S-A OBRĂZNICIT TURCUL – de Mihai Eminescu [1 septembrie 1876]

Cu ocazia suirei pe tron a sultanului Abdul-Hamid, Măria Sa Domnul a primit, după cum spune ”Journal de Bucarest”, o notificare identică cu cea trimisă kedivului de Egipet, beiului de Tunis, şerifului de la Mecca, vilaieturilor de Hedgias şi Iemen, apoi guvernărilor generali ai imperiului şi comandanţilor trupelor în campanie. Textul acestei într-adevăr necalificabile notificări este acesta:

Maiestatea Sa sultanul Murad Khan, nefiind restabilit din boala ce l-au cuprins de la venirea sa pe tron, au fost depus conform legii Cheri. Urmând regulele dinastiei otomane, prinţul moştenitor legitim, sultanul Abdul-Hamid Khan, s-a suit pe tron astăzi 11 Chaban al anului 1293. Dumnezeu să ‘ngăduie ca venirea sa să fie o cauză de fericire şi prosperitate pentru toţi supuşii săi, Amin. Veţi proclama în public avenirea Maiestăţii Sale. Urmând vechiului obicei în toate localităţile ce au un fort sau baterii se vor slobozi salve de câte douăzecişiuna bătăi de tunuri de cinci ori pe zi trei zile dupăolaltă, iar sara edificiile publice şi celelalte vor fi iluminate. În 19/31 august 1876. Iscălit: Mehmed-Ruşdi”.

Dacă sultanul şi vizirul ar veni în ţară împreună c-o trupă de voltijori, ca să ne facă plăcerea să se deie preste cap înaintea noastră şi a numerosului neam a lui Israil, atunci şi-ar vedea visul cu ochii – în toate colţurile de uliţă cu slove mări: „Mare caraghiozlâc!! Pentru cea întâi dată în România. Astăzi în ziua (cutare) la 7 oare sara va începe reprezentaţia vestitului, atotputernicului Abdul-Hamid şi a vizirului său Mehmet-Ruşdi. Însuşi a sa înaltă persoană va executa cele mai grele jocuri pe frânghie, însoţit de vestitul vizir în calitate de clown. Intrarea 50 bani”.

Aceasta ar fi cel mai nimerit mijloc pentru proclamarea în public a Maiestăţei Sale turanice.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 94

Mihai-Eminescu.Ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.