Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
Obicinuiţi a ţinea pe cititor în curent cu cele ce se scriu în ziarele străine despre ţară, comunicăm următorul articol din
„Le Nord”, care cuprinde o foarte fidelă dare de seamă a situaţiei noastre interioare.
În una din cele din urmă şedinţe ale Camerei deputaţilor din România d. Brătianu a avut un eşec care, deşi nu priveşte decît o cestiune de tot secundară – era vorba de-o cestiune de incompatibilitate între mandatul legislativ şi oarecari funcţii – totuşi e îndestul de interesant spre a fi ţinut minte, pentru că e întîia dată, după cum credem, ca d. Brătianu să fie pus personal în minoritate într-o dezbatere în care, dintre membrii cabinetului, numai d-sa a intervenit. Un deputat, viceprezident al Camerei în sesiunea precedentă, acelaşi care, acum şapte luni, luase iniţiativa moţiunii ce avea de obiect de- a reclama constituirea unui ministeriu omogen, moţiune în urma căreia d. Cogălniceanu şi-a dat demisia din Ministeriul de Externe, d. Fleva a fost numit advocat al statului în timpul vacanţelor. Esprimîndu-se în grupurile parlamentare opinia că aceste funcţii nu sînt compatibile cu exerciţiul mandatului legislativ decît cu condiţie ca deputatul care le primeşte să-şi dea demisia şi să se prezinte din nou dinaintea alegătorilor şi după ce, pentru a-şi degaja personalitatea, s-a luat hotărîrea de-a supune cestiunea Camerei întru cît priveşte funcţiile de advocat al drumurilor de fier ale statului, d. Fleva şi-a dat demisia dintr-un scrupul foarte onorabil. Camera avea să hotărască asupra demisiei acesteia. D. Brătianu a cerut să nu se primească, esplicînd că era o cestiune de principiu, independentă de orice cestiune personală, pe care Camera avea a o rezolva, că e vorba de-a se crea un precedent şi că trebuie să se ia seamă de-a nu întinde preste măsură, pe calea interpretaţiei, cercul însărcinărilor şi slujbelor asimilate funcţiilor publice. A susţinut deci că advocatul care devine sfătuitor al statului nu este nici într-un chip investit c-o funcţie publică şi, după ce-a dezvoltat mult timp teza aceasta, a insistat în termeni foarte stăruitori ca să se refuză demisia, declarînd că, dacă ar fi avut cea mai mică îndoială în conştiinţa sa, n-ar fi intervenit.
Prezidentul Consiliului a întîmpinat din partea a doi oratori din opoziţie o energică contrazicere; s-a cerut scrutinul secret de cătră unul din ei, ceea ce indica limpede că opoziţia dădea votului o însemnătate reală, şi c-o majoritate de 41 voturi contra 35 demisia a fost primită, iar Camera a declarat prin acest vot, în contrazicere cu opinia d-lui Brătianu, că deputaţii numiţi advocaţi ai drumurilor de fier ale statului, a unor administraţii publice, prin faptul că primesc acele funcţii sînt a se considera ca demisionaţi şi obligaţi a se supune unei realegeri dacă nu vor să renunţe de la mandatul lor legislativ.
Fără a exagera însămnătatea acestui vot, [î]l putem considera totuşi ca un semn ce indică o tendenţă de dezagregare a majorităţii. Un bun număr de deputaţi ai stîngei nu disimulează nemulţumirea lor cu remaniarea ministerială, care a făcut să intre în cabinet nu doi membri luaţi din rîndurile partidului înaintat, ai cărui şefi sînt d-nii Rosetti şi Brătianu, ci pe d-nii Teriachiu şi Conta, ce aparţin grupului liberal-moderat din Moldova. Se pare că d. Conta luase angajamentul faţă cu d. Brătianu de-a-i atrage acest grup şi, dacă judecăm după, o scrisoare publicată în „Timpul”, tînărul ministru al instrucţiei publice s-au arătat chiar puţin rezervat în alegerea mijloacelor întrebuinţate pentru a ajunge la acest scop. Dar partidul înaintat nu pare dispus nici acum de-a ţinea seama de-o convertire ce se manifestă în asemenea condiţii, precum n-a fost impresionat în mod favorabil, în momentul intrării sale în ministeriu, prin sprijinul pe care zicea că e în stare de-a-l aduce cabinetului. Situaţia d-lui Conta e aşadar îndestul de grea şi se vorbeşte din nou de-o criză ministerială. D. Teriachiu, care nu şi-a sacrificat, ca d. Conta, opiniile sale liberale-moderate intrînd în cabinet, va fi esclus, ca şi d. Conta, din combinaţia cea nouă, din care nici d. Boerescu nu va face parte.
Partidul înaintat care se află acum la putere fiind însă puţin prevăzut cu oameni de guvernămînt, ceea ce esplică împrotivirea d-lui Brătianu la solicitările amicilor săi cari-l împing să formeze un minist[eriu] omogen, partidul acesta, mai fiind apoi şi frămîntat de numeroase competiţiuni personale, nu va fi cu neputinţă ca starea de criză, care de şapte luni e aproape permanentă, să se mai prelungească încă cîtva timp. Într-o întrunire a partidului de acum cîteva zile, d. Rosetti, prezidentul Camerei, ar fi exprimat chiar părerea că e bine ca partidul să aibă răbdare şi să facă să dureze de bine de rău cabinetul actual. D. Rosetti, care e designat în cercuri politice pentru portofoliul Internelor, în ziua în care se va constitui un ministeriu omogen din care toate centrele vor fi escluse, nu e tocmai doritor, după cum se vede, de-a lua în momentul acesta direcţia departamentului ministerial. D. Conta spune în scrisoarea de care am vorbit mai sus că trebuie a se face silinţe „pentru a nu lăsa să se sporească rîndurile opoziţiei tocmai în momentul în care ca se agită şi se organizează”. Chipul cu care partidul progresist administrează ţara n-a fost poate fără influenţă asupra acestei redeşteptări a opoziţiei, care preocupă pe ministrul instrucţiei publice. D. Codrescu a interpelat, într-alt rînd, în Camera deputaţilor, pe prezidentul Consiliului, ministru de finanţe, asupra alterării aşezării impozitului, de care s-au făcut culpabili agenţii guvernului pentru a forţa impozitul fonciar. Aşezarea acestui impozit se întemeiază pe evaluarea venitului fonciar, de la care statul ia 6 la sută. Această evaluare s-au exagerat în genere în aşa chip de către comisiile de recensimînt că produsul impozitului s-ar fi sporit în realitate cu mai multe milioane şi s-ar fi ridicat din toate părţile ţării plîngeri extrem de vii. D. Brătianu a fost silit să recunoască că se comiseseră abuzuri numeroase şi s-a obligat a aduce peste puţin un proiect de lege care să permită îndreptarea răului. Dar d. Ionescu şi mai mulţi din colegii săi au prezentat o moţiune care determină ca operaţiunile făcute să se declare anulate. Această moţiune va da loc fără îndoială la o dezbatere vie; plîngerile cari au provocat-o şi cari se referă la întregul administraţiei trebuie să fie foarte serios întemeiate pentru ca, în discursul tronului, ministerul să-l facă pe principele Carol să-şi esprime părerea de rău că grijile politice ale trecutului au împiedecat pe guvern de-a da toată atenţia dorită administraţiei dinlăuntru a ţării.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
17 februarie – 31 decembrie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XI