Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
Prin martie a.c. „Journal des debats” ţinea seamă de vorbele d-lui C.A. Rosetti că „visul de aur i s-a împlinit” fără ca foaia franceză să ştie că ele erau pentru republicanul învechit în zile rele o apostazie. Foaia mai scria următoarele:
Rolul noului regat în valea Dunării de Jos va deveni mai mult decât oricând un rol eminamente civilizatoriu. Cei şapte până la opt milioane români cari formează o insulă pierdută în mijlocul slavilor sunt fără contestare mai înaintaţi decât vecinii lor ca cultură intelectuală. Ei şi-au apropriat c-o minunată lesniciune legile şi datinele Occidentului şi pot fi educatori foarte folositori ai Principatelor slave ce-i înconjură. Pe de altă parte prevenţiunile, ba urele chiar cari [î} i separa de slavi şi îndeosebi de bulgari au căzut în mare parte de când au combătut împreună pe inamicul comun. Se pare îndealtmintrele că nimic n-ar fi mai uşor, pentru că nu există între Principatele Dunării de Jos interese contradictorii şi ambiţiile lor nu se pot ciocni. Regatul României, dacă nu e cel mai în vrâstă, a văzut cel puţin dezvoltându-se la el progresul ştiinţei şi industriei Occidentului mai de curând şi mai repede decât vecinele Bulgaria şi Serbia. Mulţumită minunatei fertilităţi a brazdei şi inteligenţei locuitorilor lui, regatul de ani încoace e la un nivel pe care celelalte Principate nu-l vor atinge decât mai târziu. El trebuie să continue a da exemplul înţelepciunii politice şi să intre cu mai multă rezoluţiune decum a făcut-o pân’ acum pe calea unei admnistraţii integre şi severe. Iată mijlocul adevărat de-a exercita împrejuru-i o influenţă care ar fi din cele mai folositoare, mai cu seamă când e vorba de state nouă, espuse prin urmare de-a comite greşeli grave sau imprudente cel puţin.
Fără a împărtăşi cu totul părerea ziarului asupra importanţei civilizatorii a României, de vreme ce pe noi nu ne amăgesc formele goale şi etichetele false cu cari se ‘mpăunează civilizaţia Caradalelor Dunării, trebuie să mărturisim că „administraţia integră şi severă” cuprinde într-un cuvânt defectul de căpetenie al ţării noastre, răul ei abia capabil de lecuire. Astăzi defectele administraţiei nu mai sunt un secret public ca înainte, pe care toţi îl ştiau şi nimeni nu-l mărturisea: azi foile guvernamentale chiar mărturisesc torturile, vexaţiunile, hoţiile la care sunt supuse populaţiunile noastre.
Pe de altă parte e asemenea dovedit că reaua administraţie este un sistem de guvernământ la noi fără de care un numeros partid ca cel roşu n-ar putea exista. Demagogia noastră e flămândă, rolul capilor ei e de-a o hrăni cu orice preţ. Străini de ţară şi neavând nici voinţa nici aptitudinea muncii industriale, demagogii noştri sunt aproape esclusiv avizaţi la buget. O administraţie onestă şi severă nu e cu putinţă măcar, pe cât timp malonestitatea e un titlu de recomandaţie pentru roşii, pe cât timp biletul de maturitate pentru puşcărie e totodată bilet de intrare în partidul roşu. Corumperea sistematică a alegătorului, esploatarea şi despoierea claselor muncitoare fiind un mijloc de câştigare a pâinii zilnice pentru zeci de mii de indivizi inculţi, fără alt meşteşug, fără altă meserie decât politica, e evident că iniţiativa unei îndreptări ar trebui sau să pornească de mai sus decât aceste elemente înşile, sau să vie sub forma unei fatale izbucniri din partea unei populaţiuni ajunse a nu mai putea suporta sistemul de corupţiune.
Numai în cazul întâi însă perspectiva ar fi favorabilă; în al doilea izbucnirea ar fi în stare a complica relaţiile din afară ale ţării şi a o duce spre sigură pieire.
Despre o renunţare de bunăvoie a patrioţilor de industrie la sistemul de corupţie electorală şi administrativă nu poate fi nici vorba.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 ianuarie – 31 decembrie 1881
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XII