[„JURNALISTICA DIN ŢARĂ…”] – de Mihai Eminescu [8 septembrie 1876]

Jurnalistica din ţară e agitată de incidentul telegramei viziriale cătră M. Sa Domnul. Se ştie că acest incident a fost provocat de cătră ziarul francez”Journal de Bucarest”, care-a reprodus acea pretinsă circulară după organe de publicitate din Constantinopole. Luând act despre acea scrisoare, chiar organele cari puteau fi foarte bine informate au dat alarmă, până ce comunicatul Monitorului (publicat de noi în numărul trecut) a lămurit oarecum poziţia amândoror grupelor de organe din Bucureşti.

„Românul” asigură că ministeriul nostru de externe ar fi răspuns la telegrama ministeriului turcesc prin o notă de felicitare, care prin formă şi cuprins corespunde pe deplin uzurilor diplomatice ce se observă în relaţiile dintre două state neatârnate.

Zgomotul se răspândise cu atâta violenţă din cauză că „Journal de Bucarest” era privit de organ inspirat de cătră ministeriul nostru. În urma furtunei, redacţia acelui ziar găseşte ocazie de a declara că nu stă în nici o legătură cu acel ministeriu şi că notificarea în cestiune a fost reprodusă din”Turquie”, organ semioficial al guvernului otoman.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 98

Mihai-Eminescu.Ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.