Publicăm următoarea epistolă ce primim de la amicul nostru d. P. Carp:
Domnule redactor,
În numărul de miercuri al ziarului „Timpul” îmi faceţi onoarea de-a vă ocupa de persoana mea spre a condamna participarea mea la comisiunea mixtă, menită a da o dezlegare chestiunii evreieşti, şi vă grăbiţi totodată de-a constata, nu fără amărăciune, deplina mea izolare în mijlocul partidului conservator.
Mergeţi chiar mai departe.
Dînd comisiunii numele de consiliu de familie roşu, aveţi aerul de-a insinua că aş fi intrat şi eu în sînul acestei patriotice familii. Îmi veţi permite o mică întîmpinare.
Am afirmat în diferite rînduri, şi toţi membrii partidului conservator au afirmat-o ca şi mine, că chestiunea evreiască nu este o chestiune de partid.
Dacă aceste declaraţiuni erau făţarnice, nu am nimic de zis, dacă însă, precum o afirm, ele era u sincere, hotărîrile fiecărui sînt libere de orice legătură de partid.
Sub punctul de vedere deci al principiilor nu poate fi vorba de izolare, căci vă desfid să-mi arătaţi un program comun, afară numai dacă propunerea făcută de cîţiva juni conservatori dimpreună cu cîţiva juni liberali de-a nu revizui art. 7 constituie programul opoziţiunii. Pînă acum însă nu avem nici o probă despre aceasta.
Rămîne deci chestiunea de procedură constituţională, cum o numiţi nu prea ştim pentru ce.
Dacă nu mă înşel, ţara ne-a trimes să dezlegăm chestiunea evreiască, şi a căuta în o chestiune de procedură un motiv de abstenţiune este după mine a se gîndi prea mult la guvern şi prea puţin la datoria ce avem cu toţii în această tristă împrejurare.
Am acuzat pe d. Brătianu că, prin lipsa lui de idei şi de vroinţă, a compromis cu desăvîrşire soluţiunea acestei chestiuni. Să fie oare aceasta un temei ca să arătăm la rîndul nostru o lipsă de vroinţă şi de idei nu mai puţin culpabilă?
Am crezut că nu, şi nu e vina mea dacă această credinţă a rămas izolată. Tot ce se poate zice este că poziţiunea unui membru al minorităţii este mai grea, căci, neavînd informaţiunile guvernului, voinţa lui poate să meargă pe căi rătăcite. Aş înţelege deci să criticaţi ideile mele, pentru aceasta veţi binevoi însă a aştepta ca părerea mea emisă în comisiune să iasă la lumină. Chiar rătăcite însă de ar fi, răspunderea nu este a mea, ci a celor cari, avînd a zice ceva, nu au zis nimic şi care, putînd să lumineze ţara, nu au vroit să o facă.
Atît aveam de zis şi vă rog să-mi permiteţi o ultimă observaţiune.
Credeam că trecutul meu politic mă pune la adăpostul unor insinuaţiuni ca acele de care am vorbit mai sus. Se vede ca m-am înşelat. Fiind însă că aţi iertat pe conservatorii de la Mazar Paşa, sper că va veni o vreme în care veţi ierta şi pe conservatorul din consiliul de familie roşu.
Primiţi, vă rog, încredinţarea distinsei mele consideraţiuni.
D. P. Carp
D. P. Carp s-a crezut atins prin reflecţiunile ce foaia noastră a publicat în privinţa atitudinii sale în cestiunea izraelită. Cugetul nostru n-a fost de a osîndi sau critica această atitudine. Ştim foarte bine că orice opinii ar profesa un om ca d. P. Carp, ele nu proced decît din nişte sentimente onorabile şi din convincţiuni adînci. Însă aceste reflecţiuni ne-au fost impuse printr-un caz de legitimă apărare. D. Carp este nu numai un membru însemnat din partidul conservator, dar încă o persoană care în toate cestiunile se pune cu curaj înainte şi nu suferă a rămînea vrodată în umbră; astfel dar partidul conservator, dacă ar tăcea, i s-ar putea cu drept cuvînt imputa de adversarii săi că opiniile sale în cestiunea izraelită au fost reprezentate de unul din principalii săi membri, d. Carp. Asta nu este, şi era şi dreptul şi datoria noastră, ca organ al partiduluii conservator, a o constata.
Nici unul din cei optsprezece senatori care reprezintă partidul conservator în Senat sau din cei douăzeci şi doi deputaţi care îl reprezintă în Cameră nu a fost de părere ca să luăm deocamdată parte la comisiunea fără nume, neprevăzută nici de Constituţiune, nici de regulament, care s-a substituit iniţiativei guvernamentale şi care în spiritul ministerului trebuia să-i serve totdeodată de eco şi de perdea adică să-i traducă în mod fidel adevărată voinţă şi totdeodată să-i acopere responsabilitatea.
Acesta cel puţin a fost calculul guvernului, deşi pînă astăzi ştim că nu a izbutit. Dorul unui membru al opoziţiunii, mai cu seamă al unui parlamentar corect ca d.P. Carp, care se ros-tise cu atîta talent în contra acestei machiavelice combinaţiuni, nu era dar de a o absolvi prin prezenţa sa. Onor. d. Carp ne mai face o întrebare în epistola sa, întrebare care ni se pare cam neînţeleasă. Ne întreabă dacă din cestiunea izraelită facem chestiune de partid. dacă înţelege prin aceste cuvinte a face „chestiune de partid” a esploata o cestiune în interesul pur şi simplu al unor ambiţiuni personale sau a unor interese de putere, nu numai din cestiunea, izraelită dară din nici o cestiune nu facem cestiune de partid. Din partea d-sale, care cunoaşte partidul conservator din care face parte de atîta timp, întrebarea era zadarnică; trebuia s-o lase coloanelor foilor roşii, unde era mai la locul său.
Dacă înţelege însă, ceea ce ne place a crede, prin această întrebare că partidul conservator are alte opiniuni decît partidul roşu în rezolvarea cestiunei izraelite, aci-i răspundem curat că da; este o deosebire între noi şi partidul roşu. Dar între noi şi toţi membrii partidului roşu? O ştie d-l Carp că nu. Ştie că chiar în partidul radical mulţi se vor separa de restul partidului lor, acei cel puţin ce vor privi această cestiune dintr-un punct de vedere mai înalt şi mai larg decît interesul de gaşcă.
D. P. Carp ne mai face o întrebare. Care sînt opiniunile partidului conservator în această cestiune?
Ne pare rău că pînă acum onor. nostru amic n-a putut să-şi formeze o convicţiune în această privinţă. Opiniunile acestea au fost rostite în mod destul de clar pînă astăzi în presă prin diferitele organe. însă, dacă este vorba de opiniile reprezentanţilor din Cameră şi din Senat ai partidului conservator, numărul lor nu este aşa de însemnat încît să poată ajunge la un rezultat practic rostind o opiniune cu totul specială a grupului conservator.
Cu toate acestea, d-sa este în poziţie a şti că în comisiunile parlamentare se propune o soluţie care nu-i convine guvernului şi care cu toate acestea este un program stabilit de conservatorii din Moldova în unire cu liberalii-moderaţi, program la care a aderat, după cît ni se afirmă, şi fracţiunea, ba chiar mulţi membri din partidul roşu. Dacă faţă cu tăcerea guvernului, adecă faţă cu exigenţe necunoscute, nu se poate stabili un program absolut ceea ce pare a fi în ochii d-sale o condiţie indispensabilă pentru ca un partid să poată pretinde că are idei şi iniţiativă atunci desigur că vina acestei situaţiuni nu este a partidului conservator, carele tocmai prin procedura constituţională propusă aştepta să i se dea elementele necesare pentru ca acel program să se poată formula cu toată exactitatea cuvenită.
Într-un lucru deci au fost unanimi membrii partidului conservator, afară de d. P. Carp, în modul de a proceda la rezolvarea cestiunii şi în spiritul ce trebuia să dirigă lucrarea lor în aceasta. Iată puncturile ce s-au stabilit în comun acord: 1. A nu lua nici o parte într-o comisiune antiregulamentară şi anticonstituţională; 2. A aştepta ca guvernul sau să prezinte un proiect de lege sau să se rostească în mod serios asupra chipului cum dînsul, guvern constituţional şi responsabil, crede că trebuie aplicat art. 44 al Tratatului de la Berlin; 3. În urma acestor preliminări indispensabile şi cînd vom fi deplini luminaţi asupra cestiunii în toate puncturile de privire, a lua o rezoluţiune matură căutînd mai cu seamă a salva naţionalitatea română de pericolele la care o ar espune o invaziune de elemente străine introduse în proporţiuni necumpătate şi într-un mod precipitat în corpul ei; şi al 4-lea a nu face din aceasta o cestiune de esclusivism politic şi a primi pe acest tărîm, dară numai pe acest tărîm, concursul, nu numai al tuturor grupurilor din opoziţiune, dară şi chiar al membrilor partidului de la putere, cari vor voi să se unească cu noi, în fine chiar al guvernului dacă el se va ralia la aceste păreri.
Astfel partidul conservator a înţeles a nu face din cestia izraelită cestiune de partid, iar nu intrînd în comisiuni neconstituţionale şi venind a mai adăoga o notă discordantă la haosul de opiniuni ce purtarea fără demnitate şi fără curaj a guvernului a lăsat să se producă în Ada-nările de revizuire.
În treacăt vom vorbi şi de propoziţiunea d-lui Blaremberg. D. N. Blaremberg n-are, credem, pretenţiunea de a reprezinta partidul conservator şi de aceea n-am crezut căi trebuie să declinăm responsabilitatea propunerii d-sale, pe care a iscălit-o vreo doi-trei membri ai partidului conservator. Această propunere, deşi este izbucnirea legitimă a unui nobil sentiment de indignare în contra politicei mizerabile care ne-a condus a primi ordinile străinilor în cestiuni cu totul interioare, totuşi nu o credem practică în starea în care a ajuns cestiunea. Nu ne îndoim însă că d. N. Blaremberg şi subsemnatorii nu cred a avea mai multe şanse de izbîndă şi că au propus-o numai ca espresiunea unei nobile şi legitime indignări ce trebuia să găsească un glas în sînul unei Adunări române.
După înlăturarea ei, nu ne îndoim un moment că subsemnatorii se vor ralia la soluţiunea ce partidul independent din Cameră o va crede mai naţională şi mai practică.
Terminînd, noi credem că onor. d. Carp, fără să sacrifice nimic din opiniunile sale personale, putea, cel puţin în privinţa procedurei, a nu se despărţi cu zgomot de toţi amicii săi personali şi coreligionari politici.
Liber a fost să o facă, şi iarăşi am fi tăcut şi aci; dar, cînd am văzut că adversarii noştri comuni, şi în presă şi în Cameră, esploatează această tăcere şi că un Dimancea ne strigă că minoritatea este reprezintată în comisiune prin d. Carp şi că d. Carp nu ia cuvîntul spre a se ridica în contra acestei afirmări, a trebuit să vorbim; am făcut-o fără plăcere, dar fără şovăire.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 noiembrie 1877 – 15 februarie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Vol X