La îndemnul şi insistenţia mai multor învăţători şi bărbaţi de şcoală, d. Vasile Petri a făcut să reapară în Sibii foaia sa pedagogică „Şcoala română”. Deocamdată foaia va apărea în făsicioare lunare de cîte 3 coale şi învălitoarea, cu preţul de 4 fl. pe un an întreg sau de 2 fl. pe o jumătate. Pentru România foaia va costa un galben sau 12 lei noi. Programa rămîne aceeaşi, numai cît tractatele practice vor ocupa pe viitor un loc mai estins. Anul foaiei, pentru a se acomoda mai mult anului scolastic, se va începe cu luna lui octomvrie şi să va încheia cu luna lui septemvrie.
Din făscioara l reproducem următoarele consideraţiuni care au făcut pe redactor a primi în scrierea sa ortografia cu semne.
Adoptînd şi noi, în locul ortografiei „etimologice” de pînă acum, ortografia „cu semne”, ne simţim de obligaţi a îndica motivele cari ne-au îndemnat a face aceasta. Ele sînt pe scurt următoarele:
- Ortografia etimologică nu este destul de precisă, în ceea ce priveşte mai ales scrierea sunetelor derivare; de unde urmează că multe cuvinte nici nu să pot ceti îndată corect. Cum să va scrie după ortografia etimologică d.e. muşcă, ca să nu să citească nici muscă, nici musică? Tot aşa e cu cuvintele: pişcă şi pisică, moşie şi moaşă, pasiune şi păşune, mană şi mînă, paturi şi pături, satul şi sătul, urzeau şi urdeau (a urdi, a face urdă), coseau (iarba) şi să coşeau (pînile în cuptor), minţeau şi aminteau etc. Cum să vor scrie, tot cu acea ortografie, cuvinte ca: eşti, foşti, aştept, puşcă, triţcă, ştiucă, şder etc. Şi mai rău stăm cu numele proprii, în privinţa cărora nu putem consulta nici legătura cuvintelor, nici simţul nostru limbistic. Am păţit-o înşine nu o dată că, asistînd la esamenele publice chemînd şcolarii să răspunză, am fost coreşi de cătră preot sau învăţător, sau de către amîndoi deodată, fiindcă cetisem fals numele cutare. Acesta s-a întîmplat însă şi să întîmplă şi altora. D. canonic Şerban din Gherla d.e. cetea, la un esamen în Năsăud, numele Titieni cînd Tiţeni, cînd Ţiţeni, numai nu aşa cum trebuia să-l cetească: Ti-ti-e-ni. În adevăr, cum să se scrie fără semne nume ca Roşca, Bosian, Cadian, Cîţiu, Mintiu etc. ca să nu să cetească Rosca, Boşian, Cînzan, Caţ, Minţ?
- Lîngă acest neajuns să mai adaogă unul cu mult mai greu în consecinţele sale, căci priveşte frumuseţea şi chiar unitatea limbei române, înţelegem neajunsul că ortografia etimologică, după natura ei, nu regulează întru nimic pronunţarea limbei. Astfel noi românii „ungureni” ne-am deprins a pronunţa: năciune, educăciune, enărăciune, comişune etc., în credinţă negreşit că tot astfel pronunţă şi ceialalţi români fără escepţiune. După ce însă am început a ceti cărţi şi foi din România, scrise cu semne, am aflat spre surprinderea noastră că ei urmează alt mod de pronunţare, şi adecă: naţiune, educaţiune, enaraţiune, comisiune etc. Ei mai pronunţă ; Zeu, zi, zic, şi, ieşire, singur etc., iar nu ca noi: Zău, si. zîc, şi, ieşire, singur etc.; în un cuvînt: la ei nu să aud atîtea sunete guturale ca la noi. Va admite orişicine al lor mod de pronunţare este mai frumos, mai fin, mai elegant.
Una din problemele şcoalelor noastre cu privire la limba maternă este de a face ca să dispară din limbă cu desăvîrşire toate formele corupte, barbare şi neestetice şi în locul lor a introduce forme corecte şi frumoase, Aceasta însă nu să poate decît pe lîngă ortografia cu semne, căci ortografia etimologica, lăsînd pronunţarea în voia fiecărui lector, departe de a ne sprijini întru rezolvarea acestei probleme, mai vîrtos ne încurcă. Am auzit cu urechile noastre cum elevii şi învăţătorii pronunţau: timpuriu în loc de timpurîu, amiceţie în loc de amiceaţă (?) etc., pentru că sta scris: timpuriu, amicetia. Unii mai pronunţau: gerunz, alţii gerundiu, unii concorză, alţii concordie, şi aşa mai departe,
Ce să va alege de limba noastră urmînd mai încolo pe calea aceasta?
- Majoritatea precumpănitoare a românilor respinge [în original: prohorescează) ortografia etimologică şi nu sînt pe semne că aceasta majoritate să va supune minorităţii; din contră, ortografia etimologică pierde pe zi ce merge tot mai mult din terenul avut. Nici că este mirare, deoarece:
- Ortografia cu semne este neasemănat mai precisă, prin urmare şi mai simplă şi mai uşoară. Însuşi d. Bariţ, etimologist pronunţat, recunoaşte că „pentru începători este greu a ceti fără semne” („Observatorul”, nr. 8). Odată acest adevăr recunoscut, pentru noi cestiunea ortografică este definitiv decisă; căci doară nu vom introduce, ca vechii egipteni, trei moduri de scriere, unul pentru începători şi popor, altul pentru învăţi şi al treile pentru monumente?
Iacă motivele pentru care am primit noi ortografia cu semne!
Sumarul fascioarei I-a e următorul:
Ioan Amos Comenius.- Băncile de şcoală (cu ilustraţiuni).- Importanţa şi utilitatea studiului limbei române.- Geometria în şcoala poporală- Din calculul [în original: computul] cu frîngeri vulgare.- Pentru primul învăţămînt din istorie.- Cîteva observaţiuni relative la orele de lectură în şcoala poporală.- Regule de toate zilele pentru învăţători începători (în original: incipienţit.- Ortografia cu semne.- Pentru „Şcoala română”.- Varietăţi.- Bibliografie.
Ceea ce ne cam miră în foaia pedagogică a d-lui Petri e reproducerea nimicurilor d-lui A. Vizanti. Dar, în sfîrşit, multor scriitori de peste Carpaţi li se întîmplă nenorocirea de a lua la serios tagma Pseudo-Urechea et Comp. Îndealtmintrelea recomandăm cu căldură învăţătorilor noştri aceasta foaie. Prenumeraţiunile sînt a se adresa la: Redacţiunea Şcoalei române în Sibiu (Hermanstadt), Transilvania.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 noiembrie 1877 – 15 februarie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Vol X