Trei zile de-a rîndul Cameră şi Senat, întrunindu-se în şedinţe secrete, din cari una pînă tîrziu după miezul nopţii, au dezbătut asupra modului în care are a se propune revizuirea Constituţiei.
Trei păreri deosebite s-au ivit în sînul Adunărilor întrunite: centrul propunea revizuirea a patru articole din Constituţie, fracţiunea şi grupul Vernescu propuneau ca necesitatea revizuirii să fie motivată, în fine conservatorii propuneau a se rosti pur şi simplu necesitatea revizuirii, fără nici un fel de motivare. Cu aceasta din urmă propunere (a d-lui Carp) s-a declarat unit guvernul şi majorităţile amîndoror Corpurilor legiuitoare. Deci se apropie ziua în care se vor face citirile necesare şi se va pune un capăt stării de nesiguranţă de pînă acuma.
Propunerea d-lui Carp are avantajul că nu prejudecă de loc cestiunea, că din soluţiunea ci nu se face o armă de partid şi un program electoral, că ţara rămîne liberă a se rosti cum va voi, fie afirmativ, fie negativ.
E drept că această voinţă nu e pe deplin liberă. Atîrnarea politica de voturile Europei, necesităţile şi pericolele momentului, logica principiilor constituţionale admise în viaţa noastră publică, teoria de „om şi om”, cîntată pe toate tonurile de demagogia noastră mare şi mică, au prejudecat deja într-un înţeles oarecare cestiunea, şi seminţele veninoase semănate în ţara aceasta de generaţiile crescute în străinătate aduc astăzi pe cale naturală fructele lor.
Era teoriilor liberale, a acelor teorii a cărora rezultat este Constituţia noastră, ajunge la punctul ei de culminaţiune. Constituţia aceea, care după „Românul” şi presa liberală în genere este apogeul naţionalităţii, e dusă ad absurdum prin puterea ei proprie generatrice, prin rezultatele la cari dă naştere, prin revizuirea hotărîtă a articolului 7.
Noi n-avem în cestiunea aceasta decît o atitudine pasivă şi, abia reprezentaţi prin cîţiva inşi în Cameră şi Senat în urma alegerilor brătieneşti, în urma suspecţiunii aruncate asupra partidului conservator prin darea în judecată a căpeteniilor lui, sîntem reduşi la rolul de cronicari şi, dacă am avea ambiţia de a deveni celebri în această ramură a istoriografiei, desigur că am găsi colori de flăcări pentru a ilustra această ultimă pagină de liberalism în România, care nu e decît continuarea şi rezultatul firesc şi logic al celor dintîi. Dar, oricît de pornit ne-ar fi stilul şi de puternică limba, toate acestea n-ar fi în stare de-a readuce acea stare de lucruri, primitivă dar sănătoasă, care exista. înainte de a fi existat umbra măcar a unei cestiuni evreeşti.
A trebuit să se dărîme toate îngrădirile cu cari se încunjurase clasele vechei Românii: fie tagme spirituale, fie bresle economice, fie în fine avere imobiliară; a trebuit ca în locul tuturor acelor prejudicii din evul mediu, naţionale să se puie drept măsurătoare banul cosmopolit, pentru a deosebi om de om; a trebuit în fine ca ideile marii Revoluţii franţeze să se introducă pe deplin în ţara noastră şi în organizarea noastră socială pentru ca, în puterea acelor principii admise şi aplaudate de noi, de demagogia mare şi mică, să ajungem a ni se impune de dinafară, prin străini, legi organice pentru ţara noastră proprie; şi a trebuit într-adevăr un guvern liberal de doi ani pentru ca prin tractate internaţionale să ni se dicteze cu sila lucruri pe care nu ni le-au dictat Baiazid Ilderim, învingătorul creştinătăţii; a trebuit ca libera-cugetare să fie cult erijat în public şi apărat de guvern şi de organele lui în contra unei biserici ce domneşte de-o mie de ani pe pămîntul nostru; a trebuit ca organul din Strada Doamnei să numească mincinos pe un arhipăstor al bisericii, pentru ca ultima consecuenţă a discompunerii spiritului public să fie americanismul, teoria de om şi om fără deosebire de rasă, origine şi limbă, statul raţional al mizeriei şi ambiţiilor personale în locul statului naţional şi natural, în locul societăţii naţionale, răsărite pe baze istorice, în locul limbei romanice şi a originei traco-latine.
Nu facem nimărui imputări în privirea aceasta, imputări tîrzie, cari nu pot readuce nici epoca dinaintea Constituţiei, nici domniile răsturnate prin trădare, nici timpul de aur în care nu era nici vorbă de cestiune izraelită. Timp de aur într-adevăr, în care economie publică şi privată stăteau în raport cu veniturile fiecăruia, în care nici se scria, nici se vorbea altă limbă decît a noastră, în care dările erau minime şi averile mari, în care în locul egalităţii era probitatea, în locul libertăţii de palavre, munca liniştită şi cîştigul liniştit, munca pămînteană, apărată în toate ramurile ci de chiar clasele muncitoare organizate în bresle.
Astfel teoriile liberale îşi găsesc astăzi cea mai amară ducere ad absurdum prin chiar puterea lor. Li s-a părut prea greu demagogilor noştri dominaţiunea acelor oropsiţi boieri cari erau români înainte de toate? Ei bine,- vor avea de de-acuma dominaţia banului internaţional, o domnie străină impusă de străini. Li s-a părut grele şi jignitoare demagogilor noştri îngrădi- rile cu care munca naţională se încunjurase faţă cu concurenţa străină? Vor avea acuma libertatea absolută de muncă şi tranzacţiuni, teoria de om şi om, de luptă pe picior în aparenţă egal, în realitate inegal. Şi în această luptă nu învinge cine-i tare, nobil, sau eroic; învinge cel pentru care orice mijloc de cîştig e bun, cel fără de scrupul faţă cu concetăţenii săi, cel pentru care orice apărare a muncii e o piedică pe care va tinde a o răsturna pe cale legiuită sau pe cale piezişă.
Iată rezultatul strălucit, falimentul cu care se încheie socotelele liberalismului american din România. Nu ne facem nici o iluzie nici în privirea rezultatului revizuirii, nici în privirea viitorului în genere. Se constată numai pentru a suta oara că nici un popor nu erige nepedepsit neadevărul şi pospăiala în principii conducătoare ale vieţii sale publice.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 noiembrie 1877 – 15 februarie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Vol X