Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
Răspunzând la discursul d-lui Maiorescu, d. Carp a crezut a putea reduce importanţa pe care o dăm noi vicierii spiritului public în România.
Originea acestei vicieri e a se căuta în orice caz în tradiţiile şi antecedentele membrilor partidului roşu şi în faptul că asemenea tradiţii şi asemenea antecedente au fost cu toate acestea răsplătite sub o monarhie. Monarhia, pe cât poartă acest nume, credem că nu poate renunţa, în interesul ei şi al poporului, la acele prerogative care-i formează esenţa şi o deosebesc de republică. În republică numai, prin natura lucrului, domină partidele şi apetiturile.
Dar fie apreciarea noastră severă cea justă, sau aibe cuvânt d. Carp, care vede în aceste fenomene ale înveninării spiritului public până şi prin idei nihiliste numai semne ale unei boale mai adânci, răsărite din lipsa unei solide organizări sociale, nu asupra acestei divergenţe mai mult formale vom avea ceva de zis.
Cestiunea e daca, în era nouă ce se deschide prin erigerea României în regat, actuala lipsă de organizare, atât de priincioasă instinctelor roşie, va ţinea înainte sau dacă există vro perspectivă de-a putea înlătura din viaţa publică elementele ce nu sunt pentru viaţa publică, şi anume pe aceia cari şi-a făcut din politică, din precupeţirea şi specula sentimentelor şi aspiraţiilor naţionale o meserie şi o negustorie de toată ziua.
Îndealtmintrelea noi nu găsim deloc atât de straniu ca publicitatea, fie ziaristică, fie parlamentară, să ia de motiv tocmai fenomenele; căci fenomenele izbesc vederea, nu cauzele ascunse.
Decreşterea populaţiei române din ţară şi creşterea elementelor străine e un fenomen; el răneşte vederea patriotului adevărat, el e lesne de înţeles pentru orice cetăţean, el ne strigă să căutăm cauzele ascunse ale lui şi să le înlăturăm.
Scrieri şi discursuri nihiliste sunt asemenea un fenomen izbitor, lesne de înţeles pentru omul public ca şi pentru cel privat. Aceste scrieri, aceste discursuri sunt pete cari reclamă vindecarea răului intern ce le-a produs.
Cuvântul „organizare socială” are însă o sferă largă şi ar fi în orice caz interesant ca o inteligenţă necontestabil luminoasă cum este acea a onor. deputat de Vaslui să ne lămurească asupra ei.
Evident că e rău dacă onor. Serurie face politica şi versuri în loc de-a face altceva. Cestiunea e cum viitorul Serurie să fie silit, prin natura organică a societăţii române, a se ocupa cu lucruri mai potrivite cu inteligenţa şi aptitudinile sale decât versurile neo – greceşti şi politica de mahala.
Şi această cestiune e foarte gravă din toate punctele de vedere.
Nimic nu demoralizează mai mult pe un popor decât erigerea nulităţii şi a lipsei de cultură în titluri de merit.
Încurajarea nulităţii, erijată în principiu de guvernământ, [î ]i îndeamnă pe cei răi de a uza de orice fel de mijloace numai pentru a izbuti să pună mâna pe stat. Am văzut de ce soi sunt acele mijloace. Scrierile satirice ale d- lui Orăşanu, republica de la Ploieşti, telegramele de felicitare cătră Rochefort sunt încă proaspete în mintea tuturor. Chiar admiţând că avem a face cu acte cari n-au fost luate în serios nici de autorii lor, rămâne totuşi obiecţiunea gravă de făcut dacă soarta unui stat poate fi determinată de oameni cari se joacă cu focul, de oameni cari n-au întru nimic de-a proclama azi republica, iar mâni a se prosterna cu umilinţă înaintea monarhului. Aceşti oameni nu mai sunt caractere bărbăteşti, ci nişte panglicari cari şi-au făcut o jucărie din diferitele forme de guvernământ şi o meserie lucrativă din amăgirea poporului cu ele.
Dar există o lature şi mai gravă a lucrului. Într-un stat în care nu există măsură pentru merit, în care, din contra, merit şi ştiinţă sunt cauze de persecuţiune din partea demagogiei ignorante şi lacome a Costineştilor şi Caradalelor, spiritele tinere cari s-au născut cu o coardă mai energică de percepţiune şi de voinţă, am putea zice naturile alese, pierd încrederea în organizarea societăţii şi înclină a adopta ca ale lor nişte idei de destrucţiune cari cuprind în ele nimicirea oricărui stat. Tocmai ne vin în minte numele nihiliştilor români din Iaşi, fraţii Nădejde şi Milea, şi o spunem drept că, văzând pe Carada om mare şi pe plagiatorul Crăciunescu profesor de facultate, începem, nu a justifica, dar a esplica psicologic aceste fenomene.
Fraţii Nădejde de ex. sunt amândoi tineri cu ştiinţă de carte; am putea zice că în degetul lor cel mic au mai multă ştiinţă decât Costinescu ori Crăciunescu în capete. Ca merit se poate adăuga că, în lipsă totală de mijloace, de vreme ce sunt dintr-o familie foarte săracă, ei tot ce ştiu au învăţat într-un oraş de ţară, fără a face un pas în străinătate. Cu toate astea ei ştiu limbile clasice, mai multe limbi moderne, au înghiţit cu ardoare ceea ce le-a venit în mână din ştiinţele naturale. E firesc ca asemenea naturi energice să fie izbite de spectacolul încurajării sistematice a nulităţilor, să le apuce un fel de desperare de viitorul societăţii în care trăiesc şi să-şi deschiză perspectiva unei reforme prin răsturnarea radicală a tot ce există.
D. Carp, în a noastră părere, face rău de micşorează importanţa întâmplărilor din Iaşi. Pe cât ştim, aceşti tineri amăgiţi nu sunt stârpituri de vanilie crescute în bumbac, cu capul ameţit de fraze şi romanuri, ca tinerii Vintilă Rosetti sau Calligari, cari în vederea unor sinecure ar transige numaidecât cu pretinsele lor principii revoluţionare, numai să li se arunce cîte un oscior. Nu sunt pretinsă naţie şi pretins popor, ei sunt adevărat popor; sunt oameni a căror inteligenţă au fost şi puternică şi vergină, de au absorbit cu toată setea ideile nimicirii. Ţandăra nu sare departe de trunchi. Tatăl, pentru motive reversibile, renunţă la republica universală şi devine monarhist legitimist ; fiii vor face ca prezidentul republicei Ploieştilor care, din cap al împărăţiei Fefeleiului, a devenit azi om cu leafă. Dar nu este tot astfel cu oamenii de cari vorbim mai sus. Mintea acestora nu se poate vindeca prin îmbunătăţirea sorţii lor personale, prin funcţii şi diurne; tinerimei mai energice trebuie să i se întipărească convingerea serioasă că organizarea societăţii nu mai îngăduie ridicarea în sus a Costineştilor, Caradalelor şi Seruriilor şi că de acum înainte pentru a se ridica cineva, [î ]i trebuie şi minte, şi caracter, şi muncă.
Dar cestiunea are o lature şi mai gravă. Europa este monarhică. Nu credem că ar privi cu ochi buni o ţară unde sistematica încurajare a nulităţii şi a feneantismului pe de o parte ar da naştere pe de altă parte unei discompuneri sociale capabile a învenina şi pe vecini. Oficiosul „Journal de St Petersbourg” scrie în această privire:
Simpatiile cele mai sincere ale Rusiei [î ]i sunt asigurate României în noua sa existenţă ca regat; dar nu există drepturi fără datorii ca corolarii. E permis a spera că guvernul român se va pătrunde din ce în ce mai mult de obligaţiunea ce-i incumbă de-a se arăta un membru util şi activ al marei familii conservatoare numită „Europa monarhică” şi că va face tot ce-i stă prin putinţă pentru a impiedica ca teritoriul român să serve de azil bandei internaţionale care ameninţă siguritatea tronurilor şi prosperitatea naţiunilor.
Iată dar cum „organizarea socială”, cuvântul pe care l-a lăsat să cază d. Carp, are însămnătate şi pentru poziţia României ca stat. Am dori să ştim în adevăr în ce mod pricepe d-sa această organizare socială şi dacă nu cumva e victima iluziei că cu Cariagdii, Caradale şi Costineşti, cu cumularzi, vânători de sinecure, de directorate de bănci şi de diurne, s-ar putea inaugura o reformă socială. Nouă ni se pare sigur că nimic nu se poate face cu oameni cari, în locul convingerii, ştiinţei şi caracterului, n-au decât un nesăţios stomah.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 ianuarie – 31 decembrie 1881
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XII