Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
Scandalul zilei e deturnarea a 83000 franci comisă în Ministerul de Finanţe, al cărei autor se presupune a fi un
- George Bilcescu, frate cu directorul Băncii Naţionale.
Deşi nu se cade să prejudecăm afacerea şi mai ales nu cercetările justiţiei, ne e teamă totuşi că influenţele de cari se bucură patrioţii în ţară la noi sunt prea puternice şi prea subtile pentru ca un delict, oricât de clar, să poată fi cercetat în mod serios când priveşte pe unul din ei.
Astfel în cercetarea atentatului Pietraru am văzut nu numai arestându-se fără umbră de bănuială oameni nevinovaţi, dar s-a găsit totodată o cale pentru a depărta pe judecătorii cari nu dezvoltaseră esces de zel în sensul prefectului de poliţie. Un Brătianu, rudă desigur cu ministrul – prezident, e numit într-un post la care aveau drept judecători mai vechi, e numit anume poate pentru ca aceşti din urmă să se simtă jigniţi în demnitatea lor şi să-şi dea demisiile.
E o curată întâmplare numirea acelui d. Brătianu, dar o întâmplare care înlătura din justiţie tocmai pe un judecător ce făcea instrucţia atentatului şi care de ex. nu găsea indicii de vină asupra căpitanului Florescu. Se va găsi neapărat vrun judecător stacojiu care să creeze probe, chiar dacă n-ar exista, împotriva acelui căpitan, a cărui singură vină pare a consista în împrejurarea că-l cheamă Florescu.
Dar ne mai aducem aminte de o altă afacere, minunat cercetată.
- Moldoveanu, c-o scrisoare autentică, a cărei traducere e omologată şi legalizată de-un notar imperial din Odesa, dovedeşte că mucenicul Simeon Mihălescu a luat bani de la antreprenorul Warszawski pentru a pune pe cărăuşii români sub biciul cazacilor, ca să fie mânaţi până dincolo de Balcani cu proviziile armatei imperiale.
În timpul cercetării mucenicul – în loc de-a fi suspendat din funcţie – e din contră mănţinut de amicul său,
D. Ioan Brătianu, dirijează singur cercetările în contra ,sa, [î ]şi cheamă Chiriţopolii şi Simuleştii la Bucureşti şi-i dresează cum să răspunză, judecătorul nu poate face decât o instrucţie viţiată în tot cuprinsul ei prin prezenţa acestui domn în Ministerul de Interne, găseşte în fine că nu e caz de urmărire şi • • • e numit, prin protecţia mucenicului Mihălescu, funcţionar la spitalele Brâncoveneşti, c-o leafă desigur mai considerabilă decât cea de magistrat.
Dar mai mult încă. Mucenicul declară în Senat, unde fusese ales pentru a fi spălat de afacerea Warszawski, că scabroasele afaceri există în adevăr, că degetele sale de mucenic ridică chiar un colţuleţ al vălului, şi… Senatul, Corpul ponderator, prezidat de un fiu de Domn, trece la ordinea zilei ca şi când nimic nu s-ar fi zis, vorba ceea „nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase”.
Iată dar cum se fac cercetările la noi când sunt patrioţi la mijloc. Altceva când cei urmăriţi nu sunt patrioţi. Buni nevinovaţi se ţin atunci luni întregi prin închisori, după avizul unui geniu în criminalistică, a învăţatului, a profundului şi deşteptului d.Radu Mihai. Biblioteca acestui din urmă în ramura dreptului penal nu e tocmai bogată în volume. Cincizeci şi două de cărţi, împărţite în cupe, trefle, carale şi pici, iată călăuza ordinei publice şi a justiţiei în România.
Revenind aşadar la afacerea celor 83000 franci lipsă din vânzarea timbrelor, constatăm că prevenitul s-a constituit singur prizonier, prezentându-se la poliţie şi declarând că, de va fi condus la ministeriu, va proba că n-a deturnat nimic şi că nu lipseşte un ban.
Noi nu bănuim pe nimenea, ci numai împrejurarea că cineva este patriot. Dar câteva împrejurări totuşi trebuie relevate.
Prevenitul dispăruse în urma descoperirii. Nu ştim întru cât această dispariţiune poate fi pusă în legătură cu vreo întâmplare romantică, dar ne rămăşim că colegii Mihălescului ar afla în fantazia lor, în genere nu tocmai bogată, şi o soluţiune plauzibilă a acestei dispariţiuni.
A doua împrejurare ce merită arătată e că, dacă lipsurile s-ar ridica în adevăr la suma de lei 83000, trebuie să fi trecut mult, foarte mult timp de când gestiunea acestui funcţionar inferior de la Ministeriul de Finanţe nu va fi fost revizuită de şeful depozitului timbrelor.
A treia împrejurare, asemenea curioasă, e că şeful depozitului timbrelor nu are garanţie, deşi legea compatibilităţii generale a statului prescrie ca orice funcţionar însărcinat cu gestiunea de avere publică să aibă o garanţie fixată. Notăm că procurorul înaltei Curţi de Compturi i-a observat Ministeriului de Finanţe această lipsă şi că Ministeriul, atât de zelos întru căpătuirea prietenilor, a răspuns că şeful depozitului e numit numai provizoriu, deci n- are nevoie de garanţie. Provizoriu, neprovizoriu – rezultatele se văd.
Cine va păgubi e se ‘nţelege patria, pururea patria. Mai relevăm încă un zgomot ce circulează.
Există în secolul nostru o manieră ciudată de-a da socoteli. Înainte se dădeau în ţifre, azi în locul acestei invenţiuni a lui Pitagora, cam învechite şi rele ca toate lucrurile retrograde se întrebuinţează o invenţie mai modernă şi mai expeditivă: chibriturile.
Se zice, deşi o notăm sub toată rezerva, că şi în cestiunea acestor 83000 franci socotelile s-ar fi dat deja. Dosarele privitoare la afacere au fost revizuite cu toată stricteţa şi cu tot focul cuviincios, încât alt caz de urmărire, afară de niţică cenuşă, nici n-ar mai fi existând.
Dar să nu uităm ca trăim sub un guvern al progresului şi al luminelor. „Luminează-te şi vei fi” zice
„Românul”. „Luminează-te cu focul dosarelor şi vei fi patriot cinstit” ar fi aplicarea locuţiunii gazetei liberale la cazul concret de azi.
Relata refero. Ar fi bine dacă foile oficioase sau cea oficială şi-ar da silinţa de-a risipi îmgrijirile publicului, devenit atât [de] sperios în materie de avere a statului sub dominaţiunea roşie.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 ianuarie – 31 decembrie 1881
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XI