Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
Zilnic ni se spune că împlinirea programului partidului roşu ar fi realizarea tuturor aspiraţiunilor naţionale. Credem că s-ar împlini o dorinţă comună tuturor cititorilor de gazete, neesceptând pe aceia ai „Românului”, dacă acel program, presupus atât de cunoscut, s-ar publica din nou, ca să ştim pozitiv ce vor confraţii.
Noi mărturisim că suntem avizaţi adeseori să ghicim punctele acelui program din articolele „Românului”, de-a le descifra din simpatiile pe cari le exprimă, de-a reconstrui sub cutele hainei naţionale liberale figura adevărată a monstrului.
Astfel în „Românul” de la 6 ianuarie aflăm câteva degete fosile după care vom încerca să reconstruim organismul idealului politic al d-lui C.A. Rosetti.
Iată ce se zice acolo despre comunarzii franceji:
Sunt vreo doi ani însă de când se formă o nouă partidă, care şi-a dat numele de intransiginte.
Această partidă are în sânul ei mulţi bărbaţi onorabili şi cu merite. Ea s-a compus însă mai cu seamă de către foştii exilaţi şi deportaţi ca membri ai revoluţiunii comunale (recte comuniste) de la 1871.
Această partidă cere a nu se ţinea seamă de nici o piedecă, nici chiar de aceea a timpului ş-a osebirii de instrucţiune şi educaţiune.
Ea cere a se schimba tot ce poate fi mai mult sau mai puţin rău, dar a se schimba îndată, fără repaos şi fără tranziţiune.
Singura osebire între dânşii şi ceilalţi este că intransigenţii vor să facă tot şi îndată şi ceilalţi înţeleg că sunt siliţi să lupte cu linişte pentru a le putea face fără curmare, dar treptat… …ei cer ceea ce toţi simt că nu se poate face încă în situaţiunea prezinte a Franciei.
Între relele mai mult ori mai puţin mari pe cari intransigenţii vor să le schimbe îndată, fără tranziţiune, iar ceilalţi vor să le schimbe fără curmare, dar treptat, neputându-se face încă, sunt următoarele: proprietatea, religia, familia, moştenirea şi multe altele. Ni Dieu, ni maître !
După „Românul”, oamenii cari vor să înlăture proprietatea, religia, familia, moştenirea, sunt „bărbaţi onorabili şi cu merite”, sunt „simpatici poporului”, societatea „îi iubeşte”.
Comunitatea de averi, comunitatea de femei, comunitatea de copii, ni Dieu, ni maître, iată idealul intransigenţilor şi a mult lăudatului d. Blanqui. Toate bune şi frumoase, numai am dori ca ziarul nostru guvernamental să facă declararea netedă că şi pentru România va lucra fără curmare, dar treptat, la ajungerea acestor ţinte nobile.
Îndealtmintrilea un mic şi gentil început ni-l dă în acelaşi număr. Adresându-se roşilor, le zice:
Mari fapte aţi făcut. Convingeţi-vă însă că trebuie să întăriţi edificiul, ca să nu mai poată să-l surpe reacţiunea. La lucru dar, căci nu mai aveţi decât 5 – 6 luni de lucru.
Care-i acel lucru? Între altele,
… este de făcut reorganizarea iustiţiei.
Pentru acestea noi spunem îndată că nu este decât un singur mijloc.
Alegerea judecătorilor de către un Corp electoral ad-hoc pe termen de cinci ani, cu dreptul de realegere.
Aşadar, nu ştiinţa dreptului pozitiv, nu diploma de capacitate, nu serviciile îndelungate şi un probat simţ de justiţie vor mai decide, ci… alegerea. Desigur că la alegere vor fi partizi, se va amesteca politica. Ferice de împricinuiţii cari vor fi votat în contra judecătorului ales.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 ianuarie – 31 decembrie 1881
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XI