Una din frazele favorite ale demagogiei noastre, pusă chiar în gura M.S. Domnitorului în mesajul de închidere a Corpurilor legiuitoare, e aceea că în tot timpul războiului şi în urmă, pe cît ţinu ocupaţiunea rusească, libertăţile publice n-au fost defel înlăturate prin stare de asediu, ci toţi am urmat a ne bucura de toate drepturile publice şi private.
Caz nemaipomenit în altă ţară, strigă ruşii.
De mirare lucru ca tocmai guvernul nostru să aibă atîta dibăcie şi circumspecţiune, atîta tact şi cumpătare încît în timpuri cu totul extraordinare să n-aibă defel nevoie de măsuri extraordinare.
Dar să ne punem în altă ipoteză. Să presupunem că Germania ar fi în război cu Franţa şi că amîndouă ţările, pentru a evita turburări înlăuntru, ar dispune următorul lucru: la Berlin s-ar numi Liebknecht director al Domeniilor, Bebel secretar de stat la învăţăturile Publice, Hodel, prefect de poliţie şi Nobiling şef gardei palatului împărătesc, apoi toată secta liberalilor internaţionali s-ar pune în cele mai bune funcţii publice, fără a se întreba dacă ştiu carte sau pricep cîtu-i negru sub unghie din serviciul public ce li se încredinţează. Oare s-ar întîmpla turburare în timpul războiului? Desigur că nu. E drept că această linişte ar fi cumpărată cu dezordinea financiară, cu destrăbălarea administrativă, cu o mulţime de rele cari s-ar prăsi şi înrădăcina repede în vechea societate germană, dar turburări nu s-ar întîmpla, tocmai pentru că elementele nesănătoase, revoluţionare, ar fi la guvern.
Iar dacă în Franţa ar fi, în acelaşi caz ipotetic, la Ministeriul de Interne d. Rochefort, la Justiţie un Raoul Rigault ş.a.m.d., fire-ar turburări în Paris? Desigur că nu. Elementele sănătoase s-ar ţinea în linişte tocmai prin primejdia generală care ar ameninţa patria, iar cele nesănătoase s-ar împlea cu de prisos din toate foloasele poziţiei lor oficiale şi ar tăcea asemenea. Tocmai aşa însă s-au întîmplat la noi. Omul care a insultat persoana M. Sale şi pe membrii familiei domneşti prin scrieri obscene şi cuplete de cafe chantant şi care a ponegri tot ce ţara aceasta are mai onest şi mai independent capătă medalia Bene- merenti pentru scrieri literare şi luminează publicul ex officio. Revoluţionari de meserie, amestecaţi în mişcările cele mai puţin curate de prin Franţa şi Italia, d-nii Rosetti-Brătianu sînt în capul afacerilor unul şef al partidului, altul ministru prezident; în fine cel ce detronează pe Domn şi proclamă republica europeană federativă la Ploieşti veghează astăzi de siguranţa capitalei şi a persoanei M. Sale.
Fost-a dar cu putinţă turburări la noi, ori fost-au necesară decretarea stării de asediu?
Contra cui să se fi decretat dacă tocmai aciia contra cărora se putea decreta erau ei înşişi însărcinaţi cu menţinerea ordinii, erau ei înşii guvern?
Aşadar faptul în sine că s-au mănţinut ceea ce numesc dd-lor Constituţia fără a se fi turburat ordinea nu dovedeşte încă nimic; căci elementele pozitive ale naţiei, cu toate rechiziţiile neomenoase, cu toate comitetele de salut public, cu toate perchiziţiile, cu tot jaful, cu toate cele 56 milioane franci cheltuite pentru a pierde o provincie, cu toate miile de oameni stinşi prin foame, frig şi glonţi, elementele pozitive, conservatoare ale ţării au rămas liniştite, căci era în ţară o armie străină, aliată cu demagogia noastră: un îndoit pericol.
Dar ia să fi fost conservatorii la guvern în vremea războiului ruso-turcesc!
Aveam la Piteşti una republică. Prezident d. I. Brătianu. Aveam la Ploieşti o a doua republică. Prezident Stan Popescu.
La Mizil a treia republică. Prezident E. Carada … şi aşa cum dulci jubilo in infinitum.
De aceea fie buni d-nii roşii şi nu se laude cu ceea ce nu e un merit al lor. Ţara a cumpărat scump, foarte scump această linişte internă şi mănţinerea drepturilor constituţionale. Ţara a cumpărat-o cu moartea zadarnică a mii de oameni, cu 56 de milioane bani buni aruncaţi în Dunăre, cu dezorganizarea completă a serviciilor publice, cu ruina financiară. Douăzeci de ani să fi stăpînit un alt partid, n-ar fi lăsat în urmă golurile şi dezorganizarea pe care ni le arată d-nii liberali după doi ani de guvenare.
Partidul liberal-internaţional de la noi n-a avut aşadar decît foloasele, nicidecum meritul situaţiunii.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 noiembrie 1877 – 15 februarie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Vol X