraveghere statelor ţărmurene. Temîndu-se cu toate acestea că acest plan să nu întîmpine oarecare împotrivire şi voind, în acelaşi timp, de-a ţinea seamă pînă la un grad oarecare de stipulaţiunile Tractatului de la Berlin, cari prescriu instituirea unei Comisii însărcinate cu navigaţia în această parte a cursului Dunării, aflăm că guvernul englez ţine-n rezervă o nouă propunere conform căreia Comisia Europeană, în care Rusia posedă deja un scaun şi un vot, îşi va întinde autoritatea sa pînă la Porţile de Fier şi va primi un delegat sîrb şi unul bulgar pentru partea rîului de din sus de Galaţi, în acest chip Rusia ar dispune de trei voturi în toate chestiunile cari interesează acea parte a cursului Dunării de care e vorba, parte care e cea mai importantă atît din punct de vedere politic cît şi din punct de vedere comercial. Nu trebuie să ne mirăm dacă vom vedea pe Anglia şi Rusia legănîndu-se în speranţa că Franţa şi Italia se vor uni cu vederile lor. Dar ca românii să se grăbească a face cauză comună cu ruşii, ca românii să se împrumute la această intrigă îndreptată contra Austro-Ungariei şi Germaniei, iată ceea ce ne-ar surprinde în adevăr”.
„Augsburger Allgemeine Zeitung”, amplificînd tema indicată de „Grenzbote”, ajunge la concluzii neaşteptate.
„Rusia şi Anglia caută a scoate pe Austria din Peninsula Balcanică, cea dentîi din motive politice, cea de-a doua pentru cuvinte comerciale. Acţiunea aranjată în sînul Comisiei dunărene vrea să atingă pe Austria la punctul ei cel mai simţitor, acolo unde, dacă rana s-ar prinde, ar avea urmările cele mai grave, căci, dacă Austria s-ar afla esclusă de la Dunărea de Jos, nu numai că prestigiul ei în Orient ar înceta, dar dezvoltarea ei economică prin locurile acelea ar deveni imposibilă. Se ştie cîtă însemnătate are pentru monarhia Habsburgilor libertatea navigaţiunii pe Dunăre. Puterile întrunite la Berlin au fost de părere că cestiunea Dunării nu, interesează pe nici un stat atît precît o interesează pe Austria şi că nici o putere nu oferă garanţii mai bune pentru libertatea comunicaţiei pe acest rîu; iată pentru ce – contrar cu voinţa Rusiei, dar cu deplina aprobare a Angliei – ele deteră Austriei o influenţă precumpănitoare în Comisia Dunăreană. Acum vor să modifice toate acestea; influenţa Austriei trebuie paralizată, dacă nu înlăturată cu totul; căci dacă proiectul Angliei s-ar adopta, dacă ar reuşi să escludă pe Austria de la participarea supravegherii navigaţiei între Galaţi şi Porţile de Fier sau să se admită în Comisie delegaţi sîrbi şi români, influenţa hotărîtoare a Austriei ar fi suprimată împreună cu libertatea navigaţiei pe Dunăre, de vreme ce Rusia ar dispune de trei voturi”.
În reflecţiile acestea pe cari le reproducem sînt aproape pe atîtea greşeli pe cîte fraze. Nimeni n-a visat măcar de-a esclude pe Austria de la Dunărea de Jos sau de-a împiedeca libertatea navigaţiei pe acest rîu. Ce s-atinge de Rusia anume, declaraţiile plenipotenţiarilor săi în Congresul de la Berlin şi iniţiativa pe care ea a luat-o în Tractatul de la San-Stefano, prescriind dărîmarea fortificaţiilor de pe Dunăre şi escluzînd vasele de război din apele României, Serbiei şi Bulgariei, arată îndeajuns ce preţ a pus Rusia pe această libertate. Cît despre aserţiunea foii „Augsburger Zeitung” că, în Congresul de la Berlin, puterile ar fi atribuit Austriei un fel de poziţie privelegiată, o influenţă precumpănitoare în Comisia Dunăreană, cată să spunem că aceasta e fantazie mare. Cabinetul din Viena nici n-a cerut aşa ceva. Unica dispoziţie a Tractatului din 1878 c- are se raportă la Austria îndeosebi e aceea care încredinţează acestei puteri executarea lucrărilor destinate a face să dispară obstacolele pe cari le opun navigaţiei Porţile de Fier şi cataractele. Puterile au socotit cu drept cuvînt că e mai bine de-a centraliza aceste lucrări în mînile unuia singur dintre statele ţărmurene ale acelei părţi a fluviului unde ele trebuiesc executate. Dar această misiune, de o ordine esclusiv tecnică, nu dă statului celui însărcinat cu ea vrun alt drept decît acela de-a percepe taxele al căror produs e menit a acoperi cheltuielele lucrărilor în cestiune. Pentru tot restul, Tractatul de la Berlin recunoaşte drepturi riguros egale tuturor puterilor mari, fără a stabili vreo deosebire între ele.
„Grenzbote” a citit desigur rău instrumentul păcii de la 1878 pentru a găsi o clauză ce prescrie instituirea unei comisii care-ar fi însărcinată cu aplicarea reglementelor de poliţie relative la navigarea pe partea Dunării dintre Porţile de Fier şi Galaţi. Tractatul de la Berlin nu conţine nici un fel de dispoziţie de soiul acesta. Articolul Tractatului care vorbeşte de cestiunea aceasta (art. 55) se rosteşte astfel:
„Reglementele de navigaţie, de poliţie fluvială şi de supravegheare, de la Porţile de Fier pînă la Galaţi, vor fi elaborate de cătră o Comisie Europeană, asistată de delegaţii puterilor ţărmurene şi puse în armonie cu cele ce au fost sau vor fi edictate pentru parcursul din sus de Galaţi”.
Se ştie că Comisia Europeană, care există de douăzeci de ani aproape în virtutea Tractatului de la 1856, nu avea în atribuţiile sale decît partea fluviului dintre Galaţi şi gurile Dunării. În Congresul de la Berlin Europa i-au întins mandatul, încredinţîndu-i, deodată cu adjuncţiunea delegaţilor statelor ţărmurene, elaborarea de reglemente pentru partea Dunării dintre Galaţi şi Porţile de Fier. Pretinsa propunere engleză, care, după „Grenzbote”, ar fi rezultatul faimoasei intrige anglo- ruseşti, nu e altceva decît pur şi simplu art. 55 al Tractatului de la Berlin.
E de observat totodată că, dacă Congresul de la 1878 a desemnat pe agenţii cari vor avea a elabora reglementele de navigaţiune, el a neglijat de-a determina pe aciia cari vor avea misiunea de-a supraveghea şi controla aplicarea acestor reglemente. În a unsprezecea şedinţă a Congresului baronul de Haymerle, al doilea plenipotenţiar al Austro-Ungariei, propusese de a încredinţa supraveghearea executării reglementelor unei comisii delegate de Comisia Europeană. Dar nu s-a luat nici o hotărîre asupra propunerii acesteia, deci rezultă o lacună care cată a fi împlinită. Asupra acestui punct poate se vor fi iscat în timpul din urmă disentimente cari, umflate peste măsură şi denaturate, azi dat loc la speculaţiile alarmiste ale foilor „Grenzbote” şi „Augsburger Zeitung”. Se asigură că guvernul austro-ungar propune instituirea unei comisii de, supravegheare permanentă a statelor ţărmurene, care să-şi aibă scaunul la Rusciuc şi a cărei preşedinţă s-o aibă Austria pentru de-a pururea. Cabinetul din Londra din parte-şi ar cere ca Comisia de supravegheare să nu fie compusă decît de delegaţii statelor ţărmurene părţii aceleia a Dunării la cari trebuie să se aplice aceste reglemente; acestea sînt:
Serbia, România şi Bulgaria. Ridicat-au într-adevăr Austria pretenţia care i se atribuie şi care se depărtează atît de mult de propunerea făcută în Congresul de la Berlin de cătră al doilea plenipotenţiar al ei, azi ministru de esterne? Sigur e că, redus la aceşti termeni, diferindul, dacă diferind există, e departe de a avea însemnătatea care i se dă. Europa a hotărît în aceşti din urmă ani probleme cu mult mai complicate şi putem avea încredere că va afla, fără multă osteneală, şi soluţiunea acesteia.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
17 februarie – 31 decembrie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XI