[„«LUPTĂTORUL» DIN FOCŞANI CONTINUĂ…”] – de Mihai Eminescu [20 august 1882]

„Luptătorul” din Focşani continuă a ne da tabloul stării economice a ţării, descoperind vânzări silnice de obiecte scutite de lege pentru plata dărilor. Ziarul comunică de astă dată două publicaţiuni de vânzare ale perceptorilor din comunele Bonţeşti – cârligele şi Măicăneşti, jud. R. Sărat:

Obiectele secuestrate locuitorilor din Bonţeşti sunt: 600 scânduri de câte 16 palme una lungimea; 10 dulapi; una scurteică femeiască de atlas de lână gri, blănită cu blană neagră şi vulpe; două aşternuturi, unul verde şi altul conabiu; 198 vedre vin alb, recolta anului curent; 14 oi; rodul de la 98 pogoane vie; precum şi, de la 22 „pogoane porumb”, recolta anului 1882; 2 iepe; 3 cai; o jumătate pogon fâneaţă, livadă; 100 doage; un râmător; 1 zăbun; 1 ferăstrău cu coardă; arendarea pre doi ani a două pogoane vie; un junc; 18 bucăţi lemne de construcţie de case; 10 căzi; 1 curătoare; 1 butie; 1 mânzată; 1 boloboc; 1 oglindă de perete. Licitaţia s-a ţinut în ziua de la 24-26 iulie expirat, 1882. Iscălit p. agent Zoicărescu (originalul se află la redacţiunea „Luptătorului „).

La comuna Măicăneşti s-au secuestrat: 6 oi; 1 gonitor; 3 iepe; 90 coţi velinţe; 2 vaci; 1 pereche foi; 23 coţi aşternut; 3 ţoale de car; 1 aşternut; 20 baniţe porumb; 2 cai şi 3 butoaie. Vânzarea acestor obiecte va avea loc de la 15-25 august. Agent Ionescu – No. 139.

Aşternut, haine, instrumente de muncă, recoltă – totul i se vinde ţăranului pentru a hrăni nesăţiosul buget. Şi în acelaşi timp în care vie, vite, grădini, animale de muncă, vasele pentru fabricarea vinului, c-un cuvânt tot ce susţine viaţa ţăranului de pe-o zi pe alta se vinde la mezat pentru neplată de dări, în momentul în care starea poporului nostru e mai rea decum a fost vrodată şi puterea lui impozabilă istovită după probele de mai sus, ilustrul Carada e trimis la Berlin ca să contracteze o nouă datorie publică de 134 de milioane. Pentru ce? Pentru a construi nouă drumuri de fier, pentru a transporta un grâu ce nu se vinde, o producţiune brută care nu mai află cumpărători.

„Românul” însuşi constată în numărul său de azi că nimic din banii realizaţi cu toba pe aşternuturi, zăbune, ferestraie nu se restituie sub nici un chip contribuabilului muncitor.

Debitanţii de tutun în loc de-a fi români, după cum prescrie legea, sunt, sub ochii directorului, în capitală chiar, străini. Dispoziţia legii nu e respectată nici de stat, care administrează el însuşi monopolul. Prin legea de la 1864 se prescrie ca cârciumarii din sate să fie români; nu sunt. Primăria cheltuieşte cinsprezece milioane, dar nici măcar lucrătorii cu mâna nu sunt români. La căile ferate, după dispoziţiile contractului de înterprindere, jumătate din funcţionari ar trebui să fie români. Nu sunt. Şi aşa în toate. Capitaluri de sute de milioane se iau an cu an din punga contribuabi [li]lor şi nimic, absolut nimic nu li se restituie. Pe când datoria publică s’ adaogă cu sute de milioane şi acestea se cheltuiesc pentru a plăti servicii străine, „Monitorul” publică în toate zilele vânzări de case de-ale muncitorilor, pentru sume neînsemnate. Efectele sunt? „Românul” recunoaşte în fine ceea ce de şase ani [î]i spunem necurmat – recunoaşte că ipocrizia şi nepăsarea guvernamentală conduce la sărăcia muncitorilor, la mortalitatea lor, la degenerarea lor fizică şi morală.

Iată ceea ce-am zis şi am repetat de atâţia ani de când „Românul” face mereu apologia îmbunătăţirilor introduse de partidul liberal. Foaia guvernamentală ne dă chiar azi o serie lungă de pretinse îmbunătăţiri în favorul negoţului şi se laudă cu ele. Fără cuvânt. Prin aceste îmbunătăţiri aţi făcut ca ţara să atârne din ce în ce mai mult de-un negoţ străin, dovadă umplerea până la superfluenţă a oraşelor noastre cu negustori din câteşipatru colţurile lumii, cari, introducându-ne până şi făina din străinătate, paralizează în germene orice activitate proprie. Fără cultură, fără bani, fără aptitudini, negoţul ne-a prefăcut-copii economici – în concurenţi ai naţiunilor celor mai înaintate. Meseriaşul nostru este silit de negoţul ce-i introduce similarele străine să concureze cu acestea sau să lucreze cu pagubă. Ş-aşa în toate cele.

Până azi liberalii nu văd că interesele negoţului internaţional pe de-o parte, şi acele ale educaţiei noastre industriale pe de alta nu sunt identice, ci opuse. Până azi nu s-au convins că nu e permis a confunda, negoţul dinlăuntrul ţării, menit a introduce diviziunea muncii după condiţii climatice şi după repărţirea materiilor brute, cu comerţul internaţional, menit din contra, nu a diviza munca, ci a o reduce la un singur soi, la cel mai ingrat din toate.

Şi, cu toate acestea, în folosul comerţului internaţional Carada contractează o nouă datorie publică de 134 de milioane.

Puţin trebuie ca populaţiunile noastre să întreacă în degenerare fizică şi morală populaţiunele Indiei, supuse guvernului britanic, şi pe foştii sclavi negri din statele de sud ale Americei. Şi cu toate că mizeria crescândă produsă prin sarcini publice împiedică pe muncitor de-a se hrăni bine, de-a locui bine, de – a-şi trimite copiii la şcoală şi-l face să retrogradeze în toate cele, suma deja enormă a datoriilor publice se sporeşte din nou cu sute de milioane şi universalul Carada e trimis să menajeze aceste lucruri, cu cele mai mari foloase private pentru complicii săi din partidul roşu.

MIHAI EMINESCU

OPERA POLITICA

1882-1883, 1888-1889

„TIMPUL”, „ROMÂNIA LIBERĂ”, „FÂNTÂNA BLANDUZIEI”

EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S

EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE

Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC

Editura Academiei RSR, 1985-1989

Vol XIII
 
image_pdfimage_print

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.