Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
„L’Independance roumaine” ne caută de câtva timp ceartă. Reprodusesem dintr-un ziar din Viena o corespondenţă bucureşteană, observând că declinăm orice responsabilitate pentru cuprinsul celor scrise. Relevam că poate acele şiruri să fi cuprinzând un element de esplicare pentru retragerea d-lui Ion Brătianu. Poate da, poate nu. Poate că atitudinea d-lor Brătianu – Boerescu în cestiunea Dunării ar fi fost şi ea una din cauzele cari au determinat retragerea cabinetului trecut.
Apropos de această reproducţie inofensivă, foaia franceză ne zice „că atunci când un ziar străin îşi permite a insulta pe reprezentantul politicei ţării, pe cel pe care încrederea suveranului l-a chemat a dirige afacerile statului, cea dendâi datorie a unui jurnalist român este de-a protesta”.
Ce reprezentant al politicei ţării? Ce încredere a suveranului? Ce ‘nsemnează toate vorbele acestea mari faţă cu d. Dimitrie Brătianu?
Să fie bine înţeles că nu avem nimic contra politicei d-lui Dimitrie Brătianu, de vreme ce nici n-o cunoaştem. „Tigresa care-şi apăra puiul”, „binevoitorul concurs” ce d-sa promite vecinilor, sunt pur şi simplu lucruri ridicole, iar nu politică. Nu avem nimic în contra primului ministru, pentru că din capul locului cabinetul întreg ni se pare prea neînsemnat prin compunerea lui pentru a avea vro influenţă determinantă asupra politicei ţării.
Cât despre încrederea formală a suveranului, cui i-a refuzat-o vrodată Maiestatea Sa? De vreme ce o majoritate parlamentară susţine cabinetul, de vreme [ce] d. C.A. Rosetti şi-a ales miniştrii după plac, Maiestatea Sa ar putea în adevăr să uzeze de prerogativa de a nu se-ncrede nici în regim, nici în Parlament, dar cu drept cuvânt, dez [i]luzionat de uşurinţa cu care la noi se pretextează principii politice în vederea unor interese foarte individuale, [î ]şi va fi zis: „Va merge cum a mai mers; nu un om ridică lumea cu umărul”. Maiestatea Sa ştie cum ştim şi noi că a voi în adevăr binele unui popor şi a-l urmări în ruptul capului e adesea periculos şi pentru suveran şi pentru un partid… Într-o epocă de adâncă corupţiune a moravurilor şi private şi publice precum este cea actuală, în timpul în care, clasele culte ale unei societăţi sunt intelectual şi moral sterpe, dovadă seceta în toate ramurile activităţii spirituale, într-un timp în care banul câştigat fără muncă formează unica vânătoare a unei tinerimi precoce şi a unor bătrâni desfrânaţi, în care plăcerile uşoare sunt singura ţintă, şi nu se află nici un fel de sobrietate a cugetării, nici un ţel serios, e natural ca şeful statului, oricât viaţa sa proprie ar putea servi drept model celorlalţi, să ţie seamă că partidul de la putere nu are alte elemente de guvernământ decât pe cele pe cari i le oferă şi că între aceşti oameni mai nu există altă alegere decât cea dintre intelectual mărginiţi şi moral corupţi, ba încă adesea aflăm flori patriotice cari întrunesc amândouă calităţile deodată.
Sau crede în adevăr ziarul francez că d. D. Brătianu, devenit tigresă şi apărând perii din capul unei Românii pe care d-sa în calitate de doică a încălzit-o la sân, e un om sobru, un politic cu privirea clară şi rece, cu caracter bărbătesc? E o reputaţie uzurpată, ca cea mai mare parte dintre reputaţiile din ţara noastră. Cât despre citatele făcute din Datoria de conştiinţă, ele cuprind lucruri zise şi rezise de atâtea ori înainte şi după naşterea lui Hristos încât nu vedem în ele nici descoperirile lui Galilei, nici punctul fix al lui Archimede, cu deosebire numai că mulţi au zis aceste lucruri mult mai bine decât d. Dim. Brătianu.
Dar, în genere, cât de grea devine discuţia în ţara noastră! De zicem că d. C.A. Rosetti e republican socialist ni se va spune că-l calomniem. Cu toate acestea avem pe masă dinainte-ne revista sa „Republica rumână „ şi colecţia „Românului”, cu penegirice la adresa tuturor revoluţionarilor şi republicanilor din lume, sfârşind cu comunistul Blanqui. Ei bine, ce dovedesc astea pentru public? Nimic. Proclamarea regalităţii rămâne încoronarea vieţii d-lui C.A. Rosetti, deşi în acelaşi moment fiu său Vintilă protesta contra regalităţii şi bea în sănătatea viitoarei Republice române.
Ce nenaturală devine chiar discuţia de faţă când ţinem seamă de o împrejurare. Discutăm în acest moment cu o foaie al cărei prim redactor e membru al Clubului dreptei şi-a subscris o adeziune formală la programul dreptei conservatoare. Cu toate acestea, foaia sa, devenită guvernamentală, se leagă din chiar senin de noi, pentr-o reproducţie în privirea coprinsului căreia am declinat din capul locului orice responsabilitate. Aceasta pentru a se face vorbă degeaba.
Din toate acestea rezultă că Maiestatea Sa e un om foarte prudent şi că încrederea sa formală în oamenii pe cari – i oferă o aşa generaţie şi aşa Parlamente n-ar însemna tocmai mult în ochii bătrînului Tacit. Ea înseamnă tot atât cât Bene-merenti pe pieptul lui Orăşanu şi postul de încredere, de adiutant, dat prezidentului republicei de la Ploieşti.
Deci faptul reproducerii unui articol, faţă cu asemenea reprezentanţi ai politicei ţării cari se bucură de încrederea suveranului, e departe de-a avea gravitatea ce i-o atribuie confraţii de la „Independance roumaine”.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 ianuarie – 31 decembrie 1881
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XII