Un Cuvânt la vreme: ni se pare că pentru ţara noastră, împreună cu guvernul ei, au sosit vremea de a se ocupa în mod radical de soarta românilor din dreapta Dunărei. Deja „Vulturul”, foaia intereselor bulgare, tipărită la Ploieşti, începe a-i numi numai cu porecla de”găgăuţi „ şi aceasta o face în inima ţărei româneşti; deja aviditatea teritorială grecească, sârbească şi bulgărească începe a-i privi ca neexistând pe faţa pământului, încât s-ar putea prezice că lăsându-i pe mâna fraţilor creştini, tocmai români [i] vor fi aciia cari vor ieşi cu mâna goală din toată afacerea şi vor sta bisericeşte mai rău decum au stat în vremea lui Mircea-cel-Bătrân. Am mai spus şi altă dată că pentru un teritoriu poliglot ca cel turcesc, egala îndreptăţire a limbelor şi confesiunilor va fi lucru de căpetenie, formaţiunile teritoriale lucru secundar. Nu ştim, se ‘nţelege, până unde ajunge priceperea cestiunei în cercurile noastre conducătoare; dar credem că sunt oameni în ţară cari să cunoască stările de lucruri şi să-i poată da ţării toată lumina necesară. Libertatea bisericească şi scolastică pentru românii din a dreapta Dunării trebuie însă asigurată, ca să fie o dată pentru totdeuna scăpaţi de sub presiunea spirituală, în prezent a grecilor, în viitor a altor ”fraţi” creştini. Forma cea mai cuviincioasă ni se pare reînfiinţarea vechei mitropolii a Proilabului, care prin organizarea ei bisericească pe bază democratică, cu sinod compus din preoţi şi mireni, să îngrijască de bisericile şi şcolile româneşti în tot cuprinsul Turciei europene. Această mitropolie au fost şi în trecut mai cu samă pentru românii din dreapta a Dunărei, iar reşedinţa mitropolitului nu trebuie să fie neapărat în Brăila, cum era înainte, deşi ar fi bine să fie pe pământul nostru. În faţa cererilor tuturor naţionalităţilor din Turcia, credem că cele ale românilor sunt cele mai modeste din toate şi că nimeni nu va îndrăzni a tăgădui românului un drept de care se bucură deja şi grecii, şi bulgarii, şi sârbii, şi de care românii s-au bucurat ab antiquo. Căzut în desuetudine în vremea domniei fanarioţilor, reînvierea lui din cenuşă va fi un titlu de recunoştinţă pentru generaţia actuală, dacă va şti să fie la înălţimea chemărei sale istorice. Pân-în prezent românii de peste Dunăre au avut de apărători pe turci, e drept apărători de ocazie şi coruptibili, dar totuşi, încetând puterea absolută a Kalifatului, ei n-ar mai avea nici un sprijin şi nu pot spera decât în noi. Să ne arătăm dar demni de încrederea lor.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 157