Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
Scrierile dramatice bune se disting de cele mediocre prin consecuenţa caracterelor. De la început până la sfârşit toate personajele se poartă şi vorbesc astfel cum trebuie să se poarte conform naturii lor înnăscute. Dar se va petrece conflictul în clasele de jos şi espresiile vor fi mai energice, dar scena va fi în salon şi patimile se vor ascunde în nuanţele cele mai elegante de conversaţie, fondul rămâne acelaşi. Se va observa că, dacă dicţionarul de espresii şi locuţiuni e altul, e potrivit cu gradul de cultură al stratului social în care conflictul se petrece, logica patimii şi a caracterului, maniera fiecăruia de-a raţiona conform temperamentului său rămâne aceeaşi.
Autorii dramatici sunt adesea mediocri, natura nicicând. Oricât de parfumat de civilizaţie ar fi exemplarul ce ni-l prezintă natura, în purtarea lui va fi consecuent până şi în inconsecuenţele sale. Astfel, la oricine vom găsi firul roşu al caracterului petrecut prin şiragul faptelor sale, deşi acestea nu trebuie să fie neapărat un şirag de mărgăritare,
Ne aducem aminte de judecata de odinioară a foilor roşii despre d. Vasile Boerescu. C-o furie adevărată aceste foi se aruncau asupra ministrului din cabinetul conservator care încheiase convenţia comericală cu Austria; era acuzat că primise o decoraţie care nu se dă decât celor ce înmulţesc c-o provincie întreagă zestrea habsburgilor; d. baron era ţinta persiflajului celui mai crud. Tempora mutantur et nos mutamur in illis. Cel care n-avea întru nimic a compromite interesele ţării pentr-o decoraţie e azi patriot, a subscris o hârtie de sumisiune necondiţionată către onor.
D. Ioan Brătianu, deci azi e un giuvaier al partidului dominant, plumbul s-a prefăcut în aur, cristalul de stâncă în diamant.
Nu vom discuta mult asupra marelui om de stat, precum se numea însuşi în articolele scrise manu propria în „Presa”. E uşor a defini natura acestui bărbat politic. O inteligenţă foarte elastică, dar căreia asupra formelor i-a scăpat totdeauna fondul. Toată cariera sa politică consistă în sacrificarea fondului intrinsec al lucrurilor pentru câştigarea unor forme mai mult ori mai puţin lustruite ale existenţei statului român. Reaua traducere a Codului Napoleon şi introducerea lui peste noapte, deşi codificaţiunile noastre vechi ar fi avut nevoie de modificaţiuni puţine şi neesenţiale pentru a egala Codul francez; actuala lege a instrucţiei, un adevărat monstru, care face din elevi de liceu profesori de gimnazii, ba de universitate chiar, şi care a fost cauza creării unei sume de şcoli primare şi secundare rele, sunt în mare parte opera d-lui Boerescu din zilele lui Cuza Vodă.
În zilele lui Carol Vodă d. Boerescu a urmărit idealul unei independenţe formale a statului român, fără nici o considerare a condiţiilor materiale ale acestei independenţe. Pentru a restabili dreptul ţării de-a încheia tractate de negoţ a fost părintele intelectual al convenţiei austro – române, liber schimbiste cu totul, şi în care puţinele puncte de protecţie a meseriei naţionale au fost introduse de unii din colegii săi. Tot în urmărirea acestei independenţe formale d-sa s-a făcut ministrul de externe al Tractatului de la Berlin şi, pentru dobândirea recunoaşterii repezi a regalităţii, s- a făcut ministrul cestiunii dunărene.
Nu-i facem o acuzaţie dintr’ aceasta. Fiecine face ceea ce se pricepe. A pune moşia părintească amanet pentru a câştiga un rang a căruia mărime să n-aibă pereche decât în goliciunea lui e asemenea politică, dar, după părerea unui bun gospodar, e o rea politică.
D. Dumitru Brătianu a definit politica d-lui Boerescu în cestiunea dunăreană.
Circularele către agenţii noştri din străinătate şi convorbirile cari au putut avea loc au lăsat celorlalte puteri impresiunea că am primi şi noi Comisiunea Mixtă sub preşedinţa Austriei.
Iată scheletul declaraţiei d-sale din Senat, dezbrăcat de toate rezervele. Nici poveştile d-lui Ion Brătianu, nici lungul discurs al d-lui Boerescu n-a adaos şi n-a scăzut nimic din gravitatea acestei declarări. Deşi un angajament propriu zis nu e luat, dar angajamente impropriu zise par a fi destule ca sorţii de apărare ai cestiunii dunărene să fie mai puţini şi mai grei.
Ceea ce constatăm este că Senatul a refuzat votul de încredere cerut de d. Dumitru Brătianu.
Dacă, nu aveţi destulă încredere în caracterul şi în priceperea reprezentanţilor dv. actuali de la guvern şi vorbind astfel mă adresez nu numai la majoritate, ci la întregul Senat, căci şi de astă dată trebuie să, fim toţi uniţi precum totdeauna am fost în cestiunile mari naţionale – daca, zic, nu aveţi destulă încredere în miniştrii actuali, să fim înlocuiţi cu alte persoane, cari să aibă fără rezervă toată încrederea dv.; căci numai astfel vom avea sorţi de-a înlătura sau cel puţin de a ne strecura printre marile greutăţi ce ne creează în cestiunea dunăreană starea politică actuală a Europei.
Iată cererea unei moţiuni de înceredere. Iată şi sfârşitul şedinţei:
D. D. Ghica, preşedinte. Aveţi vreo moţiune?
D. P. Grădişteanu. Nu.
Senatul primeşte trecerea pur şi simplu la ordinea zilei.
Iată dar că şi aci firul roşu al actelor d-lui Boerescu e acelaş. Pentru a câştiga o poziţie formală statului român a tot subţiat firul cestiei dunărene, prin circulare şi conversaţii, prin angajamente impropriu zise, încât acest fir ameninţă a se rupe. Aceste forme costă din ce în ce mai mult şi n-ar fi de mirare ca într-o zi să ajungem împărăţie chiar… dar de soiul celei turceşti.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 ianuarie – 31 decembrie 1881
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XII