Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
Laudele pe cari foile guvernamentale le aduc amicilor lor politici şi iluştrilor financiari pentru sporirea veniturilor statului, corespunzătoare c-o sporire egală a cheltuielilor, le-am împărtăşi asemenea dacă nu ni s-ar prezenta unele inconveniente, pe cari le-am relevat adeseori fără însă ca signalul nostru să fi fost înţeles de confraţii guvernamentali.
Să presupunem în adevăr, fără a concede, că finanţele sunt pe deplin echilibrate, că veniturile nu sunt deloc umflate şi ajung în realitate la cifra de 120 milioane, că în fine această stare se datoreşte administraţiei guvernului actual.
Am voi să ştim cum s-au sporit aceste venituri?
Produce poporul românesc mai mult? Se bucură el de-o sumă mult mai însemnată. de bunuri, are la dispoziţia sa mai multe satisfacţiuni, e economia lui înfloritoare?
Dacă această economie ar fi înfloritoare am vedea simptomele ei. Poporul, căci numai de el poate fi vorba, s- ar îmbrăca mai bine, s-ar hrăni mai bine, şi-ar dura locuinţa mai încăpătoare şi mai sănătoasă şi în fine s-ar înmulţi.
Dacă sporirea pur şi simplu a veniturilor statului ar fi în toate cazurile un semn de fericire statele cari percep mai multe dări ar trebui să fie cele mai bine organizate. Lucrul nu e tocmai aşa. Nu ceea ce percepe statul de la contribuabili e cestiunea principală, ci întrebuinţarea productivă sau improductivă pe care el o face de acele venituri. Dacă acele venituri se cheltuiesc în mod improductiv, fie pentru a susţine luxul claselor guvernante, fie pentru necesităţi politice chiar, în desproporţie cu însemnătatea şi puterile unei ţări, banul perceput nu e aproape de nici un folos economic pentru popor.
În unele din statele apusene vedem în adevăr bugete foarte mari, dar serviciile pe cari statul le aduce în schimb cu banul contribuabilului sunt nu numai echivalente, ci întrec cheltuiala făcută. Prin sumele ce le consumă mecanismul statului se înlătură piedicile ce se opun producţiunii şi schimbului ; prin cheltuielile făcute i se uşurează oricărui producător condiţiile în cari munceşte, încât producţiunea creşte în proporţie cu cheltuielile statului şi viceversa. Bunăstarea fiecărui individ sporeşte şi, fiindcă, bunăstarea e condiţia bunului trai, media vieţii fiecăruia devine mai lungă, copiii sunt crescuţi în condiţii mai bune decum fuseseră părinţii lor, o generaţie şi mai viguroasă, şi mai aptă pentru producţiune ia locul celei ce se stinge.
La noi sporirea veniturilor statului înseamnă însă totdeuna diminuarea veniturilor fiecării economii private. Nu din prisosul producţiunii, ci, la clasele de jos, de-a dreptul din primele necesităţi, din plata muncii zilnice se percepe darea; mărimea contribuţiilor statului e echivalentă cu mărimea mizeriei populaţiunii.
De aci se explică de ce rasa română descreşte continuu ca număr şi degenerează ca constituţie fizică.
În adevăr
de la 1859 – 63 populaţia sporea cu 31,6 la sută
de la 1864 – 68 „ „ „ 15,3 „ „
de la 1869 – 73 „ „ „ 15,8 „ „
de la 1874 – 78 „ „ „ 11,4 „ „
deci ea descreşte în mod constant în fiece an în raport de 6: 3.
Dar chiar cu privire la ţifrele acestea trebuie să facem o observare. Creşterea de 11,4 nu este a se atribui esclusiv românilor. Din contră sporirea populaţiei româneşti productive reprezintă un procent şi mai mic, pe când acei cari se sporesc mai cu seamă sunt populaţii consumătoare imigrate.
Din punctul de vedere al condiţiilor de existenţă pentru mase putem zice că orice guvern anterior epocei reformelor a fost superior celor următoare, a fost mai ieften, mai potrivit cu trebuinţele neînsemnate ale unei producţiuni asemenea nu tocmai însemnate.
La ce folos sunt atunci toate îmbunătăţirile şi tot progresul dacă ele se soldează cu însuşi existenţa poporului nostru?
Ştim bine că, odată intraţi pe calea aceasta, orice pas îndărăt e greu, dacă nu cu neputinţă. Cu toată Constituţia liberală, dar mai cu seamă egalitară, suntem mai departe decât oricât de adevărata libertate, mai departe decât oricând de acea elementară facultate a poporului de a-şi fixa singur dările în proporţie cu puterile lui. Statul nostru centralizat cere, mereu cere, pentru necesităţi de lux, pentru necesităţi factice chiar, şi – din pământ, din iarbă verde
– banii trebuie să iasă. Aci nu se mai întreabă nimenea dacă vrea sau poate să plătească: trebuie să plătească, căci mecanismul din centru [î ]i cere mereu şi-n fiece an cheltuielile se sporesc până la istovirea puterii impozabile a locuitorului.
Din cifrele de mai sus cititorul va vedea lesne în ce raport dezasturos stau reformele şi pretinsele noastre progrese cu scăderea populaţiei. Din vremea Unirii până la 1864 populaţia se ‘nmulţea încă cu 31,6 procente. La 1864 plouă reformele – toate costând bani. Sporul populaţiei scade la jumătate, la 15,3, şi continuă scăzând.
Căci nu trebuie să uităm că toate reformele şi toate libertăţile costă bani. Fiece vorbă pe care un om cuminte ca D. Sihleanu o rosteşte, fiece şir ce scrie, deşi nu produce nimic, ţine bani, deci muncă. Dar orice ban care se ia contribuabilului – şi în ce condiţii grele şi uzurare adesea, căci trebuie să se împrumute ca să plătească dările – orice ban, zicem, se scade din greutatea pânii săracului, deci din puterea lui musculară, din putinţa lui de-a produce. E drept că marile goluri ce se nasc prin scăderea poporului nostru se vor umplea, dar se vor umplea cu străini, căci imigraţia lor e în termen mediu de 20 000 pe an de la 1866 încoace.
Vede oricine pentru folosul cui ne impunem dări, pentru folosul [cui] ne luptăm şi muncim: pentru cei ce ni se suplantează. După înţeleptul Machiavelli un rău social care se observă nu mai e de lecuit. Rămâne numai a se constata că cea mai mare parte din meritele ce şi le atribuie generaţia trecută sunt în realitate demerite şi c-ar trebui să înceteze odată acel ton de îngâmfare al progresului pospăit când alăturea cu el vedem regresele reale.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 ianuarie – 31 decembrie 1881
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XI