Nu ştim pentru a cîta oară sîntem nevoiţi a întreba pe guvern de ce ţine ascunse toate neajunsurile ce le întîmpină în Dobrogea. Ştirile de mai jos, pe care le-a primit ziarul gălăţean „Vocea Covurluiului”, în genere foarte bine informat, sînt de o îngrijitoare gravitate.
Cu toate misiunile militare ce s-au trimis şi retrimis prin Dobrogea- zice foaia citată- totuşi cunoştinţa ezactă de situaţiunea localităţilor ca mijloace de aprovizionare a lipsit şi lipseşte cu desăvîrşire, iar pretinsa organizare a nouăi provincii nu e decît pe coloanele
„Monitorului oficial”, în realitate însă cea mai tristă expresiune.
Ca să venim la fapte, vom spune că prefectura ce se decretase la Noua Silistră a trebuit prin forţa lucrurilor să se retragă şi să se aşeze la Cernavodă, căci în locul dîntîi impiegaţii, începînd de la prefect pînă la cel din urmă, nu aveau nu o casă unde să şează, dar nici chiar un bordei.
Nici o masă, nici un scaun, nici un registru, nici un sigiliu, nimic nu au autorităţile cu cari să-şi poată începe lucrările lor. Pînea chiar şi carnea lipsesc cu desăvîrşire. La o parte din trupe li se trimite pentru hrană pesmeţi de la Rusciuc, dar ş i aci fatalitatea a trebuit să ne lovească; vaporului JIUL ce era însărcinat a transporta proviziunile, i-a crăpat maşina.
În atare mod, lumea ce au trimis acolo se găseşte în condiţiune dezesperată; cu banii în mână, în multe locuri nu-şi găsesc o pîne şi o ştreaşină unde să se adăpostească. Casierii şi perceptorii n-au o ladă şi un registru spre a încasa puţinele taxe de pe unde au de luat, iar prefecţii se găsesc în cea mai deplină încurcătură, neştiind reioanele cercului lor de administrare şi comunele ce le aparţin.
Corespondenţa se face cu cea mai mare anevoinţă. Bulgarii, aroganţi şi ingraţi, nu vor să recunoască linia de de-marcare fixată de Comisiunea europeană; ci ameninţă, şi se zice că sentinelele noastre ar fi primit ordin să se retragă cu 10 c hilometre îndărăt de la linia însemnată de Comisiune.
Din toate aceste vedem că starea de dincolo este din cele mai de plîns şi neprevederea în organizare a fost din cele mai neiertate.
Dacă, în loc de a pierde timpul cu atîte parade de misiuni, guvernul s-ar fi pus să facă baratce, să fi deschis în cîteva locuri brutării şi debite de carne, astăzi trupele noastre n-ar sta sub corturi în luna lui decembre şi împiegaţii n-ar umbla rătăcind din loc în loc, flămînzi şi lipsiţi de locuinţă. Cestiunea este serio asă şi guvernul, fără o oră de întîrziare, trebuie să se pună îndată pe lucru spre a remedia lucrul, că ne compromitem de tot.
Fiecine-şi aduce aminte starea îngrozitoare în care s-au întors soldaţii noştri din campania trecuta. Mantalele, povestea cîntecului, postav de trei parale şi aţă de cinci galbeni, nemaipomenind că în puterea iernei nu mai avea nimic pe ei decît numai ferfeniţa de manta, care ajunsese scurteică. Cine nu i-a văzut pe acei bieţi soldaţi cu picioarele goale în opinci rupte şi cu părul ieşit prin căciulă şi cine nu s-a indignat de criminala negligenţă a oblăduitorilor noştri, cari porniseră război cu uşurinţa cu care s-ar face o paradă la Capu-Podului Mogoşoaii-toate acestea, nu pentru a da ocazie armatei române ca să-şi arate vitejia, ci pentru ca sub umbra steagului încărcat de glorie, să se poată lustrui, pieptăna şi decora d-lor, fraţii liberali, această sectă de deturnători de bani publici şi de incapabili.
Şi luarea Dobrogei s-a făcut cu aceeaşi criminală uşurinţă şi lipsă de prevedere. Nu-i vorba: misiuni şi paramisiuni, toate cu diurne însemnate, răspunse pînă la un ban fraţilor căuzaşi, s-au făcut, se înţelege. Căci şi în afacerea Dobrogei, ca în toate celelalte, diurna e pentru roşii totul, iar datoria nimica toată. Fumînd o ţigară pe malul drept al Dunărei şi-a împlinit misiunea şi, bînd o cafea turcească la Babadagh, conştiinţa misionarului apostolic al rabinatului universal se linişteşte dimpreună cu spiritele populaţiei transdanubiene.
Şi de astă dată misiunile au fost de căpetenie. Ba auzim că până şi Ministerul instrucţiei are de gînd a trimite-n misiune pe mai mult decît vestitul domn Pseudo-Urechia, ca să aranjeze instrucţia publică în Dobrogea după cum l-ajunge capul şi ştim deja la cîte l-ajunge capul pe acest domn.
Cînd ne-am arătat indignarea asupra stării triste a armatei întoarse din campanie, ni se tot cînta că aşa-i războiul, că în aşa stare cată s-ajungă eroii pentru a face impresie asupra demoazelelor; dar oare mai e şi acuma război, pentru ca soldaţii noştri să fie nevoiţi a sta în puterea iernii sub corturi? Soldaţii noştri pot avea speranţa ca prin iulie viitor li se vor trimite din Bucureşti cojoacele şi lemne de durat case: iar pînă atunci să se-nvălească cu aţele, să tremure sub cort şi să roază pesmeţi din Rusciuc, pesmeţi desigur începuţi de şoareci, vro rămăşiţă ale oştirii ruseşti.
Dar cine-i cunoaşte pe roşii poate oare să s-aştepte la altceva din partea lor? Vorbă multă şi lucru nimic- iată caracterizarea lor în două cuvinte. Repetăm din nou cererea ca guvernul să dea publicului lămuriri asupra neajunsurilor ce le întîmpină şi să nu ne lase sub sarcina de-a ne-nchipui răul şi mai rău decum e.
În cît despre misionarul apostolic, d. Pseudo-Urechia, cestiunea e atît de interesantă încît promitem a ne întoarce asupră-i şi a descrie pe acest domn cu toate calităţile sale care-l fac propriu şi bun pentru-o asemenea însărcinare.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 noiembrie 1877 – 15 februarie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Vol X