Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
„Norddeutsche Allgemeine Zeitung”, organul de căpetenie al prinţului Bismarck, discută votul care a motivat faimoasa demisie. Şasesprezece state mici erau reprezentate de către doi membri numai din Consiliul Federal. Foaia dovedeşte neajunsurile ce rezultă din împrejurarea că statele mici au dreptul de-a da prin delegaţiune voturile lor altor state federale, deci consideră ca o datorie a prezidentului Consiliului, care e însuşi cancelarul, de-a remedia această stare de lucruri printr-o propunere care să reformeze regulamentul Consiliului în aşa chip ca lucrările de căpetenie să fie concentrate într-o sesiune scurtă, pentru ca toţi miniştrii delegaţi în Consiliul Federal să poată lua parte la dezbateri fără prejudiţiul afacerilor patriei lor respective.
Foaia insistă dar asupra motivului retragerii, considerîndu-l drept unicul adevărat. Nu e de tăgăduit că pîn-acuma nu s-a întîmplat nicicînd ca Prusia să fie maiorizată în Consiliul Federal, împrejurare care dă evenimentului o însemnătate ce-n sine însuşi n-ar avea-o poate.
Împăratul a răspuns la demisie printr-un ordin de cabinet în care zice că n-o poate primi pe motivele indicate şi că prinţul ar trebui să facă propuneri pentru o soluţiune constituţională a conflictului ivit în urma acelui vot.
Maiestatea Sa insistă asemenea asupra motivului invocat, considerîndu -l drept unicul adevărat. Două explicări sînt cu putinţă faţă cu faza cea nouă în care a intrat retragerea.
Poate că atitudinea foii pe de o parte, a împăratului pe de alta, ne indică să facem abstracţie de la soluţionarea constituţională a conflictului şi să pricepem că cel care a cedat a fost împăratul, bineînţeles într-o direcţie cu totul alta decît cea mărturisită în mod oficial.
Se mai poate însă ca, dîndu-se cancelarului o satisfacţiune ostentativă în cestiunea invocată de el, să i se netezească numai calea întoarcerii la conducerea afacerilor, fără a i se fi făcut concesiile esenţiale pe cari se pretinde că le-a cerut în privirea politicei exterioare.
Politica sa exterioară pare însă să fi fost în legături certe cu atitudinea Angliei într-un eventual conflict european, atitudine schimbată, se crede, prin rezultatul neaşteptat al celor din urmă alegeri. Nu zicem că atitudinea partidului whig va fi cu totul opusă celei păzite de partidul tory; ar fi să admitem că şi englejii sînt ca alte popoare puţin scrupuloase cari lasă a se înlătura pînă şi rezultatele priincioase ţării cîştigate de predecesorii politici. Dar atitudinea unui cabinet Gladstone sau Hartington se va reduce în ultima linie la mănţinerea celor cîştigate şi nu va mai fi atît de accentuată ca acea a lordului Beaconsfield, care nu mai disimula înclinarea de a se apropia, chiar fără foloase garantate în scris, adecă fără tractat, de alianţa austro-germană. Nu zicem asemenea că alianţa de doi, sporită prin al treilea, ar fi avut numaidecît un înţeles războinic. Precum la cumpănă două greutăţi egale aşezate în discuri opuse se neutralizează şi rămîn în nemişcare, tot astfel atîrnă de la gruparea alianţelor şi înclinărilor de alianţă pacea. Îndată ce o parte a greutăţii dispare dintr-un disc, cumpăna începe a se mişca, cătînd un nou echilibru.
În cestiunea aceasta ne permitem a ţinea seamă de cele spuse de un corespondent vienez al ziarului ,,Daily-News” că demisiunea s-ar fi dat pentru că silinţele partidului Curţii din Berlin au izbutit a reînnoi vechile relaţiuni bune cu Rusia. Atitudinea cancelarului era în timpii din urmă opusă Rusiei pentru cauze cari ni s-au esplicat într-un articol publicat în revista politică ,,Grenzbote” şi atribuit unei persoane binecunoscute, d-lui Busch, om care stă cu prinţul în aceleaşi relaţii în care ar sta un confident discret c-o persoană politică pe care-o admiră şi căreia i se-nchină fără rezervă. în acel articol se zicea deci că Rusia făcuse la Paris – şi anume fără ştirea împăratului Alexandru II – propuneri de alianţă îndreptate contra Germaniei şi că guvernul francez de atunci le-a comunicat Berlinului. De atunci încoace răceala între cancelarul german şi cel rus a crescut din ce în ce mai mult şi războiul dintre condeiele ziaristice şi diplomaţi era
atenuat numai prin vechile legături de prietenie între cei doi împăraţi.
Deocamdată politica pe care promite a o urma partidul whig în Anglia produce nelinişte în sferele politice ale altor ţări, cari se deprinseseră să-şi facă calcule cu acea atitudine a Angliei pe care o ţinuse lord Beaconsfield şi cari, cu speranţa că partidul tory va învinge, [î]şi aranjaseră deja inclinaţiunile centripetale cătră o putere oarecare. O simplă schimbare de vederi în politica vechii şi puternicei Anglie se resimte din Petersburg la Constantinopole, de acolo la Viena şi Berlin, şi se resimte cu atît mai mult cu cît poporul e mai mic, cu cît existenţa lui atîrnă mai mult ori mai puţin de echilibrul puterilor europene.
Şi la noi, în prevederea marilor evenimente şi pentru a ne duce prin cunoscuta serie de surprinderi şi aventuri, d. Ioan Brătianu, adevăratul şef ai Ministeriului nostru de Esterne, al cărui titular e d. Boerescu, voieşte să aibă mîna pe deplin liberă în compunerea caleidoscopului politic şi de aceea a cerut ca bugetele să i se voteze în ruptul capului, ziua şi noaptea, fără discuţie şi fără piedici. Bugetul va să zică însă libertatea de-a se dispensa de Parlament pînă la aprilie 1881 sau, mai bine zis, de-a reduce preţioasele dezbateri ale Parlamentului său la minimul posibil, spre înlăturarea oricărui control a actelor sale politice. Numai o bancă de scont şi circulaţiune pentru fabricarea de bani de hîrtie [î]i trebuie şi va fi gata pentru întîmpinarea oricăror evenimente.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
17 februarie – 31 decembrie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XI