[„SE ŞTIE ÎNDEALTMINTRELEA…”] – de Mihai Eminescu

2264

Se ştie îndealtmintrelea că în politica esternă n-am făcut o opoziţie sistematică guvernului. Astfel, înaintea deschiderii Congresului de la Berlin, puţin după încheiarea păcii de la San-Stefano, un diplomat bătrîn al unei ţări depărtate, însă amice nouă, ne scria cam următoarele:

Încep a-mi pierde iluzia de dv. românii. Vă credeam fini şi văd că sunteţi copii. Vă spun verde că Basarabia este pierdută, trebuie s-o consideraţi ca şi când n-aţi mai fi având-o. Dar, când un lucru este fatalmente neînlăturabil, omul cuminte cată a-l şi privi ca atare şi cată să tragă cel puţin toate foloasele posibile dintr-un rău care vine cu toată certitudinea. dacă nu vă veţi aranja de bunăvoie cu Rusia, or să vie alte chestiuni cu mult mai grele pentru d-voastră (cestiunea izraelită) şi aveţi să pierdeţi toate foloasele unei amicale puneri la cale. Vi se oferă Dobrogea, oricât de mare o doriţi, ţinutul Vidinului şi nu ştiu câte milioane de ruble în schimb. De nu voiţi, Rusia tot va învinge, avându-şi asigurată unanimitatea voturilor congresului, iar d-voastră veţi rămânea cu minimul posibil al compenzaţiei datorite pentru o retrocesiune, o mărturisesc, nu tocmai corectă. Dar, corectă ori nu, trăim într-o lume în care dreptul e pururea în luptă cu puterea; iar aceasta din urmă creează drepturi nouă şi reîmprospătează altele vechi. Ştiu foarte bine că acest sacrificiu e cel mai mare pe care un om de stat poate să-l aducă; dar de aceea şi este om de stat şi nu om de rând. Muciu Scaevola, arzându-şi mâna, e un copil pe lângă martiriul unei asemenea sinucideri morale!

DIN MANUSCRISE

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 noiembrie 1877 – 15 februarie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Vol X

Mihai-Eminescu.Ro

image_pdfimage_print

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.