Trebuie să aibă cineva sînge mai rece decît reptilele şi un despreţ în adevăr suveran pentru mişeliile omeneşti, spre a nu se revolta în contra celor ce se urzesc şi se ţes de atîta vreme împrejurul sîmburelui numit cestiunea evreilor; toată tăria sufletească a unui sfînt n-ar putea opri pe cineva să nu-şi piarză azi pînă şi cel din urmă grăunte de speranţă în viitorul acestei ţări.
De la primele înfrîngeri suferite de guvern în Cameră, pe cînd încă cestiunea pendentă se afla în dezbaterea comisiunii de iniţiativă a revizuirii, s-a pornit din afară asupra ţării şi îndeosebi asupra Camerii noastre un potop de înjurii. Toate gazetele evreieşti din cele patru unghiuri ale lumii, cu insolenţa caracteristică şi tradiţională a neamului lor pribeag, au aruncat asupră-ne toată murdăria penelor lor neruşinate.
Daca lucrul s-ar fi mărginit aici, dacă numai sectarii lui Mamona ar fi scuipat asupră-ne, n-am fi avut nimic de zis, am fi lăsat să, treacă lucrul nerelevat. Orice s-ar zice, între noi şi evrei este o deosebire de rasă, care nu ne permite nouă s-avem faţă cu dînşii în împrejurări de onoare decît despreţ şi numai despreţ. Noblesse oblige. Oricît de nenorociţi am fi prin împrejurări istorice de deosebite naturi, sîntem un popor ce a ştiut şi va şti, oricînd va fi nevoie, să-şi plătească cu prisos datoria de sînge, sîntem un neam de oameni lipit, prin tradiţii, moravuri şi limbă, de un petec de pămînt, pe care, cu titluri netăgăduite, îl putem numi ţara noastră. Între noi prin urmare şi un soi de oameni împrăştiaţi pe toată faţa pămîntului, a căror patrie sînt tîrgurile unde dobînda e mai mare, unde specula fără frîu găseşte mai puţine stavile, unde cuvîntul omenie are mai puţin înţeles ; între noi şi o rasă cosmopolită, care la Viena e vieneză, la Paris pariziană, la Veneţia veneţiană şi pretutindeni evreiască;
Între o naţie care cîştigă pe pămîntul său ca să trăiască apărîndu-l cu sîngele ei oricînd şi o corporaţie lipsită de cel din urmă sentiment de demnitate bărbătească, care trăieşte pe tot pămîntul ca să cîştige, a cărei membri se ţin ca stolurile de pasări răpitoare pe urma oştirilor beligerante pentru a strînge avuţii din bălţile de sînge; între noi zicem şi această onorabilă corporaţie cestiune de onoare nu poate fi cît lumea, şi astfel n-am fi avut nimic de zis în privinţa insolenţei presei evreieşti dacă n-ar fi găsit răsunet şi canal de scurgere la noi, chiar în coloanele foii ministeriale.
De aproape o lună Adunările de revizuire se zbat într-o luptă plină de dureri ; cu voinţa strivită de concursul împrejurărilor din afară, reprezentanţii independenţi ai ţării îşi frămîntă mintea căutînd de zor o soluţiune a cestiunii izraelite de natură a concilia cerinţele de principiu ale Tractatului cu interesele pozitive naţionale. Guvernul, care la începutul sesiunii s-a abţinut de la orice iniţiativă de revizuire, afirmînd categoric că n-a prejudecat în cestiune nimic faţă cu străinătatea, îndată ce comisiunea de iniţiativă ia o hotărîre, intervine în dezbatere, se face partizan al unei anume soluţiuni mai favorabilă decît toate evreilor, face din adoptarea acestei soluţiuni cestiune ministerială, ameninţă ţara cu primejdiile internaţionale cele mai grozave, întîrzie dezbaterea publică; toate însă rămîn zadarnice: hotărîrea majorităţii rămâne nestrămutată.
Atunci, ca la un semnal convenite, porneşte corul de insulte al gazetelor evreieşti. Afară de insolenţa lor caracteristică, în toate tiradele ce ni le consacră acele foi, în toate subliniem cuvîntul un lucru este foarte bătător la ochi, şi adică: pe cînd ţara legală şi, personal, reprezentanţii ei independenţi sînt insultaţi, pe cînd dezbaterea şi hotărîrea comisiunii Camerii române sînt numite cel puţin „o nouă impertinenţă orientală”, guvernul, partizanii săi şi îndeosebi persoana d-lui Brătianu sînt nu numai cruţaţi, dar chiar ridicaţi pînă la cea mai înaltă slavă.
Din parte-i, foaia ministerială se grăbeşte a reproduce zilnic acele tirade, atrăgînd cu un ton de triumf asupră-le atenţia tutulor acelora ce nu vor să adopte soluţiunea Costinescu, adică atenţia maiorităţii, aproape unanimităţii românilor. Trebuie să mărturisim că o mai mare lipsă de pudoare nu s-a mai dat pîn-acuma nici chiar prin coloanele ziarului bizantinilor din Strada Doamnii.
Starea nenorocită în care se agită ţara azi este fără contestare rezultatul politicii acestor domni ; şi cînd naţiunea, zugrumată într-un cerc de fier pe care l-au călit dînşii, este chemată să hotărască astfel despre viitorul ei economic şi naţional, cînd lupta ei de scăpare îi sleiesc „una cîte una toate puterile, patrioţii subliniaţi nu se pot opri d-a reproduce în întregul lor tiradele de insulte evreieşti la adresa ţării, declarînd că „deşi nu împărtăşesc din toate punctele de vedere acele păreri, totuşi ele conţin şi multe părţi din nefericire adevărate”.
Nici un comentar nu-i de lipsă şi nu s-ar putea face în privinţa purtării foii ministeriale; noi, din parte-ne, mărginindu-ne numai a o releva, atragem asupră-i atenţia naţiunii, pentru ca dînsa să-şi poată întregi, barem cu această nenorocită ocazie, opinia şi sentimentul în privinţa patrioţilor liberali şi naţionali din compania politică Mihălescu-Warszawski.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 noiembrie 1877 – 15 februarie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Vol X