[„TOATE FOILE GERMANE…”] – de Mihai Eminescu [4 Octombrie 1881]

Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info

Toate foile germane vorbesc de călătoria lui Gambetta prin Germania şi de întrevederea lui cu prinţul Bismarck la Varzin. Sunt persoane cari susţin că l-ar fi văzut şi în Berlin. Dresdener Nachrichten crede chiar că

Această întrevedere va avea o importanţă mai mare decât cea de la Danzig. Dar până acum nu se ştie nimic pozitiv în privinţa întâlnirii celor doi bărbaţi de stat, decât numai că d. Gambetta s-a întors la Paris. Astfel negocierile pentru formarea noului cabinet se pot reîncepe şi din rezultatul lor se va întrevedea poate cu ce deciziuni se va fi despărţit d, Gambetta de cancelarul german.

În opiniunea publică a Franţei Gambetta trece de omul situaţiunii. Alegerile a ieşit mai mult după dorinţa sa, el dispune în Cameră de fracţiunea relativ cea mai tare. Ţara îl cheamă; chiar vrăjmaşii săi strigă că mai bucuros l-ar vedea în fruntea guvernului decât pe fotoliul de preşedinte al Camerii. Cu toate acestea el pare a se îndoi. De aceea unii au început să-l numească:

„Ministru – preşedinte fără voie”.

Este adevărat că un minister Gambetta deschide perspective ale căror ultime consecinţe nu se pot prevedea.

Iată ce scrie în „Voltaire” Arthur Ranc, un intim amic al lui Gambetta:

Înainte de a începe să guverneze ar fi legat deja la mâni. Şi aşa s-a ajuns deja scopul propus, şi anume de a face pe Gambetta prizonierul politicei de până acuma. dacă Gambetta va primi guvernul va avea să rezolve o grea problemă. La dreapta şi la stânga va întâmpina o vrăjmăşie neîmpăcată. Chiar mulţi dintre cei indiferenţi vor avea faţă, cu dânsul sentimentul acelui englez care a însoţit prin toată Europa pe un îmblânzitor de animale feroce în speranţa de a-l vedea odată sfâşiat. Va fi oare Gambetta sfâşiat de Sfinx?

Ni se pare că viitorul va răspunde prin: Da!

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 ianuarie – 31 decembrie 1881
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XII

Mihai-Eminescu.Ro

image_pdfimage_print

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.