„Românul” deapănă din nou cuvinte ca să dovedească că „Presa” ar fi dovedit că avem nevoie de război cu turcii ca de apă şi că mari lucruri a trebăluit d-nealor până acuma. Pe noi nu ne interesează apucăturile „Românului” decât numai din punctul de vedere al stilului şi a curăţiei de inimă.
Iată un pasagiu din acest şir de articole în care grecii besmetici din Strada Doamnei se identifică ca totdauna cu naţia, dar într-un mod cu totul invers. Dacă naţia n-ar vrea cumva ceea ce vor d-nealor, atunci ea-i tâmpie şi coruptă:
Partita care se numeşte acum <centru> susţine, chiar în programa ce făcu mai deunăzi, că guvernul a făcut acest răzbel „fără voia naţiunii”.
A susţine aceasta este a insulta, în cel mai mare grad, cinci milioane de români.
Dacă aceasta este credinţa acestor bărbaţi politici, ei „arată cel mai mare dispreţ pentru naţiune.” Ea nu are, după dânşii, alt simţimânt decât d-a se supune oricărui va voi să-i poruncească; „degradarea şi tâmpirea naţiunii merge”, după dânşii, până a o face să se supuie chiar când cel care este la guvern o trămite la moarte şi încă nu numai la moartea cu arma în mână, dar şi la o pieire generală şi ilegală (?); căci ei susţin că naţiunea se pierde în întregul ei prin acest răzbel, fără voia ei făcut. Şi dacă ei, iluştrii bărbaţi politici, spun Europei, chiar printr-o programă, că mama lor este atât de „tâmpită” şi de „coruptă”, cine nu vede că puterile străine sunt îndemnate, silite de a despreţui această naţiune şi a o repune sub un jug oarecare? Aşadar d-lor susţin că, dacă guvernul ar fi putut face războiul fără voia naţiei, atunci această din urmă e tâmpită şi coruptă.
Cine, Doamne iartă-ne, le dă voie acestor domni să se gereze drept naţie românească? Redactorul „Românului”, om acuma cu un picior în groapă, ar trebui să spuie odată verde: „Oameni buni, noi ăştia, liberalii, voim să vă facem a crede că voi împingeţi maşina lumii, dar în faptă sunteţi împinşi de dinafară. Când era ruşii să pornească război asupra turcilor era un guvern în ţară care mi se prea dădea în apele orişicui. Noi, liberalii, pe atunci eram prieteni cu turcul şi ţineam sfaturi cum să răsturnăm domnia. Jucam cum ne cânta Mazar Paşa. lată că războiul era aproape să izbucnească şi ţara era asupra intrării a o jumătate de milion de ruşi. Noi ameninţam domnia şi ţara cu turburare, pe când [î]i era omului mai greu, pentru că puţin ne pasă nouă dacă merge şi ţară şi domnie pe apa Sâmbetei, numai nouă să ne meargă bine. Domnia, văzând că tocmai la vreme de cumpănă am putea face turburări, ne-au chemat la ministeriu, pentru că domnia cunoştea pe conservatori şi ştia că sunt oameni de treabă şi, fie sau nu fie la putere, turburări n-or să facă.
Astfel dar, pentru a înlătura un pericol, pentru a astupa gurile flămânzilor liberali, pentru a evita ca proletariatul de ciocoi şi cenuşari să intre în înţelegere cu duşmanul, ne-au adus pe noi ciocoii şi cenuşarii de liberali la putere şi într-adevăr schimbarea în noi s-au făcut iute-iute. Din antidinastiei ne-am făcut dinastiei, din turcofili turcofagi, din rusofagi rusofili, şi în sfârşit ne-am face orice-ar pofti M. Sa, numai la putere să se îndure să ne lase- că, Doamne mare, mulţi suntem şi numai statul, cu miile lui de locuri şi locuşoare încape toată liberalimea, cu nevastă, cu copil, cu nepot, cu strănepot ş. a.”.
Aşa ar trebui să vorbească redactorul „Românului”. Au fost aduşi la putere pentru că sunt elementul acela care trebuia liniştit cu „pita lui Vodă”, pentru că, în vremea războiului între ruşi şi turci, ei ar fi făcut turburări în ţară esploatând nemulţămirile altfel naturale ale oamenilor.
Dar ce are a face naţia românească cu trebile d-nilor liberali nu înţelegem. Naţia e împrejurul domnului ei şi luptă într-adevăr împreună cu dânsul, pe când liberalii fac vorbe că fost-a războiul necesar sau ba?
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 noiembrie 1877 – 15 februarie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Vol X