Interpelaţiunea d-lui Apostoleanu a ocupat şedinţa din 24 fevr. a Senatului. Această interpelaţiune avea de scop să ceară guvernului publicaţiunea actelor privitoare la misiunile d-lor Ghica, Rose [t]ti şi D. Brătianu în străinătate; publicarea actelor relative la convenţiunile comerciale încheiate cu Franţa, Anglia şi Italia; în fine, interpelatorul mai cerea lămuriri guvernului în privirea memorandului din vara trecută a d-lui Cogălniceanu şi în privinţa protestului adresat Porţii cu ocaziunea promulgărei constituţiunei otomane, deci ea se compunea din patru părţi distincte.
D. Apostoleanu dezvolta mai pe larg cestiunile ce adresa şi rugă să i se dea răspunsul pe care lumea îl adastă cu nerăbdare.
D. ministru obiectă că ar fi bine ca biuroul să invite pe d-nu interpelant a împărţi interpelarea sa şi a fixa care din cele patru cestiuni conţinute într-însa trebuie să facă obiectul dezbaterii.
D. Apostoleanu răspunse că nu poate consimţi la o asemenea cerere, căci, dacă interpelarea făcută cuprinde mai multe punturi, ea are însă o ţintă generală: dorinţa de a cunoaşte politica esterioară a guvernului în privinţa tuturor faptelor importante cari s-au produs de la venirea lui; cu toate acestea adause că d. ministru poate începe cu partea care găseşte de cuviinţă.
D. ministru de esterne tractă mai cu samă puntul al 3-lea din interpelare, relativ la misiunea specială a agenţilor trimişi la Londra şi la Paris pentru negociarea aranjamentelor vamale cu unile din marile puteri europene şi declară că asupra acestui punt, afacerea fiind terminată poate da esplicaţiunile ce i se cer, dar că în privinţa celorlalte cestiuni, negocierile fiind încă pendente, nu ar putea vorbi fără a compromite chiar reuşita acelor pertractări. D. ministru adăogă că numai dacă Senatul va da un vot prin care să-l oblige a tipări şi distribui corespondenţa urmată cu cabinetele străine va consimţi a se supune acestui vot; că în privinţa aceasta a luat avizul Consiliului de Miniştri, dar că atunci răspunderea gravelor consecuenţe ce ar rezulta din această urmare va privi pe Senat.
După aceasta d. Ionescu arată pe larg dificultăţile ce a întâmpinat guvernul ca să încheie convenţiuni comerciale cu Anglia, Franţia şi Italia, pe de o parte pentru că timpul era prea scurt, iar pe de altă parte pentru că acele puteri insistau a se acorda izraeliţilor din ţară drepturi politice; că neânţelegerea fiind gravă între părţile contractante, iar tariful autonom şi general al vămii trebuind să se aplice fără întârziere pentru statele cari nu încheiaseră convenţiuni separate cu ţara noastră, acele puteri au fost nevoite a consimţi la nişte angajamente provizorii, cu facultatea de a le prelungi când s-ar putea negocia tractate speciale până la terminul stipulat într-ânsele.
D. ministru aminti asemenea că încă din luna lui octomvrie 1875, guvernul a început negocieri cu mai multe puteri mari ale Europei în privinţa tractatelor de comerciu şi că ele erau bine dispuse a imita exemplul Austro-Ungariei şi al Rusiei.
În espunerea sa, d. ministru atinse întrucâtva şi celelalte cestiuni şi anume: 1) că la protestul contra unor articole din constituţiunea otomană, Poarta a răspuns în mod vag, încât guvernul s-a crezut nesatisfăcut cu acel răspuns; 2) că puterile cele mari n-au convenit încă asupra garanţiei şi neutralităţii teritorului ţării; 3) că Franţia nu se arata dispusă să tracteze direct cu ţara noastră, ci credea că trebuie să caute autorizarea Porţii pentru aceasta.
După o dezbatere mai lungă şi după ce d. ministru a declarat că nu poate publica actele relative la aceste cestiuni fără a le primejdui reuşita, Senatul a hotărît a amâna discuţia asupra acestor punte şi a controla altădată actele diplomatice.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 203